A III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland ce va avea loc până pe 8 august a fost creat din dorința de a onora prin muzică clasică patrimoniul arhitectural din Transilvania şi reunește în acest an 15 muzicieni de renume internațional care vor susține concerte de muzică de cameră în spații neconvenționale – castele, cetăți, biserici fortificate, dar și case care au intrat în circuitul turistic din această zonă și locuri marcante din orașul Brașov.
Duminică, 1 august, publicul este invitat la concertul din Cetatea Feldioara – cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania, construită în secolul al XIII-lea. Câteva ceasuri mai târziu va avea loc un concert la Biserica fortificată din Meșendorf, o biserică sală în stil gotic timpuriu, ridicată în secolul al XIV-lea și fortificată în 1495.


Traseul muzical continuă în 2 august la Biserica din Deal, în Sighișoara, o construcție ridicată între secolele XIII-XVI. Este una dintre cele mai mari biserici gotice din Transilvania iar restaurarea sa riguroasă a fost răsplătită cu Marele Premiu Europa Nostra în 2005. În aceeași seară este programat un concert la Gasthaus Meșendorf, proprietate care reunește case vechi de mai bine de 100 de ani, reprezentative pentru arhitectura tradițională săsească specifică regiunii dar și case noi care urmează principiile aceluiași tip arhitectonic.
Festivalul continuă în data de 3 august în Sala Barocă a Primăriei Municipiului Sighișoara, edificată între anii 1886-1888, în stil neorenascentist, pe amplasamentul unei vechi mănăstiri dominicane.


Concertul din 4 august se va audia la Biserica Fortificată din Viscri, exemplu impresionant de arhitectură defensivă transilvană care împreună cu centrul satului au fost înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Un program surpriză cu artiștii festivalului va răsuna apoi în curtea Pensiunii Viscri 125, o fermă saxonă tradițională, transformată în casă de oaspeți.
Ziua de 5 august îi poartă pe melomani mai „Aproape de cer”, un concert la Casa Artiștilor din Măgura, construită în 1997 de către meșterul Turda din Săpânța, după modelul unei case tradiționale brănene, aflată în Complexul Muzeal ASTRA din Sibiu.


Concertele din ultimele 3 zile ale festivalului vor avea loc în Brașov, într-un spațiu cu tradiție, dar și în două zone pietonale câștigate de oraș în ultimii ani: Piața Brassai, Filarmonica Brașov și Piața Sf. Ioan. Accesul este liber și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la rezervari@sonoro.ro. Programul complet al Festivalului SoNoRo Musikland este disponibil pe www.sonoro.ro.
- Credit foto: Șerban Mestecăneanu
- Text de Teodora Bratu.
- Newsletter Zile și Nopți:







