Interviu cu ANA RUBELI | Un city break cu sens începe de la o poveste bine spusă
Un city break cu sens începe de la o poveste bine spusă. ANA RUBELI ne invită să descoperim patrimoniul orașului Câmpulung Muscel
Cu o combinație rară de istorie medievală, arhitectură eclectică și aer de stațiune de altădată, Câmpulung Muscel începe să capteze tot mai mult atenția celor care caută un city break cu sens. Dar Creștem Comunități, proiectul care animă orașul în weekendurile din 9, 16 și 23 august, nu e doar pentru turiști, ci și pentru localnici, vecini, adolescenți, artiști și profesori, aduși împreună într-un cadru care activează memoria și implicarea prin artă, educație și dialog.
ANA RUBELI, fondatoarea platformei Aiciastat, moderează una dintre cele mai relevante conversații din programul evenimentului, sâmbătă, 9 august 2025: un dialog despre rolul patrimoniului în coeziunea socială și dezvoltarea orașelor. Alături de ea, Ioana Marcu (city manager), Eliza Yokina (arhitectă) și Anita Sterea (istoric) discută despre restaurare, identitate locală și cum pot deveni clădirile o resursă vie pentru viitor.
Ce te-a atras la Câmpulung și la invitația de a face parte din proiectul „Creștem Comunități”? Ai mai avut legături cu orașul înainte?
Iubesc acest oraș de când am fost alături de familia mea acum 5 ani pentru a vizita Vila Golescu, unde am și stat cazați. Atunci am și cercetat istoria și arhitectura orașului, clădirile realizate de arhitecți precum Dimitrie Ionescu-Berechet, Constantin Nănescu sau Constantin Simionescu.
A doua oară am stat la Coloniale și m-am simțit privilegiată să trăiesc pentru câteva zile într-un cadru cu atmosferă de epocă, printre obiecte vechi, cu suflet, la umbra glicinei înflorite. Am făcut cercetare de teren, cercetare secundară și am descoperit oameni cu povești extraordinare.
De atunci am rămas îndrăgostită de detaliile arhitecturale, de casele memoriale, de farmecul orașului care a candidat, alături de Sinaia, pentru rolul de capitală de vară a monarhiei.
Iar proiectul „Creștem Comunități” aduce în prim-plan toate aceste atuuri ale orașului, punând împreună la aceeași masă arhitecți, specialiști, iubitori ai orașului. Așa că, desigur, nu puteam să lipsesc de la acest eveniment care creează rezonanță pentru viitorul orașului.
Cum ai descrie Câmpulungul din punct de vedere arhitectural? Ce l-ar face memorabil pentru cineva care îl vizitează pentru prima dată?
Arhitectura Câmpulungului m-a surprins prin casele cu siluete interbelice, cu verande din lemn pictat, cu feronerie ondulată cu pricepere, cu piatra de Albești prelucrată, se spune, de pietrari italieni, cu streșini late și grădini cu vegetație spontană. M-a vrăjit prin ancadramente din piatră, obloane și tencuieli originale. M-a fascinat prin multitudinea de case memoriale ale unor personalități notabile care au locuit aici.
M-a surprins și prin clădirile sale publice cu arhitectură deosebită, realizate de arhitecți remarcabili: Berechet, Statie Ciortan, Socolescu (Primăria, Judecătoria, Biblioteca, Muzeul Municipal de Istorie și Artă), prin liceele sale vechi (ex. Colegiul Național Pedagogic Carol I – Neagoe Basarab, Colegiul Dinicu Golescu) sau biserici și mânăstiri, precum fabuloasa Mânăstire Negru Vodă.
Câmpulungul este ca un muzeu viu. Are enorm de multe case memoriale (nu toate vizitabile, dar marcate ca monument istoric sau cu plăcuțe memoriale). Este încă nealterat de intervenții nepotrivite.
Aș îndrăzni să spun că este locul unde ar merita să se deschidă o școală de restaurare, un centru de arhitectură vernaculară. Mi-ar plăcea să organizăm pe termen lung aici o bienală de patrimoniu. E un oraș în care, dacă se intervine corect acum, poate deveni un etalon de cum se poate păstra patrimoniul construit al României.
Conferința pe care o moderezi în cadrul evenimentului abordează o temă sensibilă și importantă: patrimoniul ca resursă de coeziune comunitară. De ce crezi că ne e atât de greu, ca societate, să privim patrimoniul ca pe ceva viu, util, cu potențial de dezvoltare?
Patrimoniul este, din păcate, încă privit ca fiind desuet, prăfuit, costisitor, vechi. Ne uităm mai degrabă spre viitor și tindem să fugim de trecut, uitând că e nevoie de rădăcini adânci pentru un viitor stabil. În loc să ne uităm la potențialul transformator al patrimoniului, ne uităm la costurile pe care le implică o restaurare (care nu sunt deloc neglijabile). Însă aceste costuri reprezintă o investiție în viitor.
Randamentul se măsoară în creșterea turismului, creșterea numărului de meșteri în domeniul patrimoniului (restauratori, specialiști în lemn, în metal, în stuf etc.). Se măsoară, pe termen lung, în creștere economică, în creșterea locurilor de muncă și în creșterea sentimentului de apartenență a comunităților la un loc cu patrimoniu bogat. Și acest sentiment de coeziune stă la baza puterii comunitare pe care o vom simți în cadrul conferinței și pe parcursul întregii zile la Câmpulung.
Cum poate patrimoniul contribui nu doar la identitate culturală, ci și la dezvoltarea unui oraș? Care sunt pericolele când nu ne mai uităm cu grijă la clădirile care spun povești?
Patrimoniul cultural, fie el construit, material și imaterial, reprezintă o resursă pentru dezvoltarea economică. Obiectivele de patrimoniu gestionate corect devin magneți de turism și aduc pe termen lung infuzie de capital în orașele respective. Un raport Europa Nostra numit “Cultural Heritage Counts for Europe” realizat între 2013–2015, analizând peste 200 de studii de impact în toată UE, subliniază că patrimoniul cultural este un activ strategic multifuncțional (cultural, social, economic și de mediu) și are un impact real și măsurabil în toate regiunile Europei.
Un exemplu care m-a impresionat este că în Regatul Unit, fiecare 1 GBP investit în patrimoniu generează 1,60–2,00 GBP în economie locală. Ba mai mult, conform raportului, fiecare loc de muncă direct în sectorul patrimoniului cultural generează în medie 26.7 de locuri de muncă indirecte în alte domenii conexe, cum ar fi turismul, construcțiile, serviciile, industriile creative și meșteșugurile tradiționale (comparativ cu raportul de aprox. 1 la 6 în industria automotive).
Raportul menționează 10 efecte benefice ale investițiilor în patrimoniu care încă sunt aplicabile, 10 ani mai târziu:
- Patrimoniul cultural sporește atractivitatea orașelor: sprijină investiții private, dezvoltarea cartierelor creative și atragerea talentelor, contribuind la competitivitatea regională și globală.
- Creează identitate, oferă o poveste unică pentru orașe și regiuni, poveste extrem de utilă în creionarea unor strategii de marketing și turism cultural.
- Generează locuri de muncă în diverse domenii, de la restaurare și întreținere, la turism și întreprinderi creative.
- Este sursă de creativitate și inovație (ex. vedem asta în proiecte de digitalizare a patrimoniului, în aplicații de realitate virtuală pentru interpretarea și accesibilizarea mediilor istorice).
- Generează profitabilitate și venituri fiscale semnificative la bugetul local din activități conexe patrimoniului.
- Patrimoniul este un catalizator pentru regenerare urbană durabilă, deoarece inițiativele orientate pe patrimoniu conduc la revitalizare urbană integrată sustenabilă.
