Deși se pare că toamna încă nu și-a intrat în drepturi și încă mai avem parte de zile frumoase, însorite și călduroase, cu siguranță vremea nu va ține prea mult cu noi. Iar dacă în această perioadă încă ți-e dor de natură, sport în aer liber și refuzi să stai închis în casă sau la birou, noi îți propunem o alternativă la clasicul jogging de dimineață sau la plimbarea obișnuită pe
care oricum o faci în fiecare seară.
Cursurile de parapantă, organizate la Cheile Turzii îți pot satisface nevoia de adrenalină și reprezintă o opțiune inedită atunci când vine vorba de a ieși din rutina cotidiană. Astfel, duminică, 25 septembrie, de la 9 dimineața poți fi și tu parapantist pentru o zi, participând la cursul cu o durată de aproximativ 4 – 5 ore, organizat de Școala de Zbor SkyFly, curs care îți oferă satisfacția și bucuria de a gusta din plin din plăcerile zborului cu parapanta.
Unde mai pui că la sfârșitul cursului primești și o diplomă pentru curaj, care îți va aminti mereu de experiența nebunească de duminică dimineața. Iar dacă constați că această activitate se poate transforma într-un hobby, poți urma cursuri intensive de parapantă (durata între 3 și 4 zile), iar mai apoi un curs de licențiere în parapantă (cu o durată între 3 și 4 luni).
– duminică 25 Septembrie
– Parapantist pentru o zi
– Cheile Turzii
– 09.00
– informații: info@skyfly.ro