Cine se teme de monștri? Atelier de modelaj @ Muzeul de Artă Recentă
Cum arată un monstru care vrea să pară periculos, dar de fapt e cam… simpatic? Dumitru Gorzo a inventat o creatură pe care o numește „Goanga” – un personaj cu dinți ascuțiți, cu aparență fioroasă, dar încărcat de umor, ironie și fragilitate. Gorzo spune despre Goangă:
„Este un monstru cu mulți dinți ascuțiți, mai curând autoironic și cumva neconvingător în încercarea de a părea periculos. A fost sculptată în 2007 dintr-un stejar doborât de o furtună… Apoi a apărut New York, cam 200 de obiecte, lăsate prin oraș… Cine vrea poate să și le însușească. Au dispărut repede…”
Pornind de la această poveste, în atelierul de astăzi, copiii vor deveni magicienii creaturilor fantastice! Vom explora ideea de autoportret suprarealist și vom crea, cu pastă modelatoare fină, propriile „goange” – creaturi bizare, drăgălașe, neînfricate sau poate doar… puțin ciudate.
Modelând cu pastă colorată, vom realiza împreună o mică lume populată de goange personalizate și ne vom întreba: cum o cheamă, ce superputere are, de ce a apărut?
La acest atelier, copiii:
– își vor dezvolta gândirea creativă și simbolică
– vor exersa modelajul 3D și simțul tactil
– vor fi introduși într-o perspectivă accesibilă asupra artei contemporane românești
Copii de 4-7 ani (12:00 – 13:00)
Copii de 8-12 ani (13:30 – 15:00)
Nr. cursanți: maximum 12/grupă
Preț bilet: 120 lei


Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook Facebook MARe/Muzeul de Artă Recentă


