Despre iubire în vremea scrollului infinit
Deși este o lună rece, la propriu, februarie este văzută drept „luna iubirii” și devine o explozie de manifestări publice pentru ceva ce în esență este profund intim.
Între Valentine’s Day, importat și intens comercializat, și Dragobete, tradiția „mioritică” invocată din reflex, iubirea pare că devine doar o altă modalitate prin care adunăm like-uri în online (pe facebook, Insta, TikTok), dar și în offline, ca o „declarație” a ceea ce avem în fața celorlalți.
Valentine’s Day și Dragobetele nu ar fi neapărat o problemă, dar problema apare în modul în care sunt aceste momente „instrumentalizate”, prin tot soiul de daruri, inimioare din belșug și declarații în online. Deși o dată din calendar și darul aferent nu stau mărturie pentru profunzimea unui sentiment, ci el se simte în felul în care este manifestat zi de zi.
Valentine’s Day și Dragobetele nu sunt ceva greșit, ci așteptările nerealiste pe care le asociem cu ele și presiunea că „trebuie să arăți” cât îl/o iubești prin gesturi care „trag la cântar”: un cadou cu mult roșu – neapărat – ori o cină la un restaurant, în care se fac multe fotografii, ambele variante bine promovate pe paginile personale din social media. Cu multe inimioare roșii, roz sau mov, la alegere.
Iubirea nu este definită doar de aceste gesturi și nici de ursulețul de pluș fotografiat și postat și el în online, cu tot cu inimioare, dar ajunge să fie evaluată în funcție de ele și de ideea de „competiție”, în care „câștigă” cine oferă, cine primește, cine afișează mai mult. Cine a bifat căsuțele, este cel mai iubit…
Dar dacă iubirea stă în lucruri mai puțin spectaculoase și cu totul invizibile în online? În disponibilitate, în atenție, în felul în care alegem să fim prezenți unul pentru celălalt, chiar și atunci când nu ar fi „momentul potrivit” sau când nu vrem „să deranjăm”. În fiecare zi, nu doar într-o zi, pentru că iubirea nu are nevoie de o zi anume ca să existe.
Poate în această idee, februarie – „luna iubirii” – ar fi mai potrivită ca o invitație la sinceritate. Față de noi înșine și față de celălalt. Să vorbim despre relație, despre apropiere, despre afecțiune fără presiunea de a o „demonstra” public. Chiar și o discuție despre responsabilitate ar fi bună. Responsabilitatea față de celălalt și față de propria persoană, față de limitele proprii și ale celuilalt și cum angajăm maturitatea emoțională pentru a le gestiona, fără a dori „să-l schimbăm pe celălalt pentru că îl/o iubesc”. O discuție despre construcție, decizii și acțiuni repetate zi de zi. Despre munca din spatele ei și procesul lung pe care îl presupune pentru a fi în relație asumat.
În cele din urmă, luna februarie, dincolo de etichete, poate ar reprezenta un bun pretext pentru o întrebare simplă: cât din ceea ce numim iubire este trăit cu adevărat și cât este doar bifat în online? O întrebare la fel de bună și în celelalte luni ale anului…
» Text de Adina CHIRVASĂ | Evenimente Brașov
