La bella vita: Penne cu creveţi şi spanac la Vapiano

Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 20 iunie 2011 | Actualizat: 14 martie 2022


„Vapiano”, cum ar veni pe limba noastră, “Ia-o-ncet”, e o vorbă tare înţeleaptă. Italienilor le place să trăiască la relanti. Stau la masă câte patru ore. Vorbesc tare şi tărăgănat. Arată bine, trăiesc o grămadă şi par destul de fericiţi, de unde trag concluzia că poate n-ar fi rău să încercăm şi noi un stil de viaţă ceva mai lent.

Până una alta, am testat restaurantul Vapiano, din Militari. Conceptul e unul interesant, gândit tocmai pentru a le permite clienţilor să ia masa în stil italian. Intri, primeşti un card cu care te plimbi la diversele zone din care-ţi alegi paste, pizze, salate sau deserturi, stai cu ochii pe bucătari în timp ce îţi pregătesc prânzul, ba le poţi chiar sugera cât din fiecare ingredient să adauge. Pe mese găseşti nu numai oliviere, ci şi ghivece cu busuioc proaspăt. Ei da, dacă nici asta nu e the italian style, atunci chiar nu ştiu care e.

Ne-au placut pizza prosciutto e funghi şi pastele cu creveţi, smântână şi spanac proaspăt. Au fost gata în patru minute, le-am asezonat cu busuioc din cel viu, am mestecat în tihnă fără să ni se învârtă printre mese vreun ospătar prea zelos, la final am prezentat cardul şi-am achitat masa. Totul în ritmul nostru. Vapiano, deci.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută