Ce e de făcut prin Sibiu în a doua jumătate a lunii octombrie? Chiar dacă forfota festivalieră din centrul orașului a dispărut, putem să ne bucurăm de un spectacol de teatru, la TNRS sau Gong, putem asculta un concert la Filarmonică, mai ales că recent s-a dat startul unei noi stagiuni sau putem urmări cele mai noi filme la mutiplexurile sibiene. Și asta nu e tot.
Poveștile lui Creangă prind viață la Teatrul Gong


În a doua jumătate a lunii octombrie, Teatrul Gong invită publicul tânăr și numai la două spectacole, adaptări ale două dintre cele mai iubite texte scrise de Ion Creangă. În weekend-ul 16-17 octombrie, spectacolul ”Fata babei și fata moșneagului”, regia Éva Lábadi-Megyes, va avea trei reprezentații, la Sala Etaj, sâmbătă de la orele 11:00 și 18:00, iar duminică, de la ora 11:00. În weekend-ul următor, la Sala Parter a Teatrului Gong se va juca ”Harap Alb”, regia Gavriil Pinte, sâmbătă și duminică, de la ora 11:00. Poveștile scrise de Ion Creangă ies din carte și capătă viață pe scenă, iar personajele, în interpretarea actorilor sibieni, transmit învățături prețioase pentru cei mici aflați la început de drum. Prețul unui bilet e de 12 lei și poate fi achizioționat de pe entertix.ro.
Avantgarde


Actorii Secției Germane a naționalului sibian îi așteaptă pe iubitorii de teatru la premiera unui nou spectacol, în zilele de 23 și 24 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a TNRS. Spectacolul pune sub lupă relațiile subtile dintre indivizii unei colectivități.
Gală de Balet


Pentru iubitorii de dans și nu numai, Gala de Balet oferită de Teatrul de Balet Sibiu e unul dintre cele mai așteptate momente ale anului. Ediția 2021 va avea o dublă reprezentație, în zilele de 20 și 21 octombrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”.
Musica Suprimata


Un triplu talent și un spirit absolut liber, Wolf von Aichelburg s-a dezvoltat în domeniul artei plastice, dar mai ales în arta literară, în lirică și proză, compunând câteva lucrări camerale. El va fi omagiat la Filarmonica de Stat Sibiu, duminică, 17 octombrie, ora 11:30, în cadrul unui eveniment sub genericul “Musica Suprimata”. Vor interpreta artiștii: Marianne Boettcher – vioară, Ehrengard von Gemmingen – violoncel, Ursula Trede-Boettcher – pian, iar actorul Daniel Plier va recita poezie.




