Cin’ se-aseamănă, se-adună — și noi invităm toți oamenii buni să vină iară la Sat! 🤗
A treia ediție IARMAROC la Sat bate la ușă, și de data asta venim în mai — când e soare bun, iarbă verde și chef de stat afară! ☀️🌿
🔗 iarmaroc.com/iarmaroc-la-sat-cluj
📍 Unde? Tot la Parcul Etnografic “Romulus Vuia”, Cluj-Napoca — sus pe deal, printre case vechi și livezi!
📅 Când? În 15, 16 și 17 MAI 2026.
⏳ Vineri, 15 Mai, deschidem de la 14:00 și pân’ la 21:00 — numa’ bun să descoperi locul înainte să se umple.
⏳ Sâmbătă 16 Mai și Duminică, 17 Mai, e de la 10:00 pân’ la 21:00, când e plin de oameni buni!

Ce se-ntâmplă la IARMAROC la Sat, Ediția a III-a?
Oh, câte lucruri frumoase vă pregătim!
🏡 TÂRG DE CREATORI — 100+ branduri independente atent alese
🎶 CONCERTE ACUSTICE — artiști cu renume și nume noi, pe o scenă intimă
🎨 INSTALAȚII DE ARTĂ — lucrări site-specific nereplicabile, textile și vizuale
🖼️ EXPOZIȚII DE ARTĂ — sculptură, fotografie, media interactivă, țesut
✂️ ATELIERE DE CREAȚIE — pielărie, indigo, macramé, lumânări, lut și altele
🎵 RADIOUL PE VINIL — discjochei, groove, funk și soul toată ziua
😂 SPECTACOLE DE COMEDIE — comedianți aleși fac haz de necaz
🎪 ACTIVITĂȚI PENTRU COPII — spectacole, jocuri, magie și tobogane
🍷 ȘEZĂTOAREA CU MERINDE — producători locali gourmet și o masă comună
💿 PIAȚA DE VINILURI
🛍️ PIAȚA DE VECHITURI
📚 HAMACUL CULTURAL
— și asta e doar în linii mari! 😄
Rămâneți aproape că vă tot spunem pe măsură ce confirmăm detaliile — și se conturează ceva deosebit! 🤫
Vă mulțumim că ați fost alături de noi și că ne-ați dat încredere pentru a treia ediție! Anul trecut, 8.800+ de oameni buni s-au strâns la sat alături de 70+ creatori, 20+ muzicieni, spectacole, ateliere și multă merinde bună! 🙌
*Intrare gratuită pentru copiii sub 14 ani, seniorii peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități. 💛
**Liber pentru animăluțele de companie, atâta timp cât aveți grijă să fie de comitet cu celelalte. 🐾
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Cluj
- Program Filme Cluj-Napoca
- Calendar Festivaluri Romania