Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Junior Teatru

Mateiaș gâscarul @ Teatrul Țăndărică

Mateiaș gâscarul

Mateiaș gâscarul @ Teatrul Țăndărică

Mateiaș este un flăcău leneș, care nu pare să-și dorească prea multe în viață. În loc să-și ajute mama, care muncește din greu de dimineața până seara, el lenevește. Într-o zi, află de târgul lui Döbrögi și îi vine ideea să meargă să vândă ceva, ca să câștige un ban. Cum sunt mult prea săraci ca să aibă multe de vândut, mama îi dă gâscanul, singura lor avere, să-l ducă la târg. Pe drum, între cei doi se leagă o frumoasă prietenie.

Ajunși la târg, Döbrögi se oferă să cumpere gâscanul pe un preț de nimic, dar Mateiaș nu mai vrea să-și vândă prietenul. Aceasta însă nu înseamnă prea mult pentru Döbrögi. Om bogat și puternic, obișnuit să facă ce vrea fără să sufere vreo consecință, confiscă gâscanul și dă ordin ca Mateiaș să fie bătut cu 50 de lovituri. Nedreptățit, flăcăul promite să-i dea lui Döbrögi bătaia înapoi întreit. După această întâmplare, Mateiaș decide să plece în lume unde muncește, studiază și învață limbi străine. Revine deghizat într-un arhitect italian care, prin vicleșug, îi dă prima lecție lui Döbrögi. Deghizat apoi într-un medic celebru, îi dă a doua lecție puternicului bogătaș. Pentru cea de-a treia și ultima lecție, Mateiaș nu se mai ascunde sub alt chip. În cele din urmă, Döbrögi se schimbă și devine un om bun.

Povestea originală este un comentariu puternic asupra vremurilor în care a fost scrisă, când nobilii puteau face orice, fără consecințe și schimbau legile după nevoile lor. La rândul lor, oamenii săraci nu aveau nici un fel de drepturi. Lucrurile, din păcate, nu s-au schimbat mult de atunci. Luptăm pentru drepturile noastre, luptăm împotriva corupției, luptăm pentru normalitate – care e încă departe de noi. Toți știm ce este binele și ce este răul, cu toate acestea uităm să acționăm corect în cele mai multe cazuri. E important să învățăm să luptăm pentru drepturile noastre și să nu ne lăsăm nedreptățiți sau călcați în picioare.

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: Teatrul Țăndărică

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută