După premiera de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde „Kontinental ’25”, în regia lui Radu Jude, a fost distins cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, filmul este proiectat pentru prima dată în România, în cadrul TIFF.24 care se desfășoară în perioada 13-22 iunie, la Cluj-Napoca.
Am profitat de această ocazie pentru a discuta cu actrița Eszter Tompa, prezentă la festival, despre provocările rolului, colaborarea cu Radu Jude, temele sociale și urbane explorate în film, dar și despre participarea la Festivalul de Film de la Berlin și dorința de a fi mai vizibilă în cinematografia din România.
Cât de provocatoare ți s-a părut propunerea regizorului Radu Jude de a interpreta rolul principal în „Kontinental ’25”, având în vedere contextul atipic al realizării lui – filmat cu un telefon în doar 11 zile, multe cadre lungi și aproape fără reluări? Ce te-a făcut să accepți acest rol?
Orice întâlnire cu Radu Jude, fie că este vorba de o simplă invitație la cafea sau de o propunere de colaborare pentru un proiect, vine la pachet cu surprize, provocări și multă inspirație. Este un om extrem de interesant, inteligent și cu un simț al umorului care face orice dialog plăcut și viu. Așa că m-am bucurat sincer de propunere.
Cred, de altfel, că orice întâlnire e o aventură în sine – iar cu el m-am simțit în același timp provocată și în siguranță. Radu este genul de regizor care știe exact ce vrea, dar care reușește să fie delicat și atent cu oamenii din jurul său. Nu am simțit nicio anxietate legată de contextul atipic al filmului, ci mai degrabă bucuria și adrenalina pe care le aduce procesul de creație alături de el.
„Kontinental ’25” este al treilea lungmetraj de ficțiune consecutiv în care Radu Jude aduce în prim-plan un personaj feminin. Rolul tău vine după două roluri principale feminine extrem de apreciate: Katia Pascariu în „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” și Ilinca Manolache în „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”. Ai simțit o oarecare responsabiltate să duci mai departe acest fir regizoral dedicat personajelor feminine?
Nu cred că este vorba despre un concept prestabilit al lui Radu Jude de a construi filme în jurul unor personaje feminine, cred că pur și simplu așa i-au venit poveștile. Eu am simțit o responsabilitate față de acest rol din primul moment, la fel cum simt mereu o responsabilitate când lucrez. Încerc să mă dedic total fiecărui proiect și să dau tot ce pot. Dar da, în cazul acestui film, a existat o formă de presiune, poate nu neapărat din exterior, cât una interioară, să nu cumva să stric filmul unui cineast de geniu ca Radu Jude.
Ce m-a învățat până acum experiența profesională este că trebuie, uneori, să-ți dai voie să greșești. Nu am simțit stres pe parcursul filmărilor, pentru că am avut încredere în Radu. Dar când am văzut filmul pentru prima dată la premiera de la Berlin, chiar am avut impresia că poate i-am stricat filmul și a trebuit să-l revăd încă o dată ca să-mi liniștesc gândurile.
Revenind la Katia, pe care, din păcate, n-am cunoscut-o, și la Ilinca, cu care am avut o scurtă, dar foarte frumoasă întâlnire în film, pot spune că m-a inspirat și chiar mi-a stârnit dorința de a lucra din nou cu ea.
Cu Ioana Iacob am avut o colaborare mai lungă, de doi ani, la Timișoara, în cadrul spectacolului „Ținuturile joase”, regizat de Niky Wolcz, la Teatrul German de Stat Timișoara, unde eu o interpretam pe Herta Müller, iar ea juca rolul mamei mele. Este o actriță cu care sper sincer să mai colaborez. În general, îmi plac foarte mult oamenii pe care Radu îi adună în jurul lui – o echipă care inspiră și susține.
Cum a fost colaborarea cu Radu Jude, unul dintre cei mai prizați autori de cinema ai momentului? Ce ai învățat din această întâlnire profesională cu el?
Prima mea colaborare cu Radu a fost la „Dracula” (care este în post-producție), însă lucrul la „Kontinental ’25” a fost o adevărată plăcere. A fost și joacă, dar și multă muncă de pregătire. Este genul de proces care mă inspiră profund. Timp de aproape jumătate de an ne-am tot întâlnit și am lucrat împreună la film, am fost implicată continuu. Când totul s-a încheiat și interacțiunile noastre s-au rărit, am simțit un fel de tristețe – mi-ar fi plăcut să mai continue.
