ZIZI JEANMAIRE – 100 de ani de dans, eleganță și pasiune
Cu un secol în urmă, pe 29 aprilie 1924, Renée Marcelle Jeanmaire se năștea în efervescența socială și artistică a unui oraș care urma să îi modeleze destinul ca prezență incontestabilă în lumea dansului: Paris.
Cunoscută astăzi ca Zizi Jeanmaire datorită mamei ei (care o alinta „mon Jésus” și „mon Zizi”), primul contact cu lumea teatrului a avut loc în copilărie, când bunicul său a dus-o să vadă spectacolul lui Charles Gounod, Roméo et Juliette.
Fermecată de eleganța artiștilor de pe scenă, în 1933 a început să studieze baletul la Opera Națională din Paris, unde a rămas timp de șapte ani, sub îndrumarea lui Yvette Chauviré (care a antrenat dansatoare precum Sylvie Guillem și Marie Claude Pietragalla, fiind considerată una dintre cele mai mari balerine franceze ale secolului XX), continuând chiar și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După încheierea conflictului, Jeanmaire a renunțat la Academie odată cu colegul ei, Roland Petit, care la scurt timp a reușit să fondeze Les Ballets des Champs-Elysées, o companie de dans gândită ca o alternativă la cele existente în acea perioadă (precum Ballets Russes) și menită să promoveze noi forme de exprimare artistică.
Această mișcare a semnalat și debutul carierei sale profesionale, care a devenit, într-un mediu marcat de fuziunea dintre dansul clasic și cel contemporan, cunoscută pentru stilul distinct, tehnica impecabilă, mișcările fluide și capacitatea de a comunica emoție și poveste.
În 1944, după ce s-a alăturat companiei Les Ballets de Monte-Carlo, artista a interpretat roluri în două spectacole create special pentru ea de dansatorul și coregraful ucrainean Serj Lîfar. Acestea au fost urmate de o colaborare cu Ballets Russes, care a durat până în 1948, când a fost invitată de Petit să facă parte dintr-o nouă trupă de dans, Les Ballets de Paris.
O schimbare majoră în cariera sa a venit un an mai târziu, când coregraful a creat Carmen, un balet inspirat de romanul scriitorului francez Prosper Mérimée și de opera compozitorului Georges Bizet (care poartă același nume). Cu Zizi Jeanmaire în rolul principal, cei doi au reinterpretat povestea într-o manieră modernă, pornind, după premiera de succes de la Londra, într-un turneu în Statele Unite, unde, cu o întreagă garderobă semnată de Christian Dior, artista a avut și spectacole pe Broadway.
În urma unei accidentări, cei doi s-au întors la Paris, unde Petit a început să planifice un nou balet, La Croqueuse de Diamants, căutând pentru rolul principal o balerină cu pregătire clasică și abilități muzicale. Fiind forțată să ia o pauză de două luni, Zizi a început să își pregătească în secret vocea, reușind astfel să obțină rolul.
După înregistrarea pieselor (formate din versurile poetului Raymond Queneau), artista a fost premiată cu Grand Prix du Disque, compania revenind în Statele Unite pentru un nou turneu. Acolo, dansatoarea a observat că unul dintre elementele distinctive ale stilului ei, tunsoarea scurtă și elegantă (numită coupe à la garçonne), a început să fie imitată de femeile americane, devenind un simbol al independenței, nonconformismului și personalității sale puternice.
După ce s-a întâlnit cu Howard Hughes, care atunci se ocupa de casa de producție RKO Pictures (cunoscută pentru pelicule precum Citizen Kane sau It’s a Wonderful Life), Zizi a jucat, alături de Danny Kaye și Farley Granger, în musicalul Hans Christian Andersen (1952).
Considerând că viața la Hollywood nu se potrivește cu personalitatea sa, artista s-a întors la scurt timp în Franța. Totuși, după un conflict cu Petit, a decis să revină pe Broadway, unde a interpretat rolul principal în The Girl in Pink Tights (1954). Ea și coregraful și-au rezolvat neînțelegerile și s-au căsătorit în același an, unicul lor copil, Valentine Petit, venind pe lume în 1955. Jeanmaire a continuat să danseze pentru Les Ballets de Paris și să apară în filme precum Anything Goes (1956), unde a colaborat cu Bing Crosby (High Society) și Donald O’Connor (Singin’ in the Rain).
Un moment de referință din cariera sa a avut loc în 1961, când a cântat pentru prima dată piesa Mon Truc en Plumes la Teatrul Alhambra.
Pe scenă, însoțită de 12 bărbați care țineau în mâini evantaie roz, uriașe, și îmbrăcată de Yves Saint Laurent, care a considerat-o una dintre muzele lui, construindu-i timp de 30 de ani ținute de inspirație Moulin Rouge, cu paiete strălucitoare, aplicații decorative și pene, dansatoarea a devenit inseparabilă de identitatea pariziană.
Părăsindu-ne în 2020, Zizi Jeanmaire a rămas un simbol al eleganței în universul spectacolului, redefinind atât baletul pe care l-a iubit atât de mult, cât și standardele de frumusețe și stil:
„Sunt dansatoare. Dacă nu pot să dansez, nu pot face nimic.”
Text de CLAUDIA ALDEA | OPINII
Citește mai multe articole din ARTĂ & CULTURĂ.