- Recuperarea patrimoniului este o investiție în sustenabilitate, deoarece inlude conservarea energiei „înglobate” în clădirile istorice și reducerea amprentei de carbon prin reutilizare. Clădirile istorice restaurate consumă cu până la 60% mai puțină energie în ciclul de viață complet decât construcțiile noi, dacă sunt conservate inteligent.
- Patrimoniul îmbunătățește calitatea vieții locuitorilor și vizitatorilor.
- Patrimoniul contribuie la consolidarea coeziunii sociale și a incluziunii culturale, deoarece sedimentează sentimentul de apartenență comunitară, participare culturală și incluziune, implicând voluntariat, dialog intergenerațional etc.
- Patrimoniul este un instrument strategic pentru dezvoltare regională inteligentă: funcționează ca resursă-cheie în strategiile de creștere sustenabilă, inovativă și incluzivă pe plan local și regional.
Pericolul care ne paște atunci când ignorăm patrimoniul este cel de uitare, de pierdere a rădăcinilor și a reperelor. Iar pierderea patrimoniului e ireversibilă: odată distrus, el nu mai poate fi recuperat.
În discuția de la Convivial ai invitate trei femei foarte diferite – Ioana Marcu (city managerul orașului Câmpulung), Eliza Yokina (arhitect și artist) și Anita Sterea (istoric, curator de evenimente culturale și președinte al Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”). Ce îți dorești să scoată la iveală această conversație în fața publicului din Câmpulung?
O să discutăm despre variate perspective istorice, culturale și arhitecturale în ceea ce privește activarea comunităților prin patrimoniu. Mă bucur mult că vom avea împreună vocea societății civile, vocea unei instituții publice și vocea breslei de arhitecți, și fiecare componentă este extrem de valoroasă pentru discuția noastră.
O să pornim de la identitatea musceleană în comunitate, de la patrimoniul cultural în sens larg, până la patrimoniul personal, într-un sens profund și individual, care are o rezonanță diferită pentru fiecare dintre noi.
Munca ta de la Aici a stat pornește adesea de la oamenii care au locuit în clădiri și de la poveștile lor. Ai găsit la Câmpulung astfel de istorii personale legate de case, locuri, familii? Care sunt preferatele tale?
La Câmpulung avem poate cea mai importantă poveste pentru Țara Românească ce începe cu #Aiciastat: aici și-a stabilit reședința de scaun Basarab I (cca. 1310–1352), primul domnitor al statului independent Țara Românească. Astfel, Câmpulungul devine, pentru aproape 4 decenii, centrul politic și administrativ al statului.
Pe la 1300, #Aiciastat și comitele Laurentius de Longo‑Campo, un reprezentant al comunității de sași care s-a stabilit aici. În Bărăția catolică există o lespede funerară din anul 1300, dedicată lui: primul document epigrafic medieval din Țara Românească și prima mențiune scrisă a numelui orașului. Este o relicvă istorică incredibilă, încă prezentă în oraș.
Apoi am în minte primul document în limba română: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (facsimilul se află la Muzeul de Istorie din oraș). Deși nu este legat direct de o casă, este un reper al identității locale.
În 1521, Neacșu din Câmpulung trimite primul text cunoscut în română: o scrisoare cu un secret de mare importanță, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Brașovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului și Țării Românești ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
În Câmpulung se află și celebra prăvălie de pălării „La Măgeanu“ din Titanic Vals. Vopsită în albastru, cu „Titanic“ ascuns în colțul din stânga sus, firma „La Măgeanu“ reprezintă simbolul Câmpulungului interbelic, căruia Tudor Mușatescu i-a iubit „oamenii și pridvoarele, burnițele și parcurile“. Ion Măgeanu, cel dintâi proprietar al prăvăliei, a venit la Câmpulung Muscel din Săliștea Sibiului, în 1905.
