Atelier MARe de Mic | Spații regăsite – curatori pentru o zi @ Muzeul de Artă Recentă
Duminica aceasta am pregătit, la MARe de Mic, o aventură creativă în cadrul căreia vom deveni curatorii unei expoziții de artă contemporană care va purta amprenta personalității noastre. Vom selecta lucrările cele mai potrivite, vom alege culoarea pereților și vom formula un concept care să cuprindă aceste elemente într-un tot unitar și armonios.
În prima parte a atelierului, vom face o plimbare în sălile de expoziție și vom discuta despre felul în care curatorii au ales să panoteze lucrările. Fiecare încăpere are o tematică anume, iar operele au fost selectate astfel încât să sublinieze conceptul curatorial. De exemplu, cele două săli de la etajul al doilea al muzeului ne invită să pătrundem în lumi contrastante: „Nuanțe de negru” și „Avânturi ale imaginației”.
În partea practică, vom contura noi înșine o idee de expoziție pe care o vom materializa cu ajutorul desenului și al colajului, lăsându-ne inspirați de ceea ce am descoperit în muzeu. La final, vom „panota” lucrările împreună și vom da un titlu sugestiv proiectului nostru.
În cadrul atelierului, copiii vor învăța:
– care este rolul unui curator în organizarea unei expoziții
– cum să asocieze imagini și desene pentru a exprima sugestiv o idee
– cum să dobândească o privire de ansamblu asupra operelor de artă, păstrând atenția la detalii
– faptul că arta contemporană este o formă creativă de comunicare
Copii de 4-7 ani (12:00 – 13:00) | Bilete online aici
Copii de 8-12 ani (13:30 – 15:00) | Bilete online aici
Nr. cursanți: maximum 12/grupă
100 lei
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din București
- Program Filme București
- Calendar Festivaluri Romania
—
Sursa: Facebook MARe/Muzeul de Artă Recentă