Mai exact, pe ulițele Muzeului Satului, unde se desfășoară ditamai proiectul dedicat copiilor, **Vara pe uliță**.
Pentru că evenimentul, care ține o lună și jumătate, se încheie la jumătatea lui august, săptămâna asta ai ultima ocazie să le arăți copiilor cum se fac o mulțime de lucruri pe care nu au ocazia să le învețe, în general, la școală sau la grădiniță: olărit, modelaj, sculptură în lemn, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, cusături și împletituri, podoabe și măşti populare, teatru de umbre, plus un atelier de teatru de păpuși, unde copiii învață să facă marionete.
Săptămâna asta, în special, avem un atelier de plantat legume în grădină, vânătoare de comori, prezentare de uniforme militare, dans sportiv, demonstraţie de oină și căsuțe din turtă dulce. Program complet, pe muzeul-satului.ro.
### Vara pe uliță
– 4 iulie – 12 august
– Muzeul Satului
– Șos. Kiseleff 28-30





