În ultimul timp, cea mai mare parte a existenței noastre s-a mutat acasă. În aceeași direcție a evoluat și arta, care s-a adaptat astfel încât să-și facă loc în casele și intimitățile noastre. Dincolo de transmisiuni online, sunt artiști care au mers un pic mai departe și au creat noi metode de a intra în universul nostru. Spre exemplu, artistele Flavia Giurgiu și Ioana Păun și-au imaginat primul auto-performance din România – Worker of the Year, care propune o nouă formă de act artistic pe care publicul în poate experimenta în afara conveției unei săli de spectacol, în intimitatea propiei case. Worker of the Year este un auto-performance ghidat, care îi introduce pe cei care îl experimentează într-o lume a viitorului, o distopie în care nu există cale de mijloc, ci doar două opțiuni de viață: dragostea sau munca. Show-ul artistic co-produs de ARCUB, Centrul Cultural Clujean și finanțat de AFCN, a putut fi comandat acasă de bucureșteni de pe arcub.ro până la finele lunii octombrie. Pentru a afla mai multe despre acest proiect wow, am stat de vorbă cu una dintre creatoarele WORKER OF THE YEAR, FLAVIA GIURGIU, o artistă polivalentă care jonglează cu mai multe roluri: actriță, coregraf și performer.
Povestește-ne despre oamenii din echipa proiectului Worker of The Year: despre tine, profilul tău, expriența ta și cum ai ajuns în domeniul artelor performative. Cine sunt oamenii alături de care ai demarat acest proiect? Ce v-a adus aproape?
Worker of The Year este un auto-performance conceput de mine și regizoarea Ioana Păun. Textul este o distopie compusă special pentru acest proiect de scriitorul Tudor Ganea, iar coloană sonoră care te însoțește este făcută de compozitoarea Diana Miron. Voce care te ghidează pe tot parcursul experienței îi aparține actorului Alexandru Potocean, iar grafică este făcută de Alice Voinea. Producție executivă este făcută de Raluca Felezeu, iar asistența de producție de Sorin Dobrin.
În prezent mă ocup cu arta teatrului, a dansului și a artei performative. Uneori sunt autoarea propriilor performance-uri, iar alteori semnez și coregrafia sau mișcarea scenică pentru spectacolele la care lucrez. Căutările mele se concentrează în jurul diverselor posibilități de a exista și a funcționa în spațiul performativ contemporan.
Worker of The Yearpropune o nouă formă de spectacol, un auto-performance pe care îl primești la tine acasă. Pare a fi un gen de spectacol necesar având în vedere vremurile pe care le trăim acum. Care-i povestea spectacolului? De unde a venit inspirația?
Da, este necesar, dar nu doar pentru faptul că își găsește un loc ideal în acestă perioadă, fiind un – home delivered perfromance– . Este necesar pentru că propune o structură nouă de exprimare. De aici a venit și inspirația, din nevoia de a exista într-un context în care activitatea artiștilor este mereu schimbătoare, condiționată, restricționată, încețoșată. Asta e și foarte crispant, dar și foarte provocator. Provocator, fiindcă arta are această proprietate fluidă de a se transforma, de a prinde forme noi și trebuie să o facă. Ne-am agățat în pandemie de diferite cârlige de supraviețuire, iar consumatorii de artă, s-au prins și ei de ce li s-a oferit, sau nu. Worker of the year nu propune o alternativă la teatru, nu propune o înlocuire a niciuneia din formele cu care suntem obișnuiți, doar vine cu o altă jucărie, una nouă.
Cui se adresează un astfel de produs cultural? Și cu ce v-ați dorit să rămână spectatorii după interacțiunea cuWorker of The Year?
Se adresează persoanelor interesate de teatru, de cinema, de gaming și persoanelor deschise să experimenteze. Pentru mine e suficient să știu că cineva s-a oprit pentru o oră și s-a concentrat la el, la o lume a unui viitor imaginat, dar posibil, că a ascultat o coloană sonoră ca de film, că s-a lăsat condus de o voce care îl ghidează și că a trăit în această oră într-o lume în care el sau ea este protagonistul/ protagonista.
