Dans și tehnologie | Sub talpa pantofului unui dansator se află, de obicei, doar o suprafață inertă de contact.
Proiectul de cercetare interdisciplinară și dans contemporan Hush Glitches, dezvoltat de asociația art-science Marginal, s-a desfășurat în acest spațiu tranzitoriu dintre pulsul agitat al omului și timpul lent și inobservabil al lumii vegetale, aducând pe același covor de dans știința, tehnologia și arta.
Înrădăcinat în studiul a 4 plante românești endemice sau rare – Sphagnum divinum, Stipa danubialis, Centaurea pontica și Dianthus callizonus -, acest ecosistem transdisciplinar performativ a transformat datele fiziologice ale corpului unui performer într-un limbaj vizual și sonor, prin care lumea botanică nu a fost tradusă în termeni umani, ci s-a manifestat în timp real într-un dialog al corpurilor, vegetal și uman deopotrivă, invitându-ne să reconsiderăm paradigmele și limitările umane, în circuitul mai-mult-decat-uman al lumii din care facem parte.
Transdisciplinaritatea este adesea înțeleasă incert:o adunare a mai multor domenii mai mult sau mai puțin îndepărtate, în jurul unui subiect comun. După câteva luni petrecute cu biologi, animatori 3D, tehnologi, artiști vizuali și coregrafi, aș asemăna transdisciplinaritatea mai degrabă unui proces de altoire, în care țesuturi diferite supraviețuiesc și cresc împreună prin crearea unei forme noi.
Procesul de cercetare și creație, finalizat în instalația performativă de la Centrul Național al Dansului București în decembrie 2025, a inclus și 4 jurnale de reflexie care detaliază cu transparență și dezinvoltură procesele de lucru ale celor 4 duo-uri de tineri din nucleul proiectului: cercetare în botanică (Luciana Andrei și Codruț Petre), modelare 3D și animație (Alina Rusu și Gabriel Stoiciu), senzori și captare de date fiziologice (Lorena Cocora și Denis Flueraru), respectiv coregrafie și dans contemporan (Ada Anghel și Alexandra Necula).
Poziția mea în acest mecanism a fost una privilegiată, deși discretă: cea a observatorului care a însoțit proiectul de la prima idee până la ultima reprezentație. Fără a interveni direct în deciziile creative sau de cercetare — care au rămas apanajul celor patru duo-uri creative, al directorului artistic Andrei Tudose și compozitorului Andrei Raicu — am oferit suport moral, conceptual și vizual, fiind martor la modul în care ideile s-au ciocnit și s-au armonizat.
Această perspectivă ușor detașată mi-a permis să urmăresc procesul fără presiunea execuției, iar rândurile de față sunt o reflexie subiectivă asupra modului în care am văzut cum s-au adunat și asimilat aceste lumi într-una singură. Îmi imaginez acest text, unul poate mai personal decât o simplă analiză, ca un ghid de lectură pentru cele patru perspective – științifică, vizuală, tehnică și performativă -, care s-au alăturat într-o metodologie de lucru complexă și adesea imprevizibilă. Mai mult decât o cronică a unui spectacol, acest text și articolele care îl însoțesc reprezintă o analiză informală a colaborării: de la rigoarea laboratorului la fragilitatea unui corp pe scenă.
Prima observație în această călătorie a fost că transdisciplinaritatea cere renunțarea la compartimentările profesionale în favoarea unui teritoriu creativ comun, lipsit de preconcepții sau rigiditate.
Pentru tinerii biologi aceasta a însemnat adaptarea terminologiei științifice la „imagini mentale și comparații intuitive”, pentru a-și privi subiecții – plante care nu ar putea coexista niciodată în mod natural în aceleași spații geografice, din cauza nișelor lor ecologice extrem de diferite – nu doar ca puncte de date, ci ca protagoniști ai unei drame digitale.
Pentru artiștii 3D s-a tradus în îmbrățișarea stranietății tiparelor biologice ale plantelor și în temperarea impetuozității creative în favoarea fidelității științifice, astfel încât gemenii digitali ai plantelor să rămână ancorați în vulnerabilitatea autentică a speciei pe care o reprezintă.
În al doilea rând, integrarea tehnologiei a acționat ca o punte conștientă, promovând o nouă formă de „comunicare între specii”. Prin încorporarea celor 4 senzori (presiune, lumină, temperatură/ umiditate și șoc) în talpa pantofului dansatoarei, proiectul a ocolit cu îndârjire simpla reprezentare a datelor și s-a îndreptat la pas întins către un spațiu de dialog între elementele comune ale corporalității umane și celei vegetale (nevoia de apă, nevoia de aer și respirație, nevoie de lumină etc.).
