Recunosc, n-am avut niciodată un respect extraordinar pentru fasole. Nu îmi spunea mare lucru, nu îi înţelegeam gustul, mi se părea tulbure şi de neînţeles precum o femeie pe care nu poţi pune bază. Nu mi-am dat seama ce-am ratat până acum decât când am dat peste “EA”, the one and only.
S-a întâmplat la **Taverna Sârbului**, într-o seară obişnuită, în care îmi era foame de ceva nou. A venit repede la mine, modestă, fără ajustări inutile, aşteptând s-o descopăr aşa cum e în realitate: fierbinte, cremoasă, cu un gust care se sparge în zeci de alte arome odată ce îi mesteci boabele grase şi sosul dens.
Habar nu aveam că fasolea bine făcută poate avea atâtea personalităţi. Altfel, nu îmi explic cum aromele s-au plimbat în acea seară pe papilele mele gustative ca la ele acasă, variind de la şuncă afumată – la început, până la cimbru, morcov şi piper – spre final.
Ce să vă mai spun despre cârnăciorii afumaţi care o însoţesc? Sfârâind, nici moi, nici tari – numai buni, te uimesc continuu cu aroma lor tare de fum, mai ales dacă îi combini cu firele proaspete de pătrunjel, presărate deasupra. Iar dacă adaugi la toate astea un pahar din vinul casei – roşu, sec, foarte aromat şi puţin amărui – cât să simţi că trăieşti, opera de artă e încununată.
