Interviu cu scriitorul OLIVIER NOREK despre romanul inspirat de legenda celui mai celebru lunetist din istorie

Interviu cu scriitorul OLIVIER NOREK

Uneori, istoria oferă romancierilor povești pe care ficțiunea nu le-ar putea inventa fără să pară neverosimile. Așa este și cazul lui Simo Häyhä, fermierul finlandez devenit cel mai temut lunetist al Războiului de Iarnă și una dintre figurile legendare ale secolului al XX-lea.

În iarna lui 1939, când Uniunea Sovietică invadează Finlanda, un conflict pe care mulți îl considerau dinainte câștigat avea să se transforme într-o demonstrație spectaculoasă de rezistență. Din acel război s-a născut și legenda celui supranumit „Moartea Albă”.

Războinicii iernii –  un roman istoric și biografic scris de autorul francez Olivier Norek

Plecând de la această poveste reală, Olivier Norek reconstruiește în Războinicii iernii (publicat în România de Crime Scene Press, în traducerea Mihaelei Racolța), una dintre cele mai dramatice confruntări ale secolului trecut.

Distins cu Premiul Renaudot des Lycéens și Premiul Jean Giono în 2024, romanul îmbină rigoarea documentării istorice cu tensiunea și forța narativă care l-au consacrat pe autor în Franța.

Născut la Toulouse în 1975, Olivier Norek a fost lucrător umanitar în Guyana și în fosta Iugoslavie înainte de a petrece 18 ani în poliția judiciară franceză, unde a ajuns la gradul de căpitan în districtul Seine-Saint-Denis. Experiențele sale au stat la baza unor thrillere care au devenit bestselleruri și au fost recompensate cu numeroase premii literare. Cu Războinicii iernii, Norek se îndreaptă spre romanul istoric, fără să renunțe însă la realismul, ritmul și atenția pentru detaliul uman care îi definesc scrisul.

Am stat de vorbă cu Olivier Norek despre documentarea din spatele cărții, despre transformarea unei figuri istorice într-un personaj literar și despre felul în care povestea unui război purtat acum mai bine de opt decenii continuă să vorbească atât de puternic lumii de astăzi.

Istoria se repetă

Războinicii iernii este inspirat de un conflict despre care mulți cititori din afara Finlandei știu foarte puține. Care a fost cea mai surprinzătoare descoperire pe care ai făcut-o în timpul documentării?

Cea mai mare surpriză a mea se rezumă la o singură expresie: istoria se repetă. O țară de dimensiunea unui continent care agresează o națiune mică, un invadator care își subestimează adversarul, convingându-se că totul se va rezolva în câteva zile, soldați trimiși pe front de un despot paranoic – războiul dintre Rusia și Ucraina seamănă teribil de mult cu războiul dintre Rusia și Finlanda, la aproape un secol distanță.

Însă aș dori să adaug că acest conflict incredibil avea să schimbe cursul istoriei, deoarece, văzând fragilitatea Rusiei în fața Finlandei, Hitler demarează Operațiunea Barbarossa, care va însemna, în cele din urmă, căderea celui de-al Treilea Reich. Ce s-ar fi întâmplat dacă Finlanda ar fi cedat încă din prima zi? Este incredibil că restul lumii și manualele noastre școlare par să fi uitat de acest lucru!

Nu este istoria mea

În romanele tale anterioare ai explorat adesea lumea crimei și a investigațiilor. Ce provocări a adus trecerea la un roman istoric de această amploare?

În romanele mele polițiste, crimele și victimele sunt inventate. Nu mă tem să rănesc pe nimeni, cu atât mai puțin să trădez sau să jignesc. Aici, acești soldați au familii, oameni care încă îi iubesc, istorici și studenți care îi studiază și un întreg popor care îi admiră. Responsabilitatea este mult mai mare, cu atât mai mult la nivel personal, pentru că nu este istoria mea, nu este cultura mea, nu sunt frații mei de arme și nu este moștenirea mea. Așadar, a trebuit să abordez Războinicii Iernii cu cel mai mare respect.

Simo Häyhä – o figură mitică

Simo Häyhä este o figură legendară, aproape mitică. Cum ai reușit să mergi dincolo de legendă și să descoperi omul din spatele poreclei „Moartea Albă”?

