Editor invitat Zile și Nopți
Ca să ne exprimăm cât mai aproape de natural, fără „floricele”, trebuie să recunoaștem deschis și bărbătește că nu prea credea nimeni în calificarea asta la Euro, mai ales după târâș-grăpișul de până la jumătatea campaniei.
Și cum suntem campioni mondiali la despicat firul în patru, am ajuns, după îndelungi analize, la concluzia că vom mai aștepta mult și bine până când o să ne urcăm și noi în autocarele ălea bune ale fotbalului continental și mondial. Cumva, suntem îndreptățiți în tot acest pesimism al nostru.
Și știți de ce?
Euro este nu doar o competiție sportivă, ci și un eveniment care unește națiuni, culturi și fani din întreaga Europă. Prin intermediul fotbalului, Euro celebrează diversitatea și spiritul de fair-play, devenind o sărbătoare a pasiunii și talentului fotbalistic european.
Campionatul European de Fotbal, cunoscut și sub numele de UEFA EURO, este una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de fotbal, organizată de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA).
Iată o trecere în revistă a parcursului României la campionatele europene de fotbal de la prima ediție și până în prezent, EURO 2024 fiind al VI-lea european pentru tricolori.
România s-a calificat pentru prima dată la Campionatul European de Fotbal în 1984, care a avut loc în Franța. Echipa națională obținut o remiză împotriva Spaniei, dar a pierdut meciurile cu Germania de Vest și Portugalia, fiind eliminată în faza grupelor.
Moldovan a adunat 70 de selecții pentru echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri.
A participat la patru turnee finale, Campionatul Mondial din 1994, Campionatul European din 1996, Campionatul Mondial din 1998 (unde Viorel Moldovan a marcat 2 goluri, cu Anglia și Tunisia) și Campionatul European din 2000 (unde a marcat un gol contra Germaniei).