Iarăşi am fost la cinematograf cu gândul să rămân cu ceva după o comedie de duzină. Aveam o slăbiciune pentru Cameron Diaz de pe vremea când era Mary cea cu vino-ncoa şi înger de-al lui Charlie, aşa că mi-am făcut curaj şi-am zis “ce-o fi o fi, măcar să îmi iau porţia de glume.” Am râs aproape de două ori, dar nu din cauza calităţii poantelor ci din cauza absurdităţii lor şi a accentului pus pe ridicol cum numai americanii reuşesc.
Cameron numai profesoară nu-i, ascunzând sub catedră sticla de whiskey în timp ce elevilor le pune câte un film pe zi pentru un întreg semestru, iar apoi şantajând părinţii pentru note mari. Cu banii câştigaţi are un vis măreţ, acela de a-şi pune silicoane cu care să-l impresioneze pe Justin Timberlake, cel care joacă rolul unui suplinitor naiv.
Apar droguri, multe înjurături, 40 de glume proaste (cam cât vârsta actriţei) şi 90 de minute s-au dus. Singurul care-şi găseşte locul e Jason Segel, profu’ de sport care stă pe margine şi asistă la tot circul.
Profa rea, dar buuună nu-şi prea merită cei trei de “u”. Merită maxim unul, preferabil urmat de-un ”h” şi-o grimasă. O comedie light de tot, ce n-o să sară de 20 milioane de dolari încasări, de văzut fără aşteptări prea mari, ca să nu fie cazul de regrete după banii daţi pe bilet.
