În umbra viitorului: Societăți distopice în literatură
Deoarece noul an deschide un alt capitol în călătoria noastră prin timp, el devine un moment în care avem oportunitatea de a privi societatea în care trăim pentru a ne întreba unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm.
Totuși, în absența certitudinilor, universul Pop culture își croiește un drum fascinant în acest dialog prin intermediul societăților distopice, devenite declinări ale posibilelor aspecte întunecate legate de viitor și ale temerilor, provocărilor și criticilor adresate societății contemporane.
Astfel, la început de 2024, literatura distopică poate reprezenta atât o sursă de stimulare a imaginației, cât și un instrument prin care ajungem să ne punem întrebări esențiale despre putere, control, libertate și natura umană.
În anul 1826, Mary Shelley a publicat romanul „Ultimul Om”, în care a explorat, prin ochii personajului Lionel Verney, o lume devastată de o pandemie (vag descrisă ca o formă de ciumă), care duce la prăbușirea societății și la dispariția aproape totală a omenirii.
Chiar și la aproximativ două secole distanță, subiectul rămâne relevant datorită temelor precum izolarea, disperarea și pierderea civilizației (devenite elemente de bază în literatura distopică) și datorită conceptelor discutate, printre care se numără sensul vieții (naratorul, rămas ultimul om de pe Pământ, călătorește printr-o lume pustiită, meditând asupra elementelor care au adus valoare existenței lui), pierderea umanității în fața dezastrelor și inevitabilitatea morții.
Alături de Mary Shelley, atunci când vorbim despre distopiile secolului XIX, nu putem uita de Samuel Butler, care a publicat, în 1872, romanul Erewhon (o anagramă a cuvântului „nowhere”), remarcabil pentru abordarea satirică a sistemelor sociale, realizată prin inversarea sau distorsionarea instituțiilor, valorilor și practicilor considerate „normale” în acel moment.
Astfel, printr-o lume în care, de exemplu, boala este privită ca o infracțiune și este pedepsită sau închisoarea este asociată cu vindecarea și recuperarea, Butler îndeamnă cititorii să-și examineze propriile convingeri și să respingă comportamentele naturalizate și normele rezultate din procesele de învățare. Mai mult, cartea este printre primele care explorează puterea distructivă a tehnologiei, mașinăriile fiind, în lumea scriitorului, interzise.
Motivul a fost continuat în anul 1909 de către E.M. Forster, care, în The Machine Stops, a dus această frică la un alt nivel, construind o realitate în care oamenii locuiesc sub pământ și sunt complet dependenți de o entitate tehnologizată care capătă, în viziunea lor, caracter divin. Locuitorii acestei lumi trăiesc izolați și interacționează între ei doar prin intermediul ecranelor, nuvela vorbind despre cum, într-o societate bazată exclusiv pe tehnologie, pierderea abilităților umane și incapacitatea de a supraviețui fără dispozitive devin reale probleme.
În anul 1932, scriitorul britanic Aldous Huxley a publicat unul dintre cele mai celebre romane din literatura distopică, „Minunata lume nouă”, discutând tema controlului statului asupra individului înșelat să creadă că trăiește într-o utopie a modernității și fericirii absolute.
La 17 ani distanță, George Orwell publica „1984”, aducând în prim-plan un guvern violent, care încearcă să domine complet informațiile, gândirea și limbajului cetățenilor supravegheați constant, sintagma „Big Brother is watching you” fiind populară și în prezent.
Deși ambele romane prezintă societăți captive, Huxley și-a imaginat o realitate în care oamenii, programați în laboratoare să trăiască conform dorințelor liderilor lor (fiecare având roluri prestabilite în cadrul sistemului), nu au capacitatea de a conștientiza lipsa libertății, devenind astfel sclavi care trăiesc în iluzia confortului fără a-și depăși vreodată condiția.
În „1984”, chiar dacă cei de la conducere reușesc, prin Ministerul Adevărului (știri, distracție, educație), Ministerul Păcii (război), Ministerul Iubirii (ordine și disciplină) și Ministerul Abundenței (economie), să dicteze viețile oamenilor („Cine controlează trecutul controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul”), aceștia înțeleg și resimt absența libertății.
Dacă Winston, eroul lui Orwell, își notează amintirile în jurnalul său pentru a se reconecta cu trecutul (sentimentul alimentând ura pentru Partid), cei din „Minunata lume nouă” primesc exact ceea ce sunt condiționați să-si dorească, fiind imposibil să găsească motivația de a se revolta. Libertatea nu este o problemă socială în lumea lui Huxley, iar oamenii devin supuși celor care le asigură confortul. Chiar și propaganda funcționează diferit.
Dacă în lumea lui Orwell aceasta alimentează frica prin intermediul războiului (despre care scriitorul spunea că „este o modalitate de a zdrobi în bucăți acele produse care ar putea fi folosite pentru a dăinui maselor confort și, în ultimă instanță, prea multă inteligență”), în universul lui Huxley, manipularea ia forma drogului SOMA, care menține starea de bine a oamenilor anesteziați prin divertisment (plăcerea devenind, aici, instrumentul de control).
Cum dorința principală a societății este fericirea (în forma prescrisă de conducători), locuitorii sunt atât de fermecați de acest drog încât renunță la toate valorile umane esențiale (libertate, moralitate, religie, familie, cultură și iubire) pentru a o obține.
Continuând ideea societăților captive, în 1953, Ray Bradbury a publicat romanul Fahrenheit 451 pentru a aborda subiecte precum cenzura, controlul informației și impactul tehnologiei asupra structurilor sociale.
Pentru că numele volumului face referire la temperatura la care hârtia se aprinde și arde, acțiunea se petrece într-un viitor în care cărțile sunt interzise și distrugerea lor este obligatorie, guvernul încercând astfel să elimine gândirea critică pentru a controla mai eficient populația, această lume fiind dominată de televiziune și de divertismentul de masă (toate controlate de sistem).
Alături de lucrările menționate mai sus, Anthony Burgess este un alt nume semnificativ în literatura distopică, romanul său, A Clockwork Orange (adaptat de Stanley Kubrick în 1971), explorând teme precum violența, liberul arbitru și coruperea morală într-o lume în care Alex, naratorul, este supus unui tratament experimental menit să-l vindece de comportamentul „violent”, ilustrând astfel confruntarea dintre libertatea individuală și controlul social.
Nu putem uita nici de Cat’s Cradle, în care Kurt Vonnegut se folosește de o religie fictivă pentru a satiriza instituțiile religioase și de substanța Ice-Nine pentru a discuta responsabilitatea umană în fața descoperirilor periculoase, de Stand on Zanzibar, opera lui John Brunner, care a construit o lume în care populația globală a crescut exponențial, iar resursele limitate reprezintă o problemă, The Handmaid’s Tale, unde Margaret Atwood a prezentat o realitate în care religia este utilizată ca instrument de control asupra populației, punând sub semnul întrebării libertatea individuală și rolul femeilor în societate (acestora le sunt negate elemente precum identitatea, numele și umanitatea) sau de The Children of Men, lumea lui P.D. James, aflată în pragul extincției.
Navigând prin universurile alternative create de cei care ne prezintă diverse oglinzi ale realității, ne putem îndrepta atenția către câteva întrebări fundamentale: în ce măsură suntem pe punctul de a deveni personaje într-un roman distopic și, cel mai important, ce putem face pentru a schimba cursul poveștii?
» Text de Claudia Aldea | POP-UP STORiEs
