Natsuko Imamura: Fata care s-a transformat în bețișoare
„Cred din tot sufletul că oamenii se schimbă!”
După succesul volumului Femeia cu fustă violet, publicat în anul 2019, scriitoarea japoneză Natsuko Imamura (câștigătoare a Premiului Akutagawa) a continuat să își extindă universul, cunoscut pentru umorul negru și nonconformismul său, odată cu lansarea cărții Fata care s-a transformat în bețișoare.
Având la bază amintirile, experiențele și viețile a trei eroine, acest capitol din imaginarul autoarei se deschide prin povestea Asei, o fetiță care, după ce rămâne orfană la vârsta de șase ani, este nevoită să locuiască alături de mătușa ei.
Începând cu o istorisire din copilăria sa (marcată de singurătate și bullying) și purtându-ne, ca cititori, prin Saitama (una dintre cele mai populate regiuni urbane din Japonia), putem urmări cum fetița este transformată treptat într-o persoană care decide să se răzbune pentru nedreptățile suferite făcându-le rău oamenilor nevinovați din jur.
Explorând impactul traumelor asupra comportamentului și personalității, protagonista ajunge în cele din urmă într-un centru de corecție condus de un preot budist, unde, după un accident de snowboarding, pierdută într-o pădure, cu un os rupt care o împiedică să se miște, își pune o dorință:
„Kaki, piersic, smochin, moșmon japonez, cireș. Vreau să fiu copac! Să fiu copac…”
Cherry Blossoms in the Rain, Ryūryūkyo Shinsai/ The Metropolitan Museum of Art
Unul dintre motivele recurente ale primei povestiri este refuzul oamenilor de a mânca ceea ce Asa pregătește cu foarte multă dragoste și grijă, intențiile sale bune fiind întotdeauna contestate de cei care, într-o lume ideală, ar trebui să o accepte și să o iubească.
După o lungă perioadă petrecută în liniște, eroina descoperă că dorința ei a fost îndeplinită: devenise un arbore care urma să fie tăiat pentru a ajunge la o fabrică de bețișoare.
În această nouă existență, după ce este cumpărată de un băiat care locuiește cu tatăl său bolnav, fata trăiește ca un obiect (alături de alte entități la fel de singure și neînțelese), simțind pentru prima dată că este utilă în viața cuiva și devenind conștientă de propriul său scop.
Cea de-a doua povestire, „Nami, care a fost în cele din urmă nimerită”, continuă explorarea traumelor, având în prim-plan o fetiță care, la prima vedere, pare neobișnuit de norocoasă.
Având o copilărie marcată de agresivitate (fie din partea celor aflați în poziții de autoritate, fie din partea colegilor mai mari), prima informație pe care o obținem este că, indiferent de situația în care este pusă, Nami nu poate fi atinsă de nimeni (personajele încercând să arunce în ea cu ghinde, baloane de apă sau doze goale de suc, care o ocolesc de fiecare dată).
Incapabili să îi facă rău în acest mod, oamenii încep să o ignore complet, scriitoarea descriind acest tip de bullying ca pe o acțiune prin care, din cauza izolării, existența eroinei este ștearsă.
Observând cum ceilalți se îndepărtează de ea, protagonista ajunge la concluzia că momentul în care va fi lovită va marca sfârșitul suferințelor, începând să se rănească singură (într-o manieră aproape ritualică) în speranța de a se elibera.
După ce este internată într-un spital, viața îi este schimbată de o serie de evenimente tragice (tema persoanelor care abuzează de puterea lor pentru a profita de cei vulnerabili fiind prezentă pe întreg parcursul volumului), ajungând în cele din urmă pe străzi, unde este despărțită de fiul ei, la care renunță pentru a-i oferi o viață mai bună.
Sunshū Ejiri, Hokusai/ The Metropolitan Museum of Art
Ultima poveste, „Amintirea unei seri”, este singura în care eroina, Mayumi, își narează viața la persoana I: „Timp de 15 ani după terminarea școlii, eu am fost șomeră”.
Având la bază o critică profundă a spațiului (nipon) contemporan, în care foarte mulți tineri se simt izolați și se confruntă cu dificultăți în găsirea unor locuri de muncă sigure și plătite decent, în care cultura aproape brutală duce la epuizare și în care inegalitatea de gen limitează drastic oportunitățile femeilor, tânăra respinge, în esența ei (prin întâmplarea povestită), normele și regulile existente.
Toate cele trei personaje sunt legate prin dorința lor de a crea, în realitatea cotidiană, spații prin care se pot elibera:
Asa vrea să devină copac pentru a trăi alături de animale și pentru a se simți iubită, Nami distorsionează constant ceea ce vede pentru a găsi puterea de a merge mai departe, dezvoltând obsesii, iar Mayumi, singura cu un final fericit, trăiește atât în lumea ei obișnuită, cât și în spațiul de vis construit prin istorisirea sa.
Arătând cum acțiunile celor din jur pot perturba complet traiectoria unei vieți și pot duce la o serie de consecințe imprevizibile și adesea devastatoare, Natsuko Imamura prezintă, cu ajutorul personajelor ei stranii, momente și situații care oglindesc perfect atât realitatea în care trăim, cât și elementele pe care trebuie să le schimbăm.
Text de CLAUDIA ALDEA | Alegerile Claudiei | Carte