Îmi dau seama că este un proiect super costisitor – din toate punctele de vedere, bani, timp și resurse umane. Vă doriți să îi oferiți o viață lungă, aveți planuri să îl extindeți și în afara Bucureștiului?
Normal, acum îl testăm, am înțeles cum funcționează. Probabil va urma alt episod, probabil alt kit, probabil alt oraș, probabil cu o altă lume, sau în altă realitate, prezentă sau inventată.
Am observat că ești într-o continuă căutare de noi forme de exprimare artistică – cum alegi conceptele performance-urilor tale?
În ultimii zece ani căutările mele artistice s-au mixat și le-am mixat. Nu pot să mă fixez într-o denumire care să definească exact personalitatea mea profesională. Întotdeauna mi-a plăcut acolo unde m-a incitat o lume. Eu cred că fug de realitate și în lumile inventate găsesc mai repede cum să exist. Când propun un performance e întotdeauna în legătură cu o extensie a unei lumi, de obicei a mea. Când lucrez cu actori pentru mișcare scenică, e despre ei în legătură cu o extensie a unei lumi propuse de regizor. Când joc e despre o lume care mi se oferă, în legătură cu o extensie a mea.
Traversăm (în continuare) o perioadă foarte ciudată și dificilă pentru artiști. Cum a fost pentru tine pauza aceasta impusă? Unde ți-ai găsit echilibrul, motivația și resursele pentru cercetare și creație?
Pauza impusă a durat exact cât a ținut lockdown-ul și mi-am petrecut-o acasă. Acasă înseamnă pentru mine acasă la ai mei. Sunt foarte recunoscătoare. Casa, părinții, câinele meu de 16 ani, faptul că încă bunica mea trăiește – ei sunt cea mai puternică conexiune cu care rezonez. La început nu am știut, dar aici mi-am găsit resursele. Atunci nu a părut așa, fiindcă imediat cum s-au ridicat restricțiile, am spart ușa și am fugit la București să mă îngrop în muncă.
Cum vezi viitorul? Ce îți dorești acum din punct de vedere profesional?
Trăiesc un prezent confuz, dar firesc, un prezent la care m-am adaptat și-mi amintesc cum ne împingeam unii în alții și cum nu pierdeam nopțile în oraș că aveam treabă și atunci rămân pentru foarte puțin în stand-by mode și îi dau mai departe exact cum făceam și înainte. Îmi doresc să am grijă de mine. Să avem grijă de noi.
În afară de Worker of the Year, ce proiecte marca Flavia Giurgiu putem să mai vedem în țară?
În acest moment se joacă în țară (în ordinea apariției lor) spectacole din care fac parte, cum ar fi PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR și TREI SURORI, în regia lui Radu Afrim, la Teatrul Național din București, M de la MURPHY, spectacol de dans, coregrafia Andrea Gavriliu, tot la TNB, în Sfantu Gheorghe, la Teatrul Andrei Mureșanu, se joacă CONSIMȚĂMÂNT, în regia lui Radu Afrim, spectacol la care am semnat coregrafia, în Râmnicu Vâlcea, la Teatrul Anton Pann, se joacă JOCUL DE-A MĂCELUL, în regia Alexandru Nagy, spectacol la care am semnat coregrafia, în Craiova, la Teatrul Național Marin Sorescu, se joacă CÂINE CU OM. CÂINE FĂRĂ OM, în regia Radu Afrim, spectacol la care am semnat coregrafia, în Timișoara, la Teatrul Național Mihai Eminescu, joc în BOALA FAMILEI M, spectacol care se joacă de imediat cincisprezece ani cu sala plină și în care am intrat și eu de curând, tot în regia lui Radu Afrim. Până la sfârșitul anului voi lucra la un spectacol de Pál Frenák, care va avea premiera la jumătatea lunii noiembrie la Teatrul Național din Timișoara, la un alt spectacol semnat de Radu Iacoban, tot la Teatrul Național din Timișoara și la două producții sprijinite de WASP STUDIOS și curatoriate de Andreea Capitănescu, pe care le vom putea vedea inițial în mediul online.
Interviu de VANIA PIERSINARU
Foto Flavia Giurgiu: Cătălin Asanache
Foto performance: Răzvan Leucea
