Nominalizat la Premiile Grammy și câștigător al mai multor discuri de platină cu trupa Queensrÿche, alături de care a vândut peste 20 de milioane de albume, Geoff Tate, unul dintre cei mai importanți vocaliști din istoria Rock-ului, va susține pe 5 aprilie, în clubul bucureștean Quantic, un show special, denumit “Operation: Mindcrime – The Final Chapter”.
Geoff Tate revine în România după memorabilul recital de la Festivalul Posada Rock 2025, iar viitoarea sa apariție live a fost un bun prilej pentru a răsfoi câteva file din povestea celebrei “operațiuni”, ținând cont că albumul original, devenit un instant classic la finele anilor ’80, a beneficiat de un sequel, Operation: Mindcrime II, care aniversează 20 de ani de la lansare chiar pe 4 aprilie, în ajunul cântării de la noi, iar apetitul pentru conceptualizare al lui Geoff Tate l-a determinat să meargă apoi mai departe creativ cu aprofundarea tematicilor socio-economice în trilogia The Key – Ressurection – The New Reality, înregistrată cu trupa sa post-Queensrÿche, Operation Mindcrime, între 2015 și 2017.
De fapt, văzând ce se petrece acum în lume, nu putem să nu ne întrebăm dacă GEOFF TATE n-a fost un vizionar cu două decenii în urmă, când ne cânta, pe O:M II, “The news can’t wait to promote / All the bullshit this government is selling”. Prin urmare, am fost curioși să aflăm cum, dacă sau cât i s-a nuanțat perspectiva odată cu trecerea timpului.
Geoff, concertul de la Bucureşti face parte din turneul pe care l-ai intitulat Operation: Mindcrime – The Final Chapter. Care este semnificația cuvântului „final” din titlu, la ce referă?
Am interpretat Operation: Mindcrime de mai multe ori de-a lungul carierei mele, iar aceasta e ultima oară când intenționez să cânt întregul album pe parcursul unui concert. Probabil că voi continua să fac turnee pentru tot restul vieții, dar am dubii că-l voi mai interpreta vreodată în întregime.
De aici vine, practic, acest “ultim capitol” din titlul turneului în mijlocul căruia mă aflu acum, fiindcă, altfel, povestea merge mai departe şi suntem chiar foarte aproape de a termina lucrul la Operation: Mindcrime III. Am programată o sesiune de studio peste câteva săptămâni în San Francisco și vom încerca atunci şi acolo să terminăm mixajul noului album, care spune povestea din perspectiva Dr. X.
Mi s-a părut interesantă abordarea, pentru că primele două albume au fost scrise în principal punând accentul pe Nikki, care este unul dintre cele trei personaje principale, alături de Mary și Dr. X. De-a lungul anilor, acest Doctor X a fost mereu lăsat cumva în afara cadrului, ca să zic așa, iar dacă stăm să ne gândim bine, nu am ajuns să îl cunoaștem cu adevărat. Nu știm, de fapt, ce îi determină acţiunile, ce gândește și care este motivația lui pentru a se comporta așa cum o face.
Prin urmare, intenţionez să ofer nişte răspunsuri în noul album.
Întorcându-ne în timp, prima piesă pe care ai compus-o pentru Operation: Mindcrime din 1988 a fost chiar piesa care a dat titlul LP-ului. Cum ți-a venit ideea că, în final, trebuie să se ajungă la album-concept?
Ei bine, eu îmi doream să scriu în acest tip de mediu de mai multă vreme. Trecând din nou prin primele două albume Queensrÿche, acum, cu o anume detaşare, poţi vedea că deja eram tentat să experimentez, inclusiv să scriu mai multe piese folosind aceeași temă, dar privind-o din unghiuri diferite.
Cred că Rage for Order [al doilea album Queensrÿche, din 1986, care a precedat O:M – n.r.], de exemplu, a fost un album orientat în ansamblu spre o anume temă, concentrându-se cu adevărat pe efectele tehnologiei moderne asupra ființei umane. În fine, mi-am venit apoi această idee pentru albumul Operation: Mindcrime și am avut posibilitatea să experimentez mult pe partea de texte, cu forma poveştii, pe care am transformat-o în muzică.
Cu alte cuvinte, cred că a fost o evoluție naturală pentru mine din punct de vedere al compoziţiei şi am ajuns la ceva ce mi-am dorit să fac dintotdeauna. Vezi tu, eu am crescut influențat de albume orientate tematic, de înregistrări conceptuale, de la Beatles până la Alice Cooper, şi, de exemplu, Genesis au avut un impact foarte puternic asupra mea în timpul copilăriei… așadar, Operation: Mindcrime a fost într-adevăr ceva ce mi-am dorit mereu să fac și să scriu.
