Duminică, festivalul se încheie cu Arooj Aftab, Venna și Implant pentru Refuz Acoustic
A doua zi a Jazz in the Park Festival a adus unul dintre marile momente ale acestei ediții: concertul Lisa Simone Quartet, care a închis seara de sâmbătă pe Main Stage.
Sâmbătă, 6 iunie
Fiica legendarei Nina Simone, Lisa Simone a adus un concert plin de energie, eleganță și emoție, într-o formulă care a trecut prin gospel, jazz și soul.
Muzica ei a venit la pachet cu mesaje despre libertate, egalitate și despre felul în care arta îi poate aduce pe oameni mai aproape unii de alții. Chiar și după apariția ploii, publicul a rămas în fața scenei, iar momentul a căpătat și mai multă forță tocmai prin felul în care a fost trăit împreună.


Ziua de sâmbătă a început cu note românești, cu Vița de Vie Acoustic, unul dintre concertele așteptate încă de la deschiderea festivalului. Au urmat apoi concerte care a purtat publicul prin stiluri și stări diferite: Jemma a adus pe Alternative Stage un mix proaspăt de jazz-rock, groove și accente mediteraneene, iar Kraak & Smaak Live Band a ridicat seara cu un show plin de ritm, în zona de funk, disco și electronic.


Duminică, 7 iunie
Ultima zi a acestei ediții de festival, duminică, 7 iunie, începe cu concertul celor de la Implant pentru Refuz Acoustic pe Alternative Stage, și continuă cu Platonic Band, Ola Onabulé & Transylvania Jazz Ensemble, Venna, Nik Bärtsch & Tania Giannouli și Yilian Cañizares.
Seara se încheie pe Main Stage cu Arooj Aftab, unul dintre cele mai așteptate nume ale ediției, câștigătoare a premiului Grammy. Pe lângă concerte, ultima zi mai aduce și seturi cu Bianca Oance, DWLS / Quite Lucky, London Elektricity, Andi Moisescu, precum și Jamm Session de la ora 20:00.
O voce, mai multe lumi – Arooj Aftab închide ediția din acest an a Jazz in the Park
Tot duminică este ultima zi în care pot fi achiziționate abonamentele la preț redus pentru ediția specială din 2027. De luni vor fi puse în vânzare biletele online.


Programul complet al evenimentului, aici: https://jazzinthepark.ro/program/
Mai multe informații despre cea de-a XIV-a ediție Jazz in the Park pot fi găsite pe site-ul oficial al festivalului și pe paginile de Facebook și Instagram ale acestuia.
Despre Jazz in the Park
Jazz in the Park a câștigat titlul Europe’s Best Small Festival la European Festival Awards și este susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Organizatorul proiectului este Fapte, o organizație dedicată dezvoltării oamenilor și comunităților prin intermediul evenimentelor culturale.
Aceasta se află în spatele unor inițiative precum Jazz in the Park, Jazz in the Park Competition, Music Gallery și Edison House of Music. Din 2018, Jazz in the Park este membru Europe Jazz Network, iar din 2020 face parte din Asociația Festivalurilor Europene, Yourope, conectând astfel scena locală de jazz la rețeaua europeană de festivaluri.




