Apoi am văzut „Exit Through the Gift Shop” (2010), documentarul delicios de nici o oră jumătate (râzi cam tot atât), cu Banksy, Shepard Fairey şi Thierry Guetta aka MBW, un acronim pentru Mr. Brainwash. Banksy, poate cel mai misterios artist contemporan (identitatea artistului graffiti britanic a rămas neconfirmată, el fiind renumit atât pentru crearea unor capodopere de artă stradală, cât şi pentru încrâncenarea cu care-şi protejează identitatea pentru a evita urmăririle penale), a regizat „primul film dezastru despre arta stradală”, iar Academia de Film l-a nominalizat la premiul Oscar în 2011.
În acest weekend are loc **sTRAdART**, festivalul atipic de artă urbană, dedicat în întregime practicilor artistice în spaţiul public. Evenimentul este organizat pentru al V-lea an consecutiv de Institutul francez în scopul de a impulsiona timişorenii să participe la resociabilizarea spaţiului public comun, într-un demers artistic creativ şi de interes colectiv. Cum se va realiza acest lucru? Luând parte, de exemplu, la atelierele de breakdance / streetdance din cadrul primele întâlniri internaţionale de dans hip hop.





