Chestionar de #Sibiu – Ioana Stănilă

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean | Publicat: 30 iunie 2026


Ioana are 38 de ani și este legată de două orașe, primul este orașul natal, Mediaș, iar al doilea este Sibiul.

Muncită în achiziții și vânzări, scrie neserios dintotdeauna, iar cu seriozitate de mai bine de doi ani. Tot ce o mișcă și o intrigă, în materie de lectură, apare pe pasaridehartie.ro, iar despre poezie, filme și teatru lasă impresii pe contul de Instagram (ioana_pasaridehartie).

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că este un oraș frumos și atunci când este soare, și atunci când plouă. Merge și cu tristețea, și cu bucuria, are pentru fiecare câte ceva. Pentru că distanțele se parcurg rapid. Spectacolele de teatru sunt minunate. Pentru cluburile de carte care înfloresc.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Piața Huet, Piața Schiller, Pasajul Scărilor.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Fără îndoială ESTE FILM Festival care aduce filme rare și scurt-metraje. Încă am genunchii moi și obrajii îmbujorați după cele cinci zile de festival.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Aerul tare de munte, vântul, ploile, teii, pescărușii, apusul pe strada Centumvirilor.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Cremșnit.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI Mănânc cu plăcere și poftă la Consommé Bistro, Hochmeister, Kulinarium, Spic.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE SIBIULUI Zâmbesc pentru că întâlnesc cunoscuți și necunoscuți, stăpâni cu animale de companie, la gândul că urmează să intru în librării după cărți și apoi să mă opresc la cafenea.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Turnul Bisericii Evanghelice.

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ FIE REVITALIZATE Malul Cibinului și halele Independența, fosta fabrică Libertatea de pe strada Abatorului, Piața Coroana.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Îmi imaginez orașul acesta ca pe o pasăre măiastră, care nu se arată des, însă cântă de fiecare dată. Și în cântecul ei îți prinde tălpile de pavaj și te plimbă pe străzi până ești tu acela care defilează prin fața clădirilor vechi.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Îmi doresc mai mulți copaci, mai multe spații verzi și visez la un loc de dans.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută