Cred ca mi s-au facut vraji de catre vreun pizzaiollo brunet, pentru ca de câteva saptamâni bune poftesc doar la pizza. O aleg pe îndelete din meniu, stiu ca mai mult de 10 minute nu poate dura pâna-mi astern narile peste aburii ei mirosind a mozarella topita, ciuperci coapte si sos fierbinte de rosii. Îmi place pizza pentru ca e sanatoasa (blat subtirel, bine copt, ingrediente ortodoxe si proaspete, sute combinatii cu sau fara carne), nu-i prea scumpa, e usurica la stomac, se prepara rapid si e buna, buna rau. Unul dintre locurile mele preferate când ma loveste (anual) pofta de pizza e Capriciosa, în Baneasa. Îmi place aici ca e mereu aglomerat, ospatarii sunt în priza, miroase frumos a blat copt, antipastele sunt numeroase si bine facute, ca-n Italia (platouri de carnuri si brânzeturi, vinete marinate, brushete de tot soiul), iar pizza casei e nemaipomenita: are sunca, ciuperci adevarate, anghinare si o maslina, de gust. Pentru profani, recomand sosul dulce, e moale si aromat cât trebuie ca sa nu concureze cu restul ingredientelor de pe blatul subtire ca sta sa dispara.
