VIDEODOME | “PITCH BLACK” & “THE CHRONICLES OF RIDDICK” (2000/2004, r: David Twohy)
Anul a început cu nişte zvonuri că “Fast and Furious XI”, ce urmează să încheie celebra franciză de acţiune, ar putea avea premiera chiar pe parcursul lui 2026 şi, mai mult, odată cu aceasta vom afla, în sfârşit, veşti proaspete despre îndelung aşteptatul “Riddick: Furya”, aflat în pregătire de mai bine de un deceniu şi la care filmările au început în 2024 sub comanda regizorului şi scenaristului David Towhy, responsabil şi de primele trei filme din seria SF: “Pitch Black” (2000), “The Chronicles of Riddick” (2004) şi “Riddick” (2013). Fiindcă va mai trece însă ceva timp până vom vedea cum a înţeles tandemul David Twohy-Vin Diesel să închidă cercul, dată fiind referirea din titlu la planeta de baştină a lui Richard. B. Riddick, Furya, am simţit nevoia să revăd poveştile care definesc mitologia centrată pe acest personaj-cult, intrate în conştiinţa publicului cinefil la început de mileniu.
Până la “PITCH BLACK”, David Twohy scrisese şi regizase alte două SF-uri relativ interesante, “Timescape” (1992), cu Jeff Daniels, şi “The Arrival”, cu Charlie Sheen, dar popularitatea lui la la Hollywood se datora mai ales scenariilor la “The Fugitive”, cu Harrison Ford, “Waterworld”, cu Kevin Costner, şi “G.I. Jane”, al lui Ridley Scott, spre deosebire de Vin Diesel, care nu se făcuse remarcat decât en passant, în rolul secundar din “Saving Private Ryan”, al lui Steven Spielberg, şi ca voce principală pe OST-ul desenului animat “The Iron Giant” al lui Brad Bird, dar care era foarte hotărât să facă carieră în cinematografie şi acumulase deja o experienţă serioasă în spaţiul independent, dar mai degrabă în producţie, marketing şi regie (pentru ale sale “Multi-Facial” şi “Strays” obţinuse singur fondurile, iar peliculele fuseseră acceptate la Cannes şi, respectiv, Sundance).
Să revenim însă la anti-eroul care l-a lansat pe Diesel (personajele Dominic Toretto din “The Fast and the Furious” şi Xander Cage din “XXX” aveau să apară ceva mai târziu), aşa cum facem cunoştinţă cu acesta în “Pitch Black”. Richard B. Riddick este un criminal extrem de periculos, dur şi versat, evadat din dintr-o închisoare de maximă securitate şi care, datorită anilor petrecuţi în întunericul diverselor celule, s-a supus unei intervenţii chirurgicale prin care şi-a amplificat capacitatea de a vedea în condiţii de obscuritate mare.
Acţiunea acestui film dark, ce are unele rădăcini conceptuale şi estetice detectabile în franciza “Alien”, pleacă din momentul în care Riddick, capturat de un vânător de recompense şi transportat spre a fi predat autorităţilor, evadează în urma prăbuşirii navei în urma unui accident spaţial şi dispare pe o planetă necunoscută lăsând în urmă supravieţuitorii echipajului şi restul de pasageri. Deşi prezintă urme de prezenţă umană, planeta pare părăsită. Iluminată de trei sori, beneficiază permanent de lumina zilei… cu o singură excepţie: o dată la 22 de ani, în timpul eclipsei, noaptea se aşterne şi din străfunduri apare o specie de extratereştri care se hrăneşte cu orice specie cu sânge cald. Avantaj la supravieţuire nocturnă… Riddick!
Deşi filmat cu un buget ridicol de mic, “Pitch Black” stă foarte bine în picioare şi acum, inclusiv din punct de vedere al efectelor speciale, fiind un produs excelent de SF Horror prin originalitatea premisei şi a design-ului. Din distribuţie se remarcă Radha Mitchell (“Olympus Has Fallen”), Cole Hauser (“Tigerland”), Keith David (“Armageddon”) şi, desigur, Vin Diesel, cu privirea sa de psihopat lipsit de dileme morale, care este perfect în rol. Drept urmare, nu a fost deloc întâmplător că ideile legate de o eventuală franciză au început să apară foarte rapid, iar aceasta avea să înglobeze în următorii ani scurtmetraje, romane, jocuri video şi producţii TV.
De exemplu, mai există un film, realizat tot în 2000, “The Chronicles of Riddick: Into Pitch Black”, de această dată destinat televiziunii, gândit (se pare), în primă fază, ca documentar. O sumă de surse, inclusiv IMDB, susţine că acesta a fost realizat înainte de cel pentru marile ecrane, însă părerile sunt împărţite (singura certitudine este aceea că a fost difuzat pe Sci-Fi Channel înainte de premiera peliculei), iar controversele continuă şi în schimbul de opinii apropo de calitatea sa. În afara lui Vin Diesel, distribuţia şi echipa de producţie conţine doar nume irelevante. Nu am reuşit încă să-l văd, aşa că nu mă pronunţ şi l-am menţionat aici doar cu caracter informativ, pentru că acţiunea sa se consumă la doar câteva luni după cea din “Pitch Black”, cu Riddick, eşuat în urma unei coliziuni a navei spaţiale cu un nor de meteoriţi pe o planetă deşertică şi urmărit pentru a fi dus într-o colonie penală de un poliţist şi de o vânătoare de recompense.
În 2004, “THE CHRONICLES OF RIDDICK” a apărut datorită unui mix de premise încurajatoare: a.) Dincolo de încasări confortabile în cinema, “Pitch Black” a fost neaşteptat de profitabil şi pe suporturile home cinema, iar Riddick se dovedea a fi un personaj a cărui popularitate se conserva pe forumurile cinefililor; b.) Vin Diesel era văzut deja ca unul dintre viitoarele staruri importante de acţiune, dar şi ca un producător cu fler (făcuse deja “XXX”, “A Man Apart” şi lucra la “The Fast and the Furious”); c.) Era în difuzare serialul lui Joss Whedon, “Firefly”, o altă mitologie SF super-originală care a beneficiat de o notorietate considerabilă, câştigată prin word by mouth şi care, dacă nu ar fi fost mutilată de către producători, probabil că ar fi continuat să se facă şi în ziua de azi. În aceste condiţii, era firesc ca Diesel să fie preocupat de un sequel care să extindă universul personajului pe care îl crease şi să îi dea amploarea la nivelul mega-bugetului cu care îl creditau marile case de producţie… mai ales că nu mai ţinea repetarea figurii cu alinierea întâmplătoare a astrelor, care să declanşeze un întuneric planetar.
Din păcate, greşeala lui David Twohy ca scenarist a fost să se îndepărteze de focusul pe personaj şi să se preocupe mai mult de broderiile de context, ceea ce a adus deservicii serioase atât personajului in sine, cât şi întregii sale lumii, promiţătoare, dar acum excesiv de încărcată faţă de “Pitch Black” cu Necromongeri, Elementali, Purificatori, lorzi-preoţi, semi-morţi telepaţi, etc, etc. Mai mult, implicaţiile religioase se amestecă în “The Chronicles of Riddick”cu cele politice, strategiile de război cu filosofii sexiste, iar scenele de acţiune îşi pierd noima printre dialogurile explicative… evident, asta nu înseamnă că filmul este atât de înfiorător precum ar putea sugera această remarcă poate un pic tendenţioasă, dar, din perspectiva publicului din 2026, foarte repede apare frustrarea că asistăm la un proiect interesant conceput, dar pus neîndemânatec şi neinspirat în practică, care, pentru a-şi atinge obiectivul de a descrie într-un mod insightful şi la o scară corespunzătoare modelele societale ce au ca epicentru Helion Prime, ar fi avut nevoie de cel puţin două sau trei lungmetraje.
Ca să-mi exprim mai plastic opinia, “The Chronicles of Riddick” se arată la o revizionare după două decenii ca un un film… ‘riddickol’, în primul rând prin ambiţia exagerată, filmul costând 120 de milioane de dolari (fără costurile de marketing şi distribuţie), însă are meritul cert că a conservat potenţialul personajului şi a aventurilor sale atipice în memoria cinefililor, iar asta a dus la realizarea, după aproape zece ani, al celui de-al treilea film, “Riddick”, care a încercat să conserve elementele cel mai interesante din precedentul film – inclusiv pe Karl Urban, dar nu şi pe Judi Dench -, dar în tipul de atmosferă din “Pitch Black”.
La detalii despre cum s-a expandat mitologia personală a lui Riddick în această încercare de revenire la template-ul – sau, eventual, spiritul – francizei vom reveni însă în preajma lansării lui “Furya”, pentru că, în mod evident, reprezintă doar o haltă în acest parcurs back to basics. Până una alta, dacă doriţi, totuşi, să experimentaţi vreunul dintre cele trei filme ca produs de entertainment de sine stătător, este limpede că singurul ce merită cu adevărat a fi (re)descoperit rămâne “Pitch Black”.
Text de IOAN BIG
Citește mai multe articole din FILM.