Performerul nu a dansat premeditat într-un ritm muzical predefinit; ci și-a adaptat mișcările, cu atenție și blândețe, în funcție de dinamica vie a ecosistemului. Fiecare schimbare de greutate a pasului performativ însemna o schimbare atmosferică pentru plantele digitale, implicând responsabilizarea interpretei în alterarea coregrafiei pentru ameliorarea condițiilor de viață digitală.
În al treilea rând, echipa nu a fugit de hazardul biologic, esențial evoluției. Nici nu ar fi avut cum, dar e o tentație greu de adresat și evitat. Incertitudinea este o componentă esențială și unui sistem de conlucrare transdisciplinară, nu doar sistemelor biologice. În sinteza codului de programare a senzorilor și în cea a coregrafiei, echipa a descoperit că, în timp real, un performance cu multe variabile interconectate (partitură coregrafică permisivă improvizației, senzori fiziologici și datele implicit nestatornice, algoritmi digitali de generare de sunet sau imagine), înseamnă încă și mult mai mult hazard decât au anticipat.
În același timp, imprevizibilitate este locul în care creativitatea se manifestă cel mai vizibil. Permițând plantelor digitale să reacționeze la „ritmul invizibil” al corpului uman, în timp ce structura coregrafică permitea interpretei să-și reconfigureze ad hoc mișcările, proiectul a scăpat în mod firesc de limitele sterile ale animației planificate și a funcționat mai degrabă ca un ritual de adaptare reciprocă, în care interpreta negocia constant rezultatele și implicațiile propriei prezențe în cadrul acestei ecologii digitale reactive.
Dincolo de triumfurile sau complicațiile tehnice ale senzorilor sau microcalculatoarelor, se află o realizare mai profundă, mai personală, cu privire la alteritate – starea de a fi altul sau altfel – și ecologia tehnologiei. În viziunea antropocentrică actuală, natura transpare cel mai adesea ca un fundal omniprezent sau o resursă infinită care ni se cuvine, proiectând propriile noastre metafore umane asupra vieții tăcute a plantelor. Hush Glitches contestă această paradigmă și încurajează la observarea alterității lumii vegetale în propriii ei termeni.
Aici, tehnologia a funcționat ca o formă de protetică empatică, acolo unde sensibilitatea noastră s-a atrofiat: nu a instrumentat umanizarea plantelor, ci amplificarea sensibilităților specifice lor și medierea diferențelor semantice dintre uman și vegetal. A punctat o nevoie acută de a recunoaște și accepta plantele ca formă de viață radical diferită de a noastră, dar mult mai susceptibilă la greutatea prezenței noastre decât ne place să observăm.
Acestea fiind zise, vă invit să parcurgeți cele patru mărturii ale echipei ca pe o hartă a unui teritoriu hibrid. De la fundamentul științific oferit de biologi, la provocările modelării 3D și ale codului creativ, până la experiența viscerală a performativității, fiecare perspectivă aduce în lumină un strat esențial al proiectului. Împreună, acestea vorbesc cum colaborarea nu se găsește în controlul tehnologiei sau al naturii, ci în acceptarea surprizei care apare atunci când omul conștientizează ca nu-i nefiresc sa nu fie singurul protagonist, ci parte dintr-o lume mai amplă, mai mult decât umană, digitală și biologică deopotrivă.
- Rădăcini și proiecții: Botanica în spațiul lumii digitale – Luciana Andrei & Codruț Petre, despre fundamentul științific al speciilor.
- Vizualuri botanice legate de senzori: Gânduri și flux de lucru – Alina Rusu & Gabriel Stoiciu, despre modelarea 3D și rigoarea științifică.
- Senzori și algoritmi: Cum am conectat corpul și planta – Lorena Cocora & Denis Flueraru, despre nucleul tehnic al sistemului și provocările ESP32.
- Corpul, emoția și ritmul invizibil al vegetalului – Ada Anghel & Alexandra Necula, despre experiența performativă și hazardul coregrafic.
Text de SABINA SURU | PERFORMING ARTS
- Foto header: “Hush Glitches”, Marginal, CNDB, 2025 | Foto: Alina Usurelu
- https://marginal.ro/project/hush-glitches/
- https://marginal.ro/