Este adevărat că Simo este o legendă, aproape un mit, și îmi place foarte mult acest cuvânt, deoarece implică o noțiune aproape supranaturală. Imaginați-vă că Simo a fost capabil să tragă de la o distanță de aproape 500 de metri fără lunetă. Niciun lunetist nu poate explica nici măcar astăzi aceste lovituri. Imaginați-vă, de asemenea, că era capabil să rămână nemișcat ore întregi, la -50 de grade, când un om obișnuit ar fi murit în douăzeci de minute.

Dar cel mai dificil a fost faptul că Simo era un om taciturn. Era o companie plăcută, era simpatic, dar vorbea foarte puțin. Așa că am decis să respect cine era el și, astfel, în roman, Simo vorbește doar de două ori. Tot ce știm despre el este ceea ce cred ceilalți despre el: prietenii lui, superiorii, familia și voi, cititorii, la sfârșitul romanului.

Sisu

Ai petrecut mult timp documentând această carte. A existat un moment în care ai simțit că povestea ți-a schimbat propria perspectivă asupra curajului sau sacrificiului?

Bunicul meu a făcut parte din Legiunea Străină și a fost prizonier în lagărele de concentrare. Știu ce înseamnă curajul și sacrificiul. Am lucrat alături de militari, membri ai Legiunii și polițiști, care mi-au arătat și ei ce înseamnă curajul și sacrificiul. Totuși, în fața unui inamic mai bine pregătit, mai bine înarmat și mai numeros, bărbații și femeile din Finlanda au dat dovadă de o forță și o abnegație, de o voință și o hotărâre pe care nu le mai văzusem până atunci. Finlandezii au chiar și un cuvânt pentru asta, „sisu”, care există doar în finlandeză. Veți fi curioși să căutați definiția lui?

Eroismul nu este o stare permanentă

Romanul este despre eroi, însă mulți dintre protagoniștii săi nu s-au considerat astfel. După ce ai scris această carte, cum definești eroismul?

Eroismul nu este o stare permanentă. Eroismul se manifestă într-o scânteie, într-o fracțiune de secundă. Eroismul este bărbatul care se ridică. Este femeia care întinde mâna. Este cel care refuză. Este cea care riscă totul. Și, întotdeauna, eroismul depășește interesul personal, propria persoană. Eroismul înseamnă a alege să te implici într-o luptă mai mare decât tine, pentru alții.

Natura a fost aliatul finlandezilor

Pe parcursul romanului, natura pare să devină un personaj în sine. Ce rol joacă iarna finlandeză și peisajul în povestea pe care ai vrut să o spui?

Natura a fost aliatul finlandezilor. Pădurile i-au ascuns, iar lacurile au devenit capcane. Gheața, frigul și vântul le-au slăbit adversarii, iar noaptea, luna și aurorele boreale i-au luminat ca în plină zi. Pentru un romancier, zăpada a devenit pagina albă pe care se scriau luptele, în fiecare zi acoperită de sânge și de resturile exploziilor neîncetate și în fiecare zi măturată de o nouă furtună, redevenind albă dimineața, gata să primească un nou capitol.

Câinii de război

Ai lucrat ca polițist și ai fost martor direct la situații extreme. Cum te-au ajutat experiențele tale personale să înțelegi mai bine modul în care reacționează oamenii în timp de război?

Există tot atâtea răspunsuri câte ființe umane. În fața războiului și a morții, există cei care fug și pe care nu mi-aș permite să-i numesc lași, pentru că este o reacție normală. Mai există și cei curajoși, „câinii de război” care nu se simt în armonie decât cu haosul, liderii și cei care îi urmează, există nebunii, înțelepții, brutele și strategii… Și nimeni, absolut nimeni, nu știe ce fel de soldat va fi înainte de a se afla într-o situație de viață și de moarte, cu degetul pe trăgaci, cu un inamic în cătarea armei.

Poveste despre solidaritate și comunitate

Deși este o carte despre conflict, Războinicii iernii este și o poveste despre solidaritate și comunitate. Ce lecții crezi că pot învăța cititorii contemporani din exemplul oferit de poporul finlandez?