Spuneai odată despre procesul tău de scriere că „ceea ce fac eu, în esență, este să spun povestea într-o manieră muzicală”. De unde apar însă embrioanele de poveşti? Pentru că temele pieselor tale sunt foarte diverse, de la relaţii şi dependență pe Frequency Unknown la internet banking în trilogia scoasă cu trupa Operation: Mindcrime.
Scriu doar despre ceea ce mă interesează cu adevărat sau despre ce trăiesc într-un moment sau altul a existenţei mele, dar cred că asta fac mai toţi muzicienii sau artiștii, adică nu sunt un caz singular. În fond, scrii despre ceea ce știi și ceea ce te interesează, iar eu am scris o sumedenie de cântece și am înregistrat multe albume… cred că, după cea mai recentă numărătoare, am 172 de piese publicate.
După cum spuneam, scriu în primul rând despre ceea ce mă interesează şi ceea ce mă fascinează, astfel încât, până la urmă, muzica reflectă întrebările pe care mi le pun și experiențele pe care le-am trăit… reprezintă pentru mine o modalitate de a căuta sensuri şi semnificaţii, pe care cred că o împărtășesc mulți muzicieni și artiști. Este vorba de nevoia de a te descoperi pe tine însuți și de a te exprima într-un fel sau altul.
Prima dovadă a creativităţii tale o constituie versurile de la The Lady Wore Black, de pe demo-ul Queensrÿche din ‘82. Erai convins încă de pe-atunci că ai putea fi un bun compozitor?
Oh, Doamne! Nu prea știu ce să zic. Pentru că, până la The Lady Wore Black, aveam deja scrise vreo 30 de cântece, deci aveam mult exerciţiu în spate, încercasem destul de multe lucruri, iar o mare parte dintre acele piese le-am readus la viață odată cu intrarea mea în Queensrÿche, când am ajuns să creez o muzică diferită plecând de la acestea.
Adică nu știu dacă a existat vreodată un moment de o anume claritate în care să realizez că ‘acesta sunt eu’, ci, mai degrabă, cred că am simțit asta dintotdeauna, de când eram foarte tânăr și m-am apucat de cântat. Scriu încă din adolescenţă, de atunci am început să compun cântece, iar asta a fost ceva care m-a interesat mereu și am perseverat pe drumul ăsta.
Asta-i tot. Cred că este ceva ce, pur și simplu… știi!
Vezi tu, eu am început să cânt și să studiez muzica de când aveam nouă ani, în formația școlii, după care am continuat în diverse trupe, învăţând să compun singur, dar și să colaborez cu alții. Pe parcurs, m-am familiarizat cu aspectele legate de ingineria de sunet şi producţia muzicală și astfel am ajuns să-mi dau seama cum să combin instrumentele pentru a crea anumite sunete și pentru a crea un impuls în jurul versurilor pe care le scriam.
Cu alte cuvinte, muzica m-a fascinat mereu, din toate punctele de vedere, şi probabil că motivul pentru care continui pe această cale este că nu m-am plictisit niciodată să fac asta.
O faci chiar într-un mod foarte intens, pentru că ai continuu concerte în toată lumea. Cum ai reuşit să găseşti resurse de timp şi creativitate pentru Operation Mindcrime III?
Ei bine, înregistrăm foarte mult chiar în timpul turneelor, fiindcă eu nu am neapărat nevoie de liniște şi detaşare de lume pentru a face asta. De fapt, am nevoie doar de timp şi, urmărind să folosesc fiecare clipă pe care aş avea-o disponibilă în timpul zilei, între concerte, amenajăm un studio de înregistrări în culise.
Avem echipament portabil de înregistrare pe care îl luăm cu noi peste tot, inclusiv în camerele de hotel şi astfel am compus câteva piese chiar în autocarul de turneu. În zilele noastre, poți lucra practic oriunde dorești… asta e frumusețea vieții în secolul XXI, cu toată tehnologia asta de care dispunem.
Apropo de tehnologie, temele pe care le-ai dezvoltat în piese de-a lungul anilor arată că ești foarte interesat de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Cum te raportezi ca artist la creşterea ponderii tool-urilor digitale?
Oh, pentru mine, ca muzician, a fost de la bun început o călătorie fascinantă. Gândeşte-te că Operation: Mindcrime, cel dintâi Mindcrime, a fost unul dintre primele albume înregistrate, mixate și masterizate digital… mi se pare că în acel an, 1988, s-au lansat doar cinci LP-uri realizate integral digital. Cu alte cuvinte, am trăit în mod direct începuturile trecerii de la analog la digital și la dezvoltarea tool-urilor digitale.
Am început să folosesc soft-uri ca Pro Tools sau Logic Pro încă din prima parte ai anilor ’90, chiar când au apărut, fiindcă mi s-a părut un mediu absolut captivant prin faptul că îţi ofereau controlul asupra procesului tău creativ, adică, în loc să te duci într-un studio sau sală de repetiţii și să-ţi creezi muzica lucrând cu altcineva, puteai cu ajutorul acestor unelte digitale să o faci chiar tu, prin intermediul unei experienţe hands-on.
Personal, îmi place foarte mult această intimitate pe care o poți experimenta prin modul de a crea DIY şi, drept urmare, am urmărit cu mare interes cum s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani acest trend până la stadiul incredibil în care se află acum. Este absolut fascinant!
Să vorbim un pic şi de context, mai ales că vei concerta în România după exact 20 de ani de la lansarea lui Operation: Mindcrime II, compus aproape în întregime de tine. Vremurile erau diferite, iar tu, în piesa I’m American, cântai: “The news can’t wait to promote / All the bullshit this government is selling”. Care este opinia ta despre lumea în care trăim în prezent?
Ei bine, este o perioadă fascinant de observat, pentru că a venit cu o schimbare majoră de perspectivă. Cred că avem acum cu toţii o perspectivă globală, datorită faptului că am devenit atât de inter-conectaţi la nivel planetar prin intermediul mass-media, a internetului, dar şi prin călătoriile pe care la facem cu o mai mare uşurinţă.
Dacă privim din punct de vedere cultural, este cert că, în prezent, suntem mult mai interesaţi şi mai curioși în privința celorlalţi oameni, indiferent de partea de lume în care se află. Cu 30 de ani în urmă, eram mult mai izolaționiști, cred eu, înclinând mai mult spre o detaşare de ceea ce nu ne afecta în mod direct sau imediat, pe când acum suntem dependenți global unii de alții, ceea ce mi se pare foarte interesant. Vedem şi conştientizăm cum ceea ce afectează o persoană dintr-o țară afectează cu adevărat și alte persoane din alte spații geografice.
Asistăm la o transformare a societăţii într-o one-world existence, care exista înainte doar în mintea anumitor scriitori de Science Fiction, dar acum vedem că multe dintre lucrurile pe care ei şi le-au imaginat chiar se întâmplă, de la monedele virtuale până la inteligența artificială, care s-a dezvoltat până la un punct în care uzurpă orice producție digitală pe care am văzut-o în trecut. În lumea în care trăim, devine din ce în ce mai dificil să știm ce este real și ce nu este, aşa că, la nivel internațional, cred că va trebui să găsim o modalitate de a evalua mai corect acest aspect, fiindcă, pentru mulți oameni, poate fi incredibil de confuzant, frustrant sau înfricoșător.
Dacă tot ne plimbăm între prezent şi viitor, spune-mi, care este percepția ta asupra timpului? Te raportezi la acesta ca fiind prietenul sau dușmanul tău?
Sincer, nu văd lucrurile în felul acesta, dar, bineînţeles, pot vorbi numai din propria experiență. Ei bine, acum, la 67 de ani, sunt puțin mai înțelept datorită acestei experiențe pe care am acumulat-o cu trecerea timpuli, dar eu mă simt ca și cum aș avea… 30 de ani. Pe bune, uneori mă trezesc și sunt surprins că sunt încă aici, iar alteori privesc în jur la oamenii din jurul meu, la la cei pe care îi cunosc sau poate la cei pe care nu i-am mai întâlnit de multă vreme, şi mă mir cum a trecut timpul.
Ce vreau să spun este că încerc să înțeleg unde mă aflu în acest proces al timpului, pentru că eu nu mă simt bătrân, adică nu mă simt ca un pensionar… nu mă simt deloc așa şi nici măcar nu pot să mă identific cu asta. Mă simt plin de energie, mă caracterizează în continuare entuziasmul, mă interesează ceea ce se întâmplă în jurul meu şi, nu în ultimul rând, mă simt realmente ca un participant activ la ceea ce se întâmplă în jurul meu, adică nu am deloc sentimentul că aş fi străin de lumea timpului prezent.
Starea ta de spirit este excelentă, dar cum îți menții vocea în formă? Pentru că interpretarea integrală a albumului Operation: Mindcrime este foarte solicitantă, iar tu repeţi foarte des experienţa în turneul The Final Chapter…
Ei bine, prefer să cânt în șase seri consecutiv și să iau apoi o zi de pauză. În ceea ce mă privește, asta pare să funcționeze cel mai bine pentru condiția mea fizică. Când eram mai tânăr, puteam să cânt o perioadă mai lungă chiar şi fără acea zi liberă, dar simt că, la vârsta mea, măcar câteva ore de odihnă în fiecare săptămână sunt absolut necesare.
