Creier prăjit la Burebista

Si eu fac parte din majoritatea copiilor care se înverzeau la fata cînd la masa în familie de duminca de la prînz le ateriza în farfurie o portie cât de mica de creier pane. Nici nu conta daca e bun sau nu. Simplul gând ca acolo, sub stratul subtire de faina si ou, sta pitit niste CREIER, care pe lânga ca a generat pâna nu demult gândurile unei fiinte vii, acum are o consistenta si o culoare pe care nici în filmele de groaza nu le apreciezi, toate aceste aspecte obiective te faceau sa urasti creierul.

Când erai mic. Acum esti mare. Nu mai ai nici o scuza sa arunci sub masa pane-ul de creier în speranta ca o sa treaca pisica prin zona si-o sa spele rusinea înainte sa te trezesti cu o palma de mama bine fixata pe ceafa. Eu am descoperit ca, de când sunt om mare, pot aprecia un creier pane o data pe an. Nu mai des, ca ma bântuie prea puternic amintirile din copilarie. Dar o data pe an, un creier de porc, bine prajit într-o guguloaie cinstita, cu multa lamâie deasupra si cu cartofi prajiti fara fite e chiar bun.

Ultima oara am încercat reteta la restaurantul Burebista si n-a fost rau deloc. Te poftesc sa-ti provoci amintirea despre creier cu un pane de om mare.