Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/04/2026 21:01
Artă & Cultură / Performing arts Viața Orașului

Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss Share Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss
Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss. 


Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss.

Radu Vancu – invitat la dialogul premergător concertului

Filarmonica Banatul Timișoara omagiază una dintre figurile majore ale romantismului central-european – poetul Nikolaus Lenau, prin concertul simfonic „Heroic Tales”, programat vineri, 24 aprilie 2026, ora 19:00, la Sala Capitol, cu ocazia a 224 de ani de la nașterea și 176 de ani de la moartea poetului.

Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul aduce pe scenă două lucrări semnate de Franz Liszt și una de Richard Strauss, inspirate de universul poetic al lui Lenau, a cărui operă s-a născut la confluența dintre lirismul german și sensibilitatea melancolică a spațiului bănățean.

Opera lui Nikolaus Lenau reflectată într-un concert cu lucrări de Liszt și Strauss. 

Opera lui Nikolaus Lenau reflectată în muzica lui Liszt și Strauss

Născut la Csatád (astăzi Lenauheim, județul Timiș), Nikolaus Lenau rămâne un autor esențial pentru înțelegerea modului în care romantismul a articulat tensiunea dintre ideal și imposibilitatea împlinirii, dintre aspirația absolută și fragilitatea condiției umane.

Figura sa poetică a exercitat o influență semnificativă asupra limbajului muzical al secolului al XIX-lea, în special prin modul în care Franz Liszt a transpus în muzică universul faustic asociat operei sale. În lucrări precum „Mephisto-Walzer” și „Procesiune nocturnă”, parte din ciclul Două episoade din Faustul lui Nikolaus Lenau, Liszt creează un limbaj orchestral de mare forță expresivă, în care plăcerea de a trăi și momentele de retragere interioară coexistă într-o construcție sonoră intensă.

În același registru al reinterpretării romantice, poemul simfonic „Don Juan” de Richard Strauss, inspirat din viziunea lui Lenau asupra eroului, propune o perspectivă modernă asupra figurii seducătorului absolut. Departe de imaginea tradițională, Don Juan apare ca un personaj aflat într-o căutare permanentă, în care intensitatea experiențelor și epuizarea interioară se regăsesc în egală măsură, conducând inevitabil către destrămare.

Radu Vancu, invitat la pre-concert talk

Concertul va fi precedat de un dialog între maestrul Gabriel Bebeșelea și Radu Vancu. Poet, eseist și profesor universitar – una dintre vocile importante ale literaturii române contemporane, și Gabriel Bebeșelea, dirijor activ pe marile scene internaționale și permanent preocupat de cercetarea și valorificarea patrimoniului muzical vor explora universul lui Nikolaus Lenau și modul în care opera acestuia se reflectă în lucrările lui Liszt și Strauss și nu numai, oferind publicului o perspectivă complementară asupra programului serii.

În programul serii se regăsește și Concertul pentru vioară nr. 2 de Karol Szymanowski, interpretat de talentata violonistă Leticia Moreno. Scris în 1933 și dedicat violonistului Paweł Kochański, concertul aparține ultimei etape de creație a compozitorului și îmbină limbajul modern cu elemente inspirate din folclorul polonez din regiunea Tatra.

Biletele sunt disponibile online și la casieria Filarmonicii Banatul Timișoara.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută