Anul în care am îmbătrânit cu un sfert de secol
Lăsăm în urmă un an în care revista noastră, Zile şi Nopţi, a împlinit un sfert de veac, un 2025 pe care l-am sărbătorit în ultima parte a lunii decembrie, ca toată lumea, lăsându-ne pradă fiecare în mod “necuratoriat” micilor plăceri de sezon, reprezentate de escapadele de shopping după cadouri, învârtitul fără ţintă prin târgurile de Crăciun şi întâlnirile vesele cu cei dragi în locuri în care şampania ne-a gâdilat plăcut gustul, iar muzica sprinţară urechile.
Aveam cu toţii mare, mare nevoie să ne bucurăm de orice ne poate oferi frumos timpul prezent, ignorând pentru o bucată de vreme grija pentru un viitor ce pare extrem de sumbru şi total impredictibil din cauza cumulului de crize declanşate în politică, justiţie şi economie, cu efecte dramatice în spaţiul educaţiei şi al culturii.
Raportând experienţele din aceşti 25 de ani plini de zile şi nopţi la evoluţia contextului de anul trecut, de dinainte de a-i spune poezii lui Moş Crăciun sub brad şi a ne pupa pe fundalul artificiilor de Revelion, am avut frisoane realizând că trăim un soi de… “back to the future”.
Încă din ianuarie 2025 a trebuit să alegem cumva pentru a contracara pericolul extremist – aşa cum s-a întâmplat cu Vadim Tudor în 2000 -, apoi am început să resimţim brutal la nivel de trai cotidian consecinţele măsurilor de redresare economică în urma lui Ciolacu, Ciucă & Co. -, la fel cum în 2010 eram pe punctul de a face implozie la majorarea taxelor şi tăierea salariilor asumate prin Legile austerităţii -, şi, nu în ultimul rând, am fost nevoiţi să ieşim din nou în stradă pentru a protesta în această iarnă faţă de cum se face “dreptate” în România, ceea ce ne-a amintit, inevitabil, de august 2018.
Problema e că toate astea ni s-au întâmplat aproape simultan, într-un singur an şi, prin urmare, nu e chiar simplu să avem o perspectivă luminoasă asupra a ce va urma. Altfel spus, pentru mulţi dintre noi, anul în care am împlinit un sfert de secol a fost un an… cât un sfert de secol.
Referindu-ne strict la cultură, situaţia e oarecum stagnantă, pentru că, în 2025, aceasta a avut alocate fonduri din bugetul de stat cam cât 0,08% din PIB, aproape la fel ca în 2015, deci nimic nou sub soare, cu menţiunea că, încă de atunci, acest sector contribuia la PIB cu peste 3%, iar procentul a crescut cu aproape 70% până la izbucnirea pandemiei.
Că politicienii noştri nu văd bine (sau deloc) valoarea spirituală a culturii este de notorietate, dar să nu o încurajeze nici ca sursă de venit iese din sfera logicii. Plus că până şi acel amărât de sub 1% a rămas necheltuit în totalitate la nivel de minister în 2024, aşa că acum ne mulţumim că s-au aplicat corecţii la infama OUG 52, care să permită autorităţilor locale să ţină în viaţă pe spezele lor, totuşi, instituţiile culturale esenţiale pentru diversele comunităţi.
În fine, chiar dacă avem tot mai frecvent senzaţia că trăim într-o lume imaginată de trio-ul Caragiale-Ionesco-Kafka, ca iubitori de interacţiuni culturale mergem înainte şi nu avem doar motive de disperare, pentru că cei 25 de ani de Zile şi Nopţi ne-au arătat că, indiferent de gravitatea situaţiei sau de instabilitatea conjuncturală, viaţa urbană, deşi fluctuantă ca dinamică, şi-a menţinut în permanenţă efervescenţa şi… “nu aduce anul cât aduce ceasul”.
Prin urmare, vă dorim multă sănătate şi să beneficiaţi de cât mai multe experienţe de going out memorabile încă din primele zile şi nopţi din 2026!
Text de IOAN BIG | OPINII