Vorbiți despre solidaritate, care există, într-adevăr, dar eu aș vorbi mai degrabă despre fraternitate. Și a trebuit să o provocăm puțin, pentru că nici finlandezii nu sunt superoameni lipsiți de frică și având curajul în sânge. Comandantul militar al Finlandei, Carl Gustav Mannerheim, a decis ca fiecare sat să formeze o unitate de luptă. Astfel, când s-au trezit sub o ploaie de plumb și foc, soldații i-au avut în stânga pe vecinii și verii lor, în dreapta pe frații lor, iar în față pe prietenii lor. Au avut sub ochi exact motivele pentru care luptau. De-aici s-a născut rezistența lor incredibilă, datorită iubirii pe care și-o purtau unii altora.

Relatarea este adevărată

Cum ai reușit să găsești echilibrul între fidelitatea față de faptele istorice și crearea unui roman captivant pentru cititori?

Nu a fost nevoie să depun prea mult efort. De obicei, când dai peste o poveste adevărată, întotdeauna lipsește puțină ficțiune pentru a o transforma într-o carte. Autorul este nevoit să adauge puțină acțiune, puțină tensiune, puțină emoție. În cazul acesta, a fost exact invers.

Războiul de Iarnă este atât de grandios, atât de plin de curaj și de răsturnări de situație, încât a trebuit să aleg momentele pe care să le păstrez și cele de care am fost silit să mă despart, altfel romanul ar fi avut 500 de pagini în plus. Această poveste este atât de vastă, încât a trebuit să menționez la începutul cărții că relatarea este adevărată, altfel nimeni nu ar fi crezut-o vreodată – cu excepția unui finlandez, desigur.

Finlandezii au luptat pentru a-și apăra țara

Finlanda a reușit să reziste în fața unui adversar mult mai puternic. Ce crezi că le permite unor națiuni să rămână unite în fața unor amenințări existențiale?

Pur și simplu, cauza dreaptă. Rușii luptau pentru că primiseră ordinul, dar un ordin singur, fără motivație, nu înseamnă mare lucru. În ceea ce-i privește, finlandezii au luptat pentru a-și apăra țara, pământurile, familia și prietenii, cultura și istoria. Au luptat pentru o cauză dreaptă, lucru care i-a făcut aproape invincibili. De atunci, toți strategii știu că e nevoie de cinci soldați bine pregătiți ca să facă față unui singur om care luptă pentru ai săi.

Premii

Premiile primite de Războinicii iernii confirmă succesul unei povești inspirate din istorie. Această recunoaștere te încurajează să explorezi și alte subiecte istorice în viitor?

Ceea ce contează, chiar dacă e foarte dificil să nu-ți lași propriile idei și opinii să transpară, este să-i oferi cititorului posibilitatea de a-și forma propria părere; în caz contrar, nu mai vorbim despre un roman, ci despre propagandă.

Războiul de Iarnă

După ce ai petrecut atât de mult timp cufundat în documente, mărturii și povești despre Războiul de Iarnă, ce imagine sau scenă îți revine cel mai des în minte?

Cel mai memorabil lucru este faptul că am redescoperit un fel de sentiment de inferioritate față de natură. Locuiesc la Paris, într-un oraș pentru care frigul și căldura sunt doar niște temperaturi la televizor și pe care le combatem cu aer condiționat sau cu un calorifer.

Natura este înlocuită de beton, iar drumurile de pământ cu autostrăzi. Așadar, să te regăsești în mijlocul pădurilor înghețate din Laponia finlandeză, la -51 de grade, unde cel mai apropiat vecin se află la peste 15 kilometri de tine și să trăiești într-o cabană, să te rătăcești și să fii salvat de urmele pașilor tăi în zăpadă care îți arată drumul de întoarce – iată ce ne pune pretențiile la locul lor și ne redă puțină smerenie!

Și un ultim mesaj pentru cititorii și cititoarele din România.

Din cea mai mortală iarnă s-a născut cea mai mortală dintre legende, pe care vă invit să o descoperiți! Lectură plăcută și sper să ne revedem curând!

Interviu de GRUIA DRAGOMIR

Citește și acest articol -> Povești de succes | Crime Scene Press – singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii mystery & thriller

Povești de succes | Crime Scene Press – singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii mystery & thriller