Înghețata MARe @ Muzeul de Artă Recentă
Cu toții știm că vara este cel mai călduros anotimp al anului, zilele sunt lungi și nu se întunecă decât târziu. În astfel de zile, o înghețată este binevenită de fiecare dată.
Te invităm duminică, 27 iulie, la MARe de Mic, să stingem împreună arșița verii, creând un „desert” vesel și fără calorii, în cadrul unui atelier plin de viață, culoare și imaginație.
În prima parte a atelierului vom face un tur în expoziția All Our Todays. Vom descoperi împreună lucrările expuse și, poate, vom recunoaște drept autori pe unii dintre artiștii cu care ne-am familiarizat deja. Vom discuta despre: arta abstractă, căutând semnificații ascunse în forme geometrice; despre arta figurativă, explorând opere care ilustrează personaje și forme simbolice; și despre arta conceptuală, identificând și analizând lucrările care transmit mesaje puternice prin obiecte familiare.
Pe parcursul vizitei, copiii vor fi încurajați să observe detalii și să își imagineze cum ar putea integra respectivele elemente vizuale în creațiile proprii. Astfel, vom fi inspirați pentru a realiza cele mai ingenioase sortimente de înghețată MARe.
În partea practică, participanții vor desena și colora desertul răcoros favorit. Cu bețișoare colorate și alte ornamente, vom obține înghețate savuroase, fără zahăr.
Copiii vor învăța:
– să observe și să recunoască detalii în lucrările de artă, dezvoltându-și atenția și capacitatea de a face corelații între imagini;
– să identifice trucuri de artist (efecte vizuale și narative) în lucrările de artă;
– să asocieze culorile cu diferite gusturi (dulce, amar) și senzații (cald, rece);
– să exprime vizual idei și emoții prin desen și culoare;
– să colaboreze cu alți copii, împărtășind idei și lucrând în echipă.
Copii de 4-7 ani (12:00 – 13:00)
Copii de 8-12 ani (13:30 – 15:00)
Nr. cursanți: maximum 12/grupă
100 lei


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook MARe/Muzeul de Artă Recentă