Ar fi minunat să pot lucra mereu cu el. Radu știe foarte clar ce vrea, scrie excelent și are curajul să spună când ceva nu funcționează, ceea ce face colaborarea foarte clară și eficientă. Ne-am înțeles bine și am învățat multe din felul lui de a lucra.
Urbanul joacă un rol esențial în „Kontinental ’25”, la fel cum s-a întâmplat și în celelalte două filme ale lui Radu Jude menționate anterior, unde orașul pare să devină un personaj în sine. Cum a influențat această prezență puternică a spațiului urban modul în care ți-ai construit personajul?
Radu mi-a oferit câteva repere clare în construirea personajului, iar eu am fost foarte atentă la aceste sugestii. El își imagina un personaj poate ceva mai în vârstă, care să poarte vizibil pe sine apăsările orașului și ale spațiilor de locuit – acea uzură lentă pe care o imprimă mediul urban asupra corpului și sufletului. Am încercat, în consecință, să adaug o anumită greutate fizică personajului, chiar și prin mici schimbări, inclusiv o ușoară îngrășare, și am lucrat mult la postură. Am vrut să transmit o prezență apăsată, influențată vizibil de arhitectura care o înconjoară. Sper, desigur, că în viața de zi cu zi nu mă port ca Orsolya.
După premiera filmului la Berlin, o prietenă foarte apropiată, regizoarea Ana-Felicia Scutelnicu, m-a felicitat pentru curajul de a „fi atât de urâtă” – așa a perceput ea transformarea. O altă prietenă, actriță stabilită la Berlin, mi-a spus că a văzut un film românesc foarte bun și că, pe tot parcursul vizionării, s-a gândit la mine, dar, de fapt, nu mă recunoscuse în rol. Cred că acest tip de reacții reflectă și cât de mult poate schimba un spațiu, în acest caz cel urban, felul în care un personaj se manifestă.
Arhitectura din Cluj și din împrejurimi mă afectează și personal. Griul monoton al caselor construite în linie, fără personalitate, transmite o uniformitate apăsătoare. Țin minte că, în timpul filmărilor, am intrat din greșeală într-o casă greșită, atât de similare erau între ele. Astfel de spații se imprimă în om. Îți intră în corp, în atitudine, în felul de a fi. Ajung să-ți afecteze starea, speranța, până când începi, fără să-ți dai seama, să le semeni: devii la fel de gri și poate chiar cocoșat de povara lor.
Filmul atinge teme locale sensibile și profund, precum relațiile interetnice româno-maghiare, dezvoltarea imobiliară haotică și contradicțiile sociale din Cluj. Cum te-au influențat aceste teme în modul în care ai înțeles și ai interpretat personajul? Te-ai simțit personal conectată cu mesajele filmului, având în vedere că ele reflectă realități foarte concrete ale orașului?
Pentru mine, arhitectura nu înseamnă doar estetică, înseamnă nivel de trai, calitatea vieții de zi cu zi. Ea are o forță ideologică foarte puternică: poate uni sau poate separa comunități, poate crea spații de întâlnire sau de izolare.
Aceste dimensiuni ale spațiului urban le-am trăit direct, mai ales după ce am locuit în mai multe orașe europene – în München, timp de șase ani, am înțeles ce înseamnă traiul într-un sistem capitalist, cu toate implicațiile lui. Berlinul, cu istoria sa de oraș împărțit între est și vest, are un alt tip de energie. Iar în sud, în țări ca Italia sau Spania, am simțit o altă relație cu spațiul: acolo cultura vieții cotidiene, această „culture de vie”, pare păstrată, respirabilă, mai relaxată, chiar dacă nu neapărat mai bogată material.
Din acest punct de vedere, m-a impresionat faptul că filmul lui Radu Jude vorbește despre teme sociale, interetnice și urbane prin intermediul arhitecturii. A fost o idee pe care am simțit-o aproape de mine și care m-a făcut să regret că nu am studiat arhitectură, tocmai pentru că înțeleg cât de adânc ne poate modela viețile.
Arhitectura poate fi o armă simbolică și cred că e important să devenim conștienți de acest lucru. Spațiul în care trăim ne influențează profund, ne formează gândirea, comportamentul și chiar felul în care ne simțim într-o comunitate.
Notorietatea filmului a crescut semnificativ după ce a fost recompensat cu Ursul de Argint pentru „Cel mai bun scenariu” la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2025. Cum ai trăit experiența participării la acest festival și cum ți s-a părut că a fost receptat filmul?
