Nici nu știu de unde să încep cu Transylmania. E una dintre acele comedii americane scrise de scenariști care se amuză la Jackass, wrestling, NASCAR și Beavis & Butthead, concepte de show făcute să tâmpească și să facă berile și timpul să curgă mai repede.
A fost lansat în decembrie 2009 în State și ajunge abia acum aici probabil din cauză că americanii s-au ferit de reacţia noastră. Povestea prezintă un grup de studenţi care vin în România cu bursă de studii. Ajung la Universitatea Răzvan (dracu’ știe ce-o fi asta) după o călătorie cu-n tren cu aburi și-un drum prin pădure cu căruţa. Acolo dau de-un decan pitic (altă glumă proastă) și de-o profesoară focoasă, îmbrăcată în latex, care încearcă să-i înveţe să omoare vampiri cu ţepușe, argint și tot tacâmul. Pentru că, bineînţeles, la noi vampirii sunt la ordinea zilei (chiar ieri am văzut unul la metrou la Dristor).
Contele Radu vrea să-și recupereze de la acești prolifici studenţi cutiuţa muzicală în care se află sufletul iubirii lui, iar pentru asta se folosește de ajutorul asistentelor-vampir (un fel de asistente de-ale lui Kapatos). Ce se întâmplă mai departe nu-ţi spun ca să nu îţi stric, Doamne ferește, plăcerea.
Sunt și câţiva actori români pe acolo, apare și-o ţigancă vânzătoare de bijuterii (jewelry mânca-ţi-aș), iar în rest glumiţe slabe și foarte slabe. Transylmania e de văzut doar dacă ești cu-n TV și-un DVD pe-o insulă pustie, iar ăsta e singurul film pe care-l ai la tine. Să nu spui că nu te-am avertizat.
