Aleargă pentru societatea civilă pe 11 septembrie

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 7 septembrie 2011 | Actualizat: 14 martie 2022


Ești bucureștean? Sau cetățean al altui oraș? Te simți parte din societatea civilă?

Aleargă alături de membrii organizațiilor nonguvernamentale, participanți la **ONG Fest** și alături de sportivi celebri!

Aceasta este ultima acțiune de pregătire înaintea **Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon**. În parteneriat cu **ONG Fest**, **Crosul Societății Civile** dorește să promoveze un stil de viață sănătos prin sport și să atragă cât mai multe persoane interesate de implicarea în activități caritabile. De asemenea, crosul dorește încurajarea bucureştenilor de a începe antrenamentele şi de a participa la una din probele ediţiei a patra a Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon care va avea loc pe 9 octombrie.

Invităm campioni olimpici ai sportului românesc, ziarişti, personalităţi din diferite domenii, la Crosul Societății Civile, care se va desfăşura în Parcul Herăstrău din Capitală. Așteptăm, la fel ca și în anii trecuți, amatori, veterani și chiar sportivi de performanță: Doina Ignat, multiplă campioană la canotaj, Andreea Răducan – campioană olimpică la gimnastică, Viorica Susanu – campioană olimpică la canotaj, Georgeta Damian – campioană olimpică la canotaj şi Camelia Lupașcu – vicecampioană mondială la canotaj și multe alte vedete surpriză.

Alături de aceștia sunt așteptate persoane pasionate de alergare de toate vârstele la startul care va avea loc la 9.30 în Parcul Herăstrău, intrarea dinspre Piața Charles de Gaulle. Sumele de bani colectate vor fi donate către două organizații: Hospice Casa Speranței și Viitor Plus Asociația pentru Dezvoltare Durabilă.

Participanţii vor alerga pe o distanţă de cinci kilometri, participarea este liberă iar premiile vor fi acordate primilor trei bărbați și femei de la fiecare categorie. Înscrierea se poate face online, pe site-ul *www.bucharest-marathon.ro* prin completarea unui formular sau pe data de 11 septembrie, în ziua crosului, între orele 8.00 si 9.00.

Sunt invitați părinți și copii, cu posibilitatea de a alerga împreună și de a participa la evenimentele speciale ce se vor desfășura în timpul crosului.

### Locație
– Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle
– Start: 9.30

### Distanță: 5 km

### Categorii:
– Copii până în vârsta de 14 ani inclusiv;
– Adulți 15-45 de ani;
– Veterani, persoane cu vârsta de peste 45 de ani.

Înscriere online sau pe data de 11 septembrie, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle între orele 8.00-9.00

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută