de Carlo Gozzi
traducere de N. Al. Toscani
regia: Tudor Lucanu
decorul și măștile: Tudor Lucanu
costumele: Zsófia Gábor
mişcare scenică: Cătălin Codreanu
Distribuţia:
CIGOLOTTI, povestitor în piața publică, va spune prologul reprezentației: Matei Rotaru
DERAMO, rege în Serendippo, îndrăgostit de Angela: Cosmin Stănilă
ANGELA, fiica lui Pantalone: Cecilia Lucanu-Donat
PANTALONE, al doilea ministru al lui Deramo: Cătălin Codreanu
TARTAGLIA, primul ministru și secretarul intim al lui Deramo, îndrăgostit de Angela: Miron Maxim
CLARICE, fiica lui Tartaglia, îndrăgostită de Leandro: Romina Merei
LEANDRO, fiul lui Pantalone: Ruslan Bârlea
BRIGHELLA, slujitorul regelui: Radu Lărgeanu
SMERALDINA, sora lui Brighella: Adriana Băilescu
TRUFFALDINO, păsărar, îndrăgostit de Smeraldina: Matei Rotaru
DURANDARTE, magician: Matei Rotaru
Soldați, Vânători, Cetățeni, doi Cerbi, Ursul
regia tehnică: Vlad Negrea
lumini: Jenel Moldovan, Andrei Mitran
sonorizare: Vasile Crăciun
sufleur: Irina Barbir
Apărător înfocat al Commediei dell’Arte și al tradiției interpretative italienești, Carlo Gozzi a integrat mecanismele, tipologiile și structura acestei forme de teatru în operele sale dramatice, popularizându-le astfel din nou într-o perioadă de efervescență inovatoare, începută la mijlocul secolului al XVIII-lea. Succesul autorului s-a datorat în principal pieselor cu subiecte fantastice pe care le-a definit ca basme teatrale. Regele cerb, o pledoarie pentru dragostea pură, necondiționată, se numără printre cele mai fermecătoare scrieri ale sale, conducând intriga supranaturală spre un mesaj plin de candoare despre triumful binelui și al dreptății.
Regele Deramo se află într-o căutare disperată a iubirii adevărate, ajutat de o mașinărie care dezvăluie intențiile ascunse din inimile femeilor. După ce testează toate tinerele din Serendippo, ținutul pe care îl guvernează, o alege pe Angela, fiica credinciosului ministru Pantalone, pe care o iubește însă și un alt demnitar al monarhului, perfidul Tartaglia. Fiind un sforar uns cu toate alifiile și mânât de patima răzbunării, acesta din urmă se folosește de un al doilea secret magic al lui Deramo pentru a-i fura identitatea și a-i uzurpa tronul. Regele urgisit, captiv în trup de animal, trebuie să îl demaște pe trădător cu ajutorul acelorași forțe mistice care l-au adus în impas.
Tudor Lucanu recreează această lume miraculoasă în ritmul trepidant al Commediei dell’Arte, amintind de simplitatea reconfortantă a poveștilor din copilărie, dar și de pofta de joacă aparent inepuizabilă pe care acestea ne-o inspirau odinioară. Dincolo de măștile lor convenționale, personajele întrupează valori eterne, argumentând astfel importanța ingenuității în lupta cu răul. Decorul multifuncțional și costumele în tonuri pământii ne atrag într-un spațiu guvernat de energii primordiale, readucând arta teatrului pe traiectoria marilor sărbători publice și a riturilor păgâne de pe care s-a lansat în forma sa originară.
Data premierei: joi, 4 iulie 2024
Următoarea reprezentaţie
marţi, 29 septembrie 2026, ora 19:00
Sala mare
1h 40 min.
