ŢAPINARII înseamnă Adrian Tănase (voce subţire, chitară) şi Cosmin Covei (voce groasă) sau, cum se prezintă chiar ei: „Formaţie vocal-instrumentală de două voci şi o chitară, formaţie de folk alternativ, presărat cu bucăţele de stand up şi improvizaţii”. Ca de obicei, concertul a început cu salutul „ţapinarilor”: „Bună seara, stimaţi intelectuali din Braşov”. (Aşa a început concertul adevărat, că – altfel – a existat şi un fel de deschidere, cu un tinerel parcă rupt din alte timpuri, şi anume din cenaclul Flacăra, şoferul Ţapinarilor care aşa şi cîntă – ca un şofer). Dar ŢAPINARII sînt din cu totul şi cu totul alt film – un exemplu de dialog pe scenă, şi muzical, şi stil stand up, şi uman. A fost un concert anti Valentine’s Day sută la sută, care ar putea fi considerat misogin de către tantile & nenii political corect, pentru că-n textele lor femeile plîng (sau aşa sînt feţele lor), sînt triste (sau aşa-s feţele lor), dimineaţa sînt scoase-n şuturi afară („fiindcă-i casa mea”). De fapt, piesele celor de la Ţapinarii chiar sînt „de dragoste”, doar că e vorba de altfel de dragoste (chiar şi după denumirea albumelor lor îţi poţi da seama de asta: “Sunt fericit”, “Idei preconcepute”, “Utopia”, “Ultimul Super Erou”, “Un rege fără regat”, “Viaţa de cuplu e ca mersul pe tricicletă”… De exemplu, dragostea din piesa cu „un ungur mic şi supărat, un ungur mic, chiar foarte mic”, „care vrea Transilvania” şi un „transilvan”, dragoste din care „se prefigurează o nouă Mioriţa”. Sau povestea de dragoste nonconformistă, alternativă, cu o fată foarte, foarte, foarte, foarte grasă, care nu-şi găseşte jumătatea, „dar nu înţelegem de ce nu reuşeşte, pentru că noi, bărbaţii, iubim frumuseţea interioară”, nu pe cea de suprafaţă… Pentru Ţapinarii fericirea e „un lucru mărunt, / e o aripă care vibrează, / fericirea-i un lucru mic, / un pitic ce dansează”. Şi să nu uit de declaraţia de dragoste a formaţiei Ţapinarii: „Eşti naşparile rău”. A fost distractiv, vesel, frumos, a fost o seară Ţapinarii sub Tîmpa, o seară foarte mişto.
