Moștenirea “Școlii literare” de la Brașov este continuată cu prisosință
În toamna anului trecut la Braşov a fost prezentat proiectului Braşovul literar al editurii Casa de pariuri literare.
Scopul proiectului a fost acela de a valorifica sintagma Şcoala literară de la Braşov, de a pune sub lupă, pentru generaţiile care vin moştenirea unor scriitori intraţi mult prea devreme în eternitate : Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina şi Andrei Bodiu.


Am discutat despre importanţa proiectului Braşovul literar cu doi scriitori braşoveni Mihai Ignat şi Mihail Vakulovski care au participat la realizarea proiectului posibilă după trei decenii.


În septembrie şi octombrie 2022 aţi fost implicat direct în realizarea proiectului “Braşovul literar – episod pilot”, alături de editura „Casa de pariuri literare”.
Cât de important este pentru dumneavoastră faptul că a fost definitivat procesul de digitalizare al revistei Interval, având în vedere că aţi fost redactor al revistei fondată în anii’ 90 la Braşov?
Foarte important. Era și intenția Facultății de Litere să realizeze această digitalizare, astfel că proiectul cu pricina a fost binevenit. Satisfacția mea nu ține neapărat de faptul că am fost redactor al revistei (deși, evident, ea există), ci de aceea că Interval reprezintă un reper în istoria revuisticii românești, oricine ce-ar zice. Nu doar că a apărut aproape imediat după decembrie ‘89, ci și că de pildă, a publicat autori străini necunoscuți până atunci publicului autohton (gen Charles Bukowski), sau că a lansat formula numerelor tematice, pe care apoi au preluat-o reviste precum Dilema sau că a împrospătat contingentul de publiciști în epocă. Deci digitalizarea este un act necesar, obligatoriu, care aduce beneficii culturale incontestabile.


Generaţiile literare care vin din urmă au ales să–şi publice textele în diverse moduri, în special în mediul online, într-un sistem disparat, în lipsa unei coerenţe dată de publicarea organizată aşa cum se întâmpla înainte.
Credeţi că are nevoie Braşovul de o revistă literară asemănătoare revistei Interval?
De o revistă puternică are nevoie, chiar dacă nu neapărat asemănătoare Interval-ului. Revista noastră și-a avut propria specificitate, propriile particularități, așa că, într-un mediu cu multe noutăți, aduse în special de online, sigur s-ar găsi elemente de distincție noi. Pe de altă parte, există în Brașov deja o revistă, Astra, care e de calitate…
Deci, dacă nu vine cineva cu un concept cu adevărat original, nu-i văd rostul. Sunt atâtea reviste în țara asta, nici nu ne dăm seama cât de multe, și majoritatea nu au relevanță ori, dacă au, nu ajung la prea mulți cititori, în ciuda relevanței.


“Interval reprezintă un reper în istoria revuisticii românești, oricine ce-ar zice. Digitalizarea este un act necesar, obligatoriu, care aduce beneficii culturale incontestabile.”
Consideraţi că este crucială întâlnirea dintre generaţii literare diferite în cadrul unei redacţii? Cum stimulează acest fapt, pentru un autor, aparteneţa la un grup creativ ?
Fără discuție e necesară această întâlnire dintre generații, ar aduce diversitate de opinii și de perspective, ar echilibra lucrurile.
Nu mi-e prea clară ultima întrebare. Dar încerc un răspuns: personal, am o problemă cu „grupurile creative”. În primul rând că nu știu ce ar însemna asta? O poetică „la comun”, o congruență ideologică etc.?
Dar această coerență e iluzorie, căci în afara unui nucleu ideatic, prezent în orice grupare serioasă, autorii care o reprezintă au de regulă, tendințe centrifugale. Pe de altă parte, în ce mă privește, nu fac parte dintr-un astfel de grup și nu simt nevoia să fiu plasat sau să mă plasez într-unul. Poziție riscantă, fiindcă azi dacă nu faci parte dintr-o „rețea”, oricât de mică, ești „periferizat”…


În septembrie şi octombrie 2022 aţi participat la realizarea proiectului “Braşovul literar – episod pilot” alături de editura „Casa de pariuri literare”.
Ce ne puteţi spune despre colaborarea cu editura „Casa de pariuri literare” în realizarea suplimentului “Braşovul literar”?
Am publicat multe cărţi la Casa de Pariuri Literare, fiind prieten cu editorul CDPL din 1996, cînd am ajuns la doctorat la Universitatea Bucureşti, unde el, Cristian Cosma/un cristian era student. Suplimentul despre scriitorii braşoveni care au fost aleşi să participe la proiect a fost făcut tot de Cristian Cosma, pentru Observator Cultural, după ce a filmat filme cu fiecare dintre noi, documentare pe care le-a arătat la Centrul Multicultural.


De asemenea, în cadrul proiectului “Braşovul literar- episod pilot” aţi susţinut un atelier de scriere creativă la liceul partener al proiectului Colegiul Naţional “Unirea”.
Cum se mai raportează liceenii braşoveni din aceste vremuri sufocate practic de tehnologie la literatura română contemporană?
Atelierele au fost o surpriză, dar una foarte plăcută, fiindcă – pe lîngă partea teoretică, am făcut şi un atelier la care elevii