În continuarea Artist Stalk #4, la propunerea invitatei Gianina Cărbunariu, Contemporar găzduiește lucrarea video Why I Never Became a Dancer (1995), semnată de Tracey Emin.
Why I Never Became a Dancer evocă anii de început ai adolescenței artistei britanice, petrecuți revoltându-se împotriva plictiselii din orășelul de coastă Margate, unde a crescut, și experimentând sexul încă de la o vârstă fragedă, până când a devenit dezamăgită de bărbați și s-a îndreptat spre dans.
Focusându-se chiar în secvența de început pe cuvintele care au dat titlul lucrării, scrise mare pe un perete, camera traversează locuri din Margate, importante pentru trecutul lui Emin, printre care școala pe care a frecventat-o, faleza, pasajele comerciale și un impresionant turn cu ceas. Această secvență este acoperită de vocea artistei, care își spune povestea. Videoul culminează cu încercarea ei de a câștiga finala concursului local de disco și de a evada la Londra pentru a participa la Campionatul Britanic de Disco din 1978.
Și când am început să dansez
oamenii au început să aplaude
Aveam să câștig
și apoi plecam de acolo
Nimic nu mă putea opri
Și atunci au început
CURVA CURVA CURVA
(Cuvinte din video, rostite de artistă, citate în Brown, p. 29.)
Umilită de un grup de băieți din oraș, cu cei mai mulți dintre ei se culcase, Emin a descoperit ipocrizia atitudinilor din orașele mici față de sexualitatea feminină liberă. Videoul se încheie cu artista învârtindu-se într-o cameră mare și goală pe o melodie a lui Sylvester, intitulată You Make Me Feel, însoțită de vocea ei: „Shane, Eddy, Tony, Doug, Richard… asta e pentru voi”, în timp ce se rotește bucuroasă, ieșind din orbita lor. Lucrarea video este, în același timp, un mijloc prin care artista își exorcizează umilința și transformă, la propriu, un eveniment abuziv, chiar dacă dintr-un trecut îndepărtat, în ceva pozitiv.
Despre Tracey Emin
Tracey Emin, născută la Londra în 1963, trăiește și lucrează între Londra, sudul Franței și Margate. A reprezentat Marea Britanie la Bienala de la Veneția din 2007, a fost numită profesoară de desen la Royal Academy of Arts (2011) și a primit titlul de Dame în 2024, iar lucrările ei au fost expuse în numeroase muzee importante din lume. Din anii ’90, practica ei abordează multiple medii (pictură, instalații, film, neon, appliqué), remarcându-se printr-un stil confesional și autobiografic, adesea provocator din punct de vedere sexual, care transformă experiențele intime în artă cu rezonanță universală și se înscrie în tradiția discursului feminist.
Intrare liberă
Program de vizitare:
joi (1 octombrie 2026): 15:00 – 19:00
vineri – duminică (2-4 octombrie 2026): 16:00 – 22:00 (Noaptea Albă a Galeriilor)
