Lansăm Cercul de lectură Biblioteca Mediere Culturală+, o serie de întâlniri unde citim și discutăm împreună despre educație, artă și învățare.
La Centrul Cultural Clujean, construim o bibliotecă fizică dedicată cărților despre mediere, artă, cultură, pedagogie și teme conexe, completată de titlurile de pe platforma noastră online, pe care vrem să le aducem mai aproape de cei interesați prin lectură, explorarea unor perspective noi și schimb de idei.
Prima întâlnire va avea loc în 9 octombrie, când vom aduce în discuție cartea Pedagogia autonomiei de Paulo Freire, unul dintre titlurile de referință ale pedagogiei critice, care pune sub semnul întrebării relația tradițională dintre profesor și elev și ne provoacă să regândim felul în care învățăm și îi învățăm pe ceilalți.
Câtă libertate îi oferim celui care învață? Cum încurajăm gândirea critică fără să impunem propriile răspunsuri? Și ce responsabilitate avem atunci când creăm contexte de învățare pentru ceilalți?
Sunt întrebări care îi privesc deopotrivă pe profesori, artiști, bibliotecari, mediatori culturali și pe toți cei care lucrează cu publicuri diverse și cartea. Vom căuta răspunsurile împreună, pornind de la lectura unui fragment din Pedagogia autonomiei și de la experiențele profesionale și personale ale participanților.
Cum va arăta întâlnirea?
Începem prin vă familiariza cu Biblioteca Mediere Culturală+ (fizică și online). Vom avea timp să răsfoim cărțile disponibile și să alegem titlurile care ne stârnesc curiozitatea sau pe care am vrea să le discutăm la viitoarele întâlniri.
Citim împreună un fragment din Pedagogia autonomiei, ca punct de plecare pentru o discuție despre ce înseamnă să creezi un spațiu în care oamenii pot gândi, întreba și participa cu adevărat la o conversație.
Nu este necesar să fi citit cartea integral înainte, însă curiozitatea față de subiect și dorința de a contribui la conversație sunt binevenite.
Cercul de lectură este deschis pentru profesori, artiști, mediatori culturali și cei interesați de relația dintre artă, educație și învățare.
Cercul de lectură va continua cu noi întâlniri în octombrie și noiembrie 2026.
Locația exactă va fi comunicată participanților înscriși.
Participare pe bază de înscriere: https://forms.gle/pPnargMowaUpsbxN9
_____________
Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea revin în întregime beneficiarului finanțării.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consilului Local Cluj-Napoca.