Am fost foarte bucuroasă să particip la Festivalul de la Berlin, a fost o experiență cu adevărat emoționantă. Pentru mine, care am trăit o perioadă în Berlin, a fost ca o revenire acasă. A fost o ocazie specială să revin acolo și să pot arăta ce am făcut în tot acest timp în care am fost plecată.
Am reușit să văd și alte filme din selecție, ceea ce a fost o bucurie în sine, iar faptul că filmul nostru a fost bine primit și apreciat de public și de critici m-a emoționat profund. Premiul pentru cel mai bun scenariu a confirmat ceea ce știam deja – că e un film inteligent, cu un mesaj puternic, și am fost mândră să fac parte din acest proiect.
Deși ai o carieră bogată în producții internaționale, implicarea ta în cinematografia românească a devenit mai vizibilă odată cu filmul „Kontinental ’25”. Îți dorești să explorezi mai mult cinematografia românească în viitor?
Prima mea colaborare într-un film românesc a fost cu Paul Negoescu, în 2012, la „O lună în Thailanda”. Nu aveam un rol principal, ci unul secundar, dar foarte interesant – și, de altfel, acolo m-a remarcat Radu Jude. La aproape 10 ani distanță, am lucrat pentru prima dată cu Radu la „Dracula”, care urmează să fie lansat, iar apoi la „Kontinental ’25”, care, deși a fost filmat ulterior, a avut premiera înainte.
Sunt din România și, desigur, îmi doresc să joc cât mai mult aici. Uneori mi s-a spus că accentul meu este o barieră, dar eu am crescut aici, am doar pașaport românesc și simt că aș putea trăi foarte bine inclusiv în București. Sper ca perspectiva asupra diversității să se deschidă tot mai mult, pentru că realitatea societății noastre e mult mai diversă decât ce vedem, de cele mai multe ori, în filmele românești.
Faptul că sunt din Târgu Mureș și am un ușor accent nu ar trebui să fie un obstacol. Sunt dispusă să lucrez la asta. Ar fi chiar o provocare pe care aș accepta-o cu bucurie. Dar cred cu tărie că identitățile multiple și nuanțele locale pot aduce mai multă autenticitate și profunzime cinematografiei românești.
Proiecțiile din cadrul TIFF precedă premiera oficială a filmului în cinematografele din România. Ce crezi că face „Kontinental ’25” un film important sau necesar de văzut în momentul de față?
Cred că sunt multe motive pentru care „Kontinental ’25” este un film important de văzut acum. Prima parte a filmului are un aer de docu-ficțiune, aproape cinéma vérité, în care personajul interpretat de Gabriel Spahiu – un om fără adăpost – se plimbă prin oraș. Chiar dacă ai trecut de multe ori prin acele locuri sau ai văzut scene similare în viața reală, pentru mine a fost surprinzător și emoționant să văd felul în care e tratat personajul și cum reacționează oamenii din jur. E o oglindă pe care filmul ne-o pune în față și cred că e esențial să ne privim, din când în când, cu sinceritate.
Filmul aduce în discuție teme inconfortabile, poate chiar stânjenitoare, despre care de obicei evităm să vorbim: de la sărăcie și marginalizare, la diferențele etnice sau la felul în care spațiul urban ne modelează existența. Dar o face cu inteligență, umor și sensibilitate. Cred că filmul ne oferă nu doar ocazia de a reflecta, ci și de a râde împreună, de a discuta și, poate, de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă nouă.
Interviu de RĂZVAN SĂDEAN
NOTĂ: Filmul „Kontinental ’25”, scris și regizat de Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 iunie, distribuit de Independența Film. „Kontinental ’25” urmărește povestea Orsolyei, un executor judecătoresc din Cluj, care, după evacuarea unui om fără adăpost, este aruncată într-o criză morală profundă. Pe fundalul unui oraș în plină expansiune economică, Jude construiește un portret tensionat al vinovăției personale într-un sistem care privilegiază profitul în detrimentul umanității.
Filmat în Cluj-Napoca și împrejurimi, dar și în București, folosind un iPhone și un echipament minimal, în doar 11 zile, filmul își asumă o estetică necosmetizată și autentică, amplificând impactul poveștii și realismul observației sociale. Printr-o combinație subtilă de umor amar, ironie și spirit analitic, „Kontinental ’25” propune o reflecție lucidă asupra inegalităților și marginalizării din societatea contemporană.
Din distribuție fac parte actori apreciați, precum Eszter Tompa, Gabriel Spahiu, Adonis Tanța, Șerban Pavlu, Oana Mardare, Annamária Biluska, Adrian Sitaru, Marius Damian, Nicodim Ungureanu, Ilinca Manolache și Dan Ursu.