Familia Măgeanu locuia, pe la 1927, într-o casă de pe Negru Vodă, la numărul 39. Celebrul pălărier a fost un artist cu brevet, așa cum erau considerați la acea vreme pălărierii, iar numele lui a făcut istorie, ca și atelierul său. Pe vremuri, pentru a comanda pălării, oierii lăsau lâna la poartă, iar de acolo, ucenicii meșterului o transformau în pâslă, ca mai apoi să poată fi lucrată în clopuri mici, ciobănești. Măgeanu a devenit faimos datorită piesei lui Tudor Mușatescu, Titanic Vals, dar și datorită filmului în care Grigore Vasiliu Birlic (cel care îl interpretează pe Spirache Necșulescu) își cumpără de la Măgeanu pălăria care trezește o furtună în familie.
Vorbind cu și despre oameni, mi-a plăcut să aud că se spune despre musceleni că vorbesc frumos, că au accent domol și cald. Și am simțit asta direct, în toate interacțiunile mele de aici.
Cum vezi rolul evenimentelor culturale – cum e „Creștem Comunități” – în activarea unui patrimoniu care, altfel, ar putea rămâne invizibil?
Aceste evenimente sunt esențiale pentru a pune pe harta afectivă a locuitorilor și a turiștilor locuri, case, povești, oameni, familii care merită atenția noastră.
Dacă ai recomanda unui vizitator o plimbare prin Câmpulung, ce locuri ai pune pe hartă și ce povești i-ai spune?
Aș recomanda ca vizita să înceapă în Piața Primăriei, de unde se poate admira fosta Prefectură (azi Primărie), proiectată de Dimitrie Ionescu-Berechet. Apoi, un pic mai în spate, se află Judecătoria, cu silueta sa impunătoare în stil neoclasic. O plimbare în sus și în jos pe Negru Vodă este musai. Bulevardul Pardon, Parcul Merci.
Vechiul Hotel Regal – o ruină cu caracter și farmec. Ansamblul Băilor Kretzulescu, cu ale sale pavilioane balneare (sau ce a mai rămas din ele), amintește de importanța aerului de aici. Câmpulung a fost declarat stațiune climatică prin Decretul regal nr. 411 din 10 februarie 1925 și concurează, până astăzi, din punct de vedere turistic, cu Branul.
Strada Matei Basarab, pentru ale sale case-monument istoric în care au locuit personalități marcante. Sunt peste 150 de edificii înscrise în Lista Națională a Monumentelor Istorice în Câmpulung, alături de o vastă zonă istorică urbană protejată, declarată prin lege ca zonă de valoare excepțională pentru patrimoniul național.
Am în minte Casa Apostolescu, Casa Constantin Enescu, Vila Grant, Casa Oprea Iorgulescu, Casa Negulici – toate construite de elite locale interbelice (politicieni, profesori, miniștri, artiști).
Recomand să urmăriți fațadele din piatră de Albești, fiecare cu povești despre proprietari și meșteri locali ce le-au ridicat. Recomand timp pentru vizite mai ample la vila și parcul Golescu, la Vila Gică Ștefănescu – azi Muzeul de Etnografie și Artă Populară –, la Muzeul Municipal de Istorie și Artă, dar și la bisericile și mânăstirile precum Biserica Domnească, Mânăstirea Negru Vodă etc.
Și, desigur, trebuie să vă opriți la o cafea și o poveste la Coloniale, locul meu preferat din oraș, și la o prăjitură la cofetăria Iepurașul. Pentru alte povești și recomandări, vă aștept la Convivial – la conferință și la atelierele prin care vom surprinde cât mai mult din farmecul Câmpulungului.
Interviu de SIMONA RĂDOI
Foto header: Felicia Simion
NOTĂ: Creștem comunități este un program de educație prin cultură, desfășurat de Convivial, co-finanțat de AFCN.
