Premiile Grammy, între vintage și modern
„They shake their heads and say Joni, you’ve changed”, cânta Joni Mitchell, în cadrul debutului ei la ceremonia de decernare a premiilor Grammy.
În vârstă de aproape 81 de ani, una dintre cele mai inovatoare prezențe ale scenei muzicii americane de secol XX și-a primit bine-meritata apreciere mainstream la peste jumătate de secol de la lansarea magnum opusului Blue, în cadrul unei ediții în care premiile Grammy și-au propus nu doar omagierea, ci și revitalizarea carierelor unor artiști pe care i-am fi considerat deja retrași.
Acesta este cazul și lui Billy Joel, cantautorul în vârstă de 74 de ani debutând cu primul său single din 2007 încoace (și de altfel, prima lansare ,,serioasă” de la LP-ul River of Dreams, scos pe piață în 1993) tot în cadrul aceleiași ceremonii de decernare a premiilor Grammy.
Prim-planurile cu Dua Lipa, Beyoncé și Meryl Streep lăcrimând în timpul interpretării lui Joni a hitului din 1969, Both Sides Now, dar și țipetele rock and roll ale mulțumii adunate să-l privească pe Joel scoțând de la naftalină piesa You May Be Right (1980) au demonstrat o apropiere a vechiului cu noul, și nu doar dintr-un punct de throwback emoțional, ci și dintr-o poziție de pioșenie a unei întregi generații proaspete de compozitori influențați de inovațiile starurilor anilor ’70.
Mai mult de atât, având în vedere faptul că premiul pentru cel mai bun videoclip i-a fost oferit regizoarei Em Cooper pentru I’m Only Sleeping (cântecul Beatles din 1966, relansat odată cu remixarea albumului Revolver), iar trofeul pentru cel mai bun film muzical a fost decernat documentarului Moonage Daydream, film bazat pe povestea de viață a lui David Bowie, nu avem decât să concluzionăm că Grammy-urile lui 2024 au fost surprinzător de generoase cu artiștii trecutului.
În plus, dacă mizăm pe ideea că muzica ,,bună” constă într-o coabitare a versului, armoniei și melodiei, atunci ediția de anul acesta a Grammy-urilor a fost cât se poate de vintage: premiul pentru Record of the Year a fost oferit single-ului Flowers, interpretat de Miley Cyrus, iar Album of the Year a fost, bineînțeles, Midnights, de la Taylor Swift.
Am fi spus acum ceva timp că melodia și armonia în pop nu mai primează, acestea fiind înlocuite cu beat-uri și limbaje armonice limitate.
Cu precizarea că nu vom ști niciodată ce e bine și ce e rău în parcursul firesc al muzicii, un lucru este cert: pop-ul actual pare că începe să simpatizeze din nou cantautorii și îmbrățișează anumite estetici pe care nu le vedeam întoarse prea curând.
Text de ALEX MUȘAT | OPINII
Citește mai multe articole din MUZICĂ.