Basmul teatral al lui Carlo Gozzi (tradus de N. Al. Toscani) cunoaște, în lectura regizorului, o rafinată evocare a atmosferei vivante din commedia dell’arte, mișcare teatrală de mare anvergură în arta spectacolului european. Așadar, Tudor Lucanu deschide o pagină din istoria teatrului italian, absolut relevantă și reprezentativă pentru perioada când Carlo Goldoni (novatorul) se duela în idei și convingeri cu Carlo Gozzi (tradiționalistul). […] Au venit artiștii, acrobații, paiațele, saltimbancii! A venit veselia în târg. Și artiștii își pun măștile și se pun pe treabă. Ca odinioară. […] Mișcare și acrobații, rostogoliri, căderi, ridicări și înălțări ce pun la grele încercări actorii. Cu totul remarcabile au fost costumelerealizate de Zsófia Gábor. Nu în culori țipătoare, carnavalești, cum îndeobște sunt îmbrăcați actorii din commedia dell’arte, ci în bej uniform, pânze înzorzonate cu aplicații și croieli fanteziste, decupate din vechi ilustrate cu paiațe și comedianți. Și din acest punct de vedere montarea lui Tudor Lucanu respectă încadrarea în epocă, o redescoperă.Adrian Țion, Sfârșit de stagiune – O reconstituire: teatrul cu măști, în Făclia, 8 iulie 2024
Dialogurile au ritm clovnesc, gesturile actorilor amintesc de marionete. Mi se pare o mare performanță a actorilor să treacă la acest „mecanism” interpretativ. Joacă impecabil Matei Rotaru, Cosmin Stănilă, Cecilia Lucanu-Donat, Cătălin Codreanu, Miron Maxim, Romina Merei, Ruslan Bârlea, Radu Lărgeanu, Adriana Băilescu. Toți se metamorfozează parcă într-o versatilitate de zile mari. L-aș menționa în special pe Miron Maxim, într-un personaj masiv, adesea shakespearian. Pur și simplu face aici un rol care îl propulsează pe mari culmi artistice. Spectacolul validează valoarea Naționalului din Cluj. O premieră curativă, cu catharsis clasic, limpede, atât de necesar într-un secol al nesiguranței. Alexandru Jurcan, O premieră curativă, în Tribuna, nr. 526, 1-15 august 2024
Ansamblul interpreților funcționează în logica și rigoarea mizanscenei, momentele corale le susțin pe cele individuale și de duet (cele mai multe). Întregul e concentrat pe poveste și actor, povestea se desface sincron cu căruța care devine pădurea, închisoarea, cabinetul lui Deramo, regele Serendippoului, ori alte odăi ale palatului. E remarcabilă coregrafia bețelor de bambus, ca-n jocurile orientale Mikado, precisă ca determinare localizantă, dar concomitent imaginativă. Aparteurile din textul lui Gozzi sunt marcate de lumină, elementele orientale se simt și în ecleraj, în mișcare și sonorități. Costumele Zsofiei Gabor părăsesc conceptual tiparele Commediei dell’Arte, sunt aparent simple ca piese de vestimentație, într-o cromatică neutră, culori patinate, anunțând declarativ că întâmplările acestea sunt de fapt teme culturale care circulă în geografii îndepărtate. Simetria perfectă e delimitată de Prolog și Epilog, scenele sunt egale ca ritmare da capo al fine. Regele cerb reiterează forța poveștilor, e un îndemn la refugiul temporar în visare, la complicitatea actor-spectator. Oltița Cîntec, Ce-am făcut la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, Suplimentul de cultură
Cu o scenografie foarte mobilă, în care lumina joacă rol primordial, Regele Cerb pune în evidență memoria scenică a actorilor, care se mișcă foarte mult, intră și ies în spațiu din mai toate locurile posibile, relațiile dintre ei se construiesc cu viteze uluitoare pe alocuri, astfel încât nu există timpi morți. Peste toate, jocul cu uriașele bețe de bambus, care capătă multiple funcții, dar nu și-o pierd deloc pe cea muzicală. O palmă sonoră dată celor care cred că teatrul politic înseamnă documentar(e) fără pic de artă, Regele Cerb este protestul artistic al unui regizor aflat la vârsta maturității profesionale. Îi doresc viață lungă acestui spectacol, pentru că merită! Nona Rapotan, 5 de Rapotan, Revista Orizont
