Expoziția În cărțile artei (30 septembrie – 25 octombrie 2026) și-a propus să ducă mai departe și să aprofundeze proiectul expozițional În cărțile picturii, inițiat la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în anul 2025, ca parte a unui mai amplu demers de valorificare a acelui fond patrimonial mai puţin cunoscut publicului amator de artă şi niciodată exploatat în contextul unei expuneri muzeale orientate integral de interferența și interdependența dintre două coduri fundamentale de lectură a sistemelor de semne: codul iconic (lectura vizuală) și codul lingvistic (lectura textuală sau scripturală).
Selecția expozițională realizată anul trecut a fost extinsă cu această nouă ocazie, pentru a deveni și mai cuprinzătoare, dar și mai edificatoare pentru aria tematică abordată, așa încât În cărțile artei a ajuns nu numai să includă un număr mai mare de artiști, ci și să se deschidă către alte genuri artistice, precum grafica, sculptura și obiectul, ceea ce a conferit acestei noi expoziții o relevanță crescută în ce privește exploatarea potențialului patrimonial remarcabil al muzeului.
Prin originalitatea viziunii lor artistice, lucrările din patrimoniul muzeal selectate în expoziție sunt emblematice pentru dezvoltarea artei academice, moderne, avangardiste, târziu-moderniste și contemporane, care s-a realizat și a definit evoluția artei românești începând de la mijlocul secolului al XIX-lea și până în prezent. Din această perspectivă, subliniem totodată că lucrările expuse reprezintă unele dintre cele mai valoroase exemple de sincronizare a artelor plastice din România, cu cele mai relevante curente artistice în plan european.
Făcând accesibilă publicului larg ceea ce în muzeologia actuală se consideră că reprezintă „partea invizibilă” şi în același timp indispensabilă pentru ceea ce înseamnă astăzi existența unui muzeu „viu”, În cărțile artei este un eveniment expoziţional cu caracter restitutiv, care readuce în atenție lucrări ale unor artiști consacrați, cum sunt Constantin Lecca, Romul Ladea, Abodi Nagy Béla, Tóth Szűcs Ilona, Camil Ressu, Max Hermann Maxy, Szolnay Sándor, Tasso Marchini, Aurel Ciupe, Dumitru Gheață, Fülӧp Antal Andor sau Gheorghe Ilea, cărora li s-a adăugat o lucrare inedită, aparținând artistului expresionist german Ernst Barlach.
Conceptul curatorial care a ordonat ideatic acest proiect expozițional s-a constituit din perspectiva complementară a două sensuri principale pe care le-a identificat, din punct de vedere tematic, cercetarea noastră exploratorie în patrimoniul muzeului.
Primul dintre aceste sensuri vizează reprezentarea cărții, în calitate de simbol al lecturii, a cărei semnificație este definită de conținutul compozițional al lucrărilor în care apare imaginea cărții.
Cel de-al doilea sens al conceptului curatorial vizează imaginea cărții cu paginile deschise, înțeleasă în calitatea sa de mijloc de reproducere a operei de artă și, ca atare, de retransmitere a mesajului unei opere de artă pe această cale. Îmbinarea celor două fațete ale cunoașterii artei prin intermediul receptării estetice oglindeşte întreaga diversitate stilistică sintetizată în expoziție.
Acest concept curatorial, care dă totodată și titlul expoziției, a condus la configurarea următoarelor secțiuni tematice în cadrul expoziției: 1. Naturi moarte cu cărți; 2. Intelectuali în cărțile artei; 3. Feminitatea în cărțile artei; 4. Artiștii și cărțile.
Indiferent de secțiunile tematice în care figurează, toate lucrările din această expoziție dezvăluie modurile diferite în care autorii lor s-au raportat la lumile moderne în care au trăit și au creat. În funcție de aceste desemnări, obiectul cărții a primit roluri vizuale dintre cele mai neobișnuite, pe care artiștii le atribuie, implicit, lecturii textuale înseși. Cu toate acestea, ceea ce intenționează să sugereze trama expozițională nu trimite numai la întâlnirea dintre om și diversele reprezentări artistice ale cărții, ci mai cu seamă la întâlnirea omului cu starea de lectură, acea expectativă vrăjită de mirajul unor noi sensuri în așteptare, nedeșteptate încă de privirea cititorului. Așa încât selecția lucrărilor dezvăluie de asemenea inedite portrete psihologice, revelând stări și trăiri subiective ale autorilor sau ale personajelor – deopotrivă cititori în povestea operei –, la întâlnirea lor cu starea de lectură.
Întâlnirea acestor instanțe lectorale cu cartea și cu arta transmisă prin carte intră într-o relație simbolică cu transmiterea „aurei” care supradetermină mesajul lucrărilor de artă. În acest sens, filosofi precum Walter Benjamin au argumentat că așa-numita „aură” a lucrărilor de artă – cu alte cuvinte, expresia spirituală a autenticității lor – este amplificată prin tehnicile de reproducere moderne, implicate în realizarea și transmiterea cărților, în general și a cărților de artă, în special.
Originile acestei proprietăți de potențare a efectelor unei creații plastice – în și prin universul cărții – au însă rădăcini mult mai vechi. Horst Bredekamp, spre exemplu, făcea apel, în această privință, la cercetările istoricilor de artă care au demonstrat că, în vremea Evului Mediu, imaginile de cult erau reproduse în vederea extinderii puterii lor taumaturgice. Se considera astfel că, prin reproducerea formei unei imagini de cult sau a unui relicvariu, puterea lor de mântuire sau de vindecare, adică „aura” acestora, era transferată și în planul reproducerii lor și sporea grație acestui proces, intensificându-se astfel funcţiile atribuite acelei „aure” metafizice.
Tot astfel, seria de imagini ale cărții ca obiect cultural, în diferitele ipostaze iconografice reprezentate în creațiile din expoziție, a încercat să evidențieze la rândul său – în ordinea designului expozițional – reliefarea treptată a rețelei simbolice care organizează seria compozițiilor și, corespunzător, intensificarea progresivă a funcțiilor aurei spirituale a acestora. De altfel, tocmai această accentuare graduală a impactului spiritual care poate fi atribuit iconografiei cărții i-a făcut pe unii filosofi să considere că asemenea itinerare iconografice se înscriu printre cele mai importante forme de „iluminare” culturală.
În cele din urmă, lucrările expoziției În cărțile artei relevă moduri în care tradiția culturii scrise este văzută din perspectivă artistică, dar și modul particular în care această formă de tradiție sprijină formarea culturii vizuale. Prin urmare, a fi în cărțile artei reprezintă un deziderat călăuzitor nu doar în ordinea teleologică a reprezentării artistice și a producției culturale sau în ordinea hermeneutică a discursului de specialitate al cărților de artă, ci și din perspectiva receptării de către admiratorii artei sau de către cititorii cărților din domeniul artei, în egală măsură lectori in fabula.
