KALIMERA, București! Grecia vine în inima Capitalei, pe 25 și 26 iulie, la The Good Greek Days
Weekendul acesta, 25-26 iulie, Bulevardul Ferdinand, în dreptul Ambasadei Greciei, se transformă într-o destinație de vacanță.
Spiritul Greciei mai aproape de public
Timp de două zile, KALIMERA, București – The Good Greek Days aduce spiritul Greciei mai aproape de public prin muzică, gastronomie, artă și experiențe inspirate din cultura elenă.
Evenimentul propune un concept urban dedicat comunității, în care orașul devine, pentru un weekend, locul în care oamenii se întâlnesc, descoperă tradiții și se bucură împreună de atmosfera autentică a Greciei.
Programul începe sâmbătă, 25 iulie, la ora 11:00, cu brunch-ul oficial de deschidere, iar pe parcursul celor două zile vizitatorii vor putea participa la mici momente live, spectacole inspirate din mitologia greacă, statui vivante, ateliere creative pentru copii și adulți, sesiuni de pictură live, demonstrații artistice, activități pentru întreaga familie și experiențe gastronomice autentice.
Atmosfera va fi completată de muzică, dansuri grecești, surprize pentru toate vârstele și momente speciale pregătite de organizatori și parteneri, toate reunite sub semnătura The Good, care transformă fiecare eveniment într-o experiență memorabilă.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale weekendului va avea loc duminică, 26 iulie, după ora 19:00, când pe scena KALIMERA, București va urca TUMBE, una dintre cele mai apreciate trupe ale noului val muzical românesc.
Mara, artista care poartă mai departe moștenirea culturii aromâne din Balcani, și proiectul ei muzical TUMBE readuc la viață cântece vechi de sute de ani și le transformă într-un spectacol în care folclorul fuzionează cu jazz-ul.
Mai mult decât un festival tematic, KALIMERA, București este o invitație la descoperirea culturii grecești prin oameni, muzică, gastronomie, artă și experiențe autentice.
Timp de două zile, Bucureștiul va trăi în ritm grecesc, iar vizitatorii vor putea simți atmosfera unei vacanțe mediteraneene fără să părăsească orașul.
Intrarea este liberă.


Program The Good Greek Days
25-26 iulie, 11:00 – 22:00
Bulevardul Ferdinand, în dreptul Ambasadei Greciei la București
Mai multe informații și programul complet sunt disponibile pe paginile de social media The Good: www.instagram.com/thegoodromania/
Eveniment organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.


Despre The Good
The Good este o platformă de evenimente culturale și experiențe urbane care aduce împreună comunități, artiști și branduri prin concepte originale dedicate orașului. Fiecare proiect este construit în jurul unei idei simple: oamenii își amintesc mai puțin evenimentele și mult mai mult felul în care acestea i-au făcut să se simtă.
Descoperă ce se întâmplă în oraș
Evenimente în București


