ESTE FILM Festival, aflat la ediție aniversară, a fost prilejul unei discuții cu actrița Katia Pascariu.
ESTE FILM Festival, aflat la ediție aniversară, a fost prilejul unei discuții cu actrița Katia Pascariu, membră a juriului competiției de scurtmetraje românești din acest an, despre felul în care festivalurile devin spații de întâlnire, descoperire și formare a unor obișnuințe culturale legate de cinema.
În trecut ai participat la ESTE FILM Festival ca actriță într-un scurtmetraj din competiție, iar anul acesta ai fost invitată să faci parte din juriul competiției românești. Cum ai primit această propunere și ce responsabilitate simți că vine odată cu acest rol?
Cred că responsabilitatea ai, după părerea mea, orice ai face, de oricare parte ai fi a oricărui proiect, a oricărui lucru. Cred că e ceva la care e bine să mă gândesc, să ne gândim mereu. M-am bucurat foarte mult când Ioana Ciuban și Roxana Turdeanu m-au întrebat dacă vreau să fac parte din juriu. Nu atât pentru că îmi place să fac parte din jurii, din contră, dar e un context în care mi-am dorit să fiu. Ori de câte ori am venit la festival sau la proiecțiile pe care le organizează în timpul anului, mi s-a părut că e o ocazie rară și foarte mișto de a întâlni un public care se bucură că poate să vadă filmele, care e curios, cu care ai ce să vorbești, la care poate altfel nu ajungi.
Filmele din competiție sunt de susținut și de văzut, sunt de revăzut multe dintre ele, sunt de discutat. Iar eu mă bucur de câte ori am ocazia să lucrez cu studenți și studente, că majoritatea totuși sunt făcute de studenți și studente sau în jurul perioadei de absolvire. În plus, faptul că există premii este îmbucurător.
Aș spune că e un cerc mai degrabă decât o linie de care suntem unii de o parte și unii de alta. Și ar fi bine să fie așa în mediul ăsta destul de complicat în care lucrăm.
Ce spun scurtmetrajele pe care le-ai vizionat în cadrul festivalului despre lumea în care trăim și despre generația care își ia avânt să pătrundă în cinemaul românesc?
În afară de faptul că mi-ar fi plăcut să fie mai multe filme regizate de femei sau persoane care se identifică drept femei, dar aici nu depinde de mine sau de curator, m-au entuziasmat foarte mult filmele din competiția națională. Din păcate, am apucat să le văd în integralitate doar pe cele din competiția națională.
Aș zice că sunt foarte diverse și asta ne-a și bucurat, dar ne-a și complicat viața foarte mult, pentru că erau foarte diferite în stilistică și în tematică, și uneori apare senzația că ai vrea să dai mai multe premii sau că e greu să compari lucruri care, de fapt, nu se pretează la comparație. M-a impresionat foarte tare că multe dintre ele erau asumat politice, asumat activiste într-o direcție sau alta, ceva ce vine pe aleea mea. Chiar dacă stilistica nu era întotdeauna una realistă, mi s-a părut că toate sunt foarte bine ancorate în prezent, că îl captează foarte bine și reacționează la ceea ce oferă lumea acum, pe tematici foarte diferite și cu destul de multă maturitate.
Este îmbucurător că există experiment, încercări, căutări, iar acolo unde am văzut tentative de explorare, poate mai reușite sau mai puțin reușite, m-a entuziasmat. Mi-aș dori ca cineaștii să rămână mereu în zona de laborator, dar am impresia că industria nu îi lasă, din păcate, pe majoritatea să continue în zona asta.
Focusul multor festivaluri de film rămâne pe lungmetraj, însă la ESTE FILM Festival scurtmetrajele au o prezență la fel de puternică. De ce crezi că e important ca publicul să vadă și scurtmetraje atunci când apar astfel de oportunități de vizionare?
Eu cred că vrem să vedem filme bune, în general. Mi se pare că echipa festivalului pune umărul la ceva foarte important și anume să obișnuiască publicul în a vedea filme, în a ieși din zona de mainstream și, în cazul ăsta, în a căuta și cultiva gustul pentru scurtmetraje, pentru noutate, pentru prospețimea pe care o au de foarte multe ori scurtmetrajele în general și cu atât mai mult scurtmetrajele studențești sau tinerești, de început de drum. Ce se întâmplă în contextul ăsta este că ești pus față în față cu niște filme fără să ai vreo prejudecată. Este pur și simplu un contact direct, imediat, între receptor și filme.
Și cred că asta este ceva ce se educă și cred că ne lipsește, din păcate. De aceea mi se pare că mai important decât orice premiu pe care îl dăm sau îl ia cineva e această relație directă cu filmul. Și mi se pare foarte important că ceea ce face ESTE FILM Festival în Sibiu – și din păcate nu se întâmplă în multe orașe din România – este tocmai această formare de publicuri și educare a unor obișnuințe: de a merge la film, de a căuta film românesc, de a nu-ți fi frică de scurtmetraje, de a nu-ți fi frică de nume necunoscute.
Dincolo de filmele din program, ce îți spune un festival despre orașul în care are loc și despre comunitatea care gravitează în jurul lui timp de câteva zile?
Din fericire, pentru mine, vin destul de des la Sibiu, măcar o dată pe an, dacă nu de două sau trei ori. În ultimii ani am venit cu două spectacole de la Replika, dar venim și cu proiecte independente pe care le fac cu colegii și colegele mele și avem parteneriate bune cu echipa de la Teatrul Gong, unde putem avea spectacole. Din păcate, mainstream-ul este la putere în Sibiu. Cred că trebuie să existe și altceva.
Tocmai de aceea apreciez și mai mult ceea ce reușește să facă echipa festivalului. Este fantastic că duce acest festival de zece ani. Există concerte, târguri și e foarte bine că sunt accesibile, în sensul că majoritatea sunt gratuite, dar ele, de fapt, au în spate în principal o miză comercială, economică: peste tot se vând lucruri, peste tot e ideea de a consuma.
Și cred că ar trebui să existe și alternative cu o miză educațională, dar care trebuie, după părerea mea, gândite, sprijinite și susținute, dacă nu exclusiv de administrațiile locale, măcar în parteneriat. Adică să existe deschidere către inițiative foarte bune care, de cele mai multe ori, vin din zona asociațiilor culturale și a organizațiilor non-profit.
Ce le dorești celor de la ESTE FILM Festival în următorii 10 ani?
Le doresc mai mult sprijin, infrastructură serioasă, bună, profesionistă, accesibilă, deschisă unor proiecte cum este al lor. Le doresc un public tot mai numeros și tot mai „pretențios” în sens pozitiv, adică un public care să creeze presiune și să își dorească filme cât mai interesante, să iasă dintr-o zonă pe care oricum o pot accesa mai ușor prin streaming sau la mall.
Le doresc ca tot ceea ce ele construiesc și „moșesc” prin ceea ce fac să se consolideze și să se întoarcă spre ele, provocându-le să facă ediții tot mai reușite.
FOTO: Gina Ștef