Altfel, îmi place aspectul fizic al activităţii mele şi nu știu cum să exprim mai bine asta, dar fiecare spectacol este pentru mine ca un botez al emoțiilor, adică înseamnă împărtășirea muzicii cu publicul și obținerea feedback-ului de la acel public în același timp. Ca muzician, ai această relație ezoterică cu toţi oamenii aflaţi în public, pentru că fiecare dintre ei împărtășeşte muzica în același timp cu tine, iar eu am devenit foarte, foarte dependent de asta. Îmi place foarte mult să interpretez muzică și îmi place mult mai mult față de când eram mai tânăr să merg în locuri cât mai diferite pentru a cânta.
Din dorinţa de a călători s-a născut şi ideea companiei de turism Backstage Pass Travel, pe care ai fondat-o împreună cu Susan, soţia ta?
Da, însă a fost ideea lui Susan și ea a fost cea care a extins-o în ultimii ani. Mi se pare destul de distractiv și foarte satisfăcător ceea ce se întâmplă, cu toate că, la început, eram reticent în a participa în modul în care ea își imaginase [Geoff, Susan şi membrii formaţiei îşi asumă rolul de ghizi pentru turişti tentaţi de excursii în State, dar şi în Europa – n.r.], deoarece eu tind să fiu o persoană mai rezervată.
Cu Backstage Pass Travel, nu ai cum să fii o persoană care ţii la intimitatea ta, pentru că trebuie să fii implicat în tot ce se întâmplă timp de câte o săptămână în care oamenii sunt alături de tine… stați în același loc, faceți lucruri împreună în fiecare zi, vizitați obiective turistice, trăiți experiențe uimitoare şi cântați muzică cu întreg grupul. La început, mă simțeam foarte incomod, dar acum îmi place foarte mult să cunosc toate aceste persoane diferite care vin în călătorii cu noi. A lega noi prietenii este un lucru care îmi place foarte mult în această perioadă a vieții mele.
Geoff, în 2026, sărbătorești împreună cu Susan 30 de ani de căsătorie. Cum ai reușit să păstrezi în tot acest timp echilibrul între viața personală și cea de artist expus publicului?
Cred că asta s-a datorat faptului că împărtășim dragostea pentru călătorii, interesul pentru muzică și, în general, pentru stilul de viață pe care ni l-am creat. Susan este parte integrantă din tot ceea ce fac, iar eu sunt parte integrantă din tot ceea ce face ea… nu stăm niciodată departe unul de altul.
De exemplu, avem o regulă conform căreia nu petrecem mai mult de două săptămâni despărțiți şi asta pentru că amândurora ne este foarte greu atunci când suntem separați unul de celălalt. Încercăm să ne planificăm viața astfel încât să fim împreună tot timpul și da, recunosc, suntem foarte norocoși că putem face asta, întrucât sunt convins că are o contribuţie importantă la succesul căsniciei noastre.
În aceste condiţii, pentru a închide cercul, ce conține bucket list-ul tău pentru 2026?
Păi, să vedem… Cred că cel mai important lucru pentru mine, personal, în acest an aflat încă la început, este să fiu cât mai sănătos cu putință, pentru că am suferit o operație la inimă în 2022 de ani și de atunci m-am străduit să devin din ce în ce mai puternic, mai agil și mai în formă. Ei bine, anul acesta, vreau să fac un pas înainte în sensul ăsta, fiindcă în prima fază, chiar după operație, a trebuit să o iau mai uşor.
Nu știu dacă ai trecut vreodată prin asta, dar este un șoc destul de traumatizant pentru corp, deoarece, de exemplu, sunt nevoiţi să îți taie mușchii pieptului ca să te opereze şi toate astea au nevoie de un anume timp ca să se vindece. Abia acum, după câțiva ani, simt în sfârșit că sunt cu adevărat capabil să mă implic fizic la un nivel extrem şi, raportându-mă la vremea când aveam între 30 și 40 de ani şi eram într-o formă foarte bună, mi-am propus ca anul acesta să revin cu adevărat la acel nivel și, pentru asta, mă voi strădui cât pot eu de mult.
Acesta este marele meu obiectiv pentru 2026. În fond, marea provocare este să rămâi mereu în picioare şi nu căzut la pământ, nu-i așa?
Interviu de IOAN BIG | DIALOGURI FĂRĂ NOTE
Foto header: Chris Collett
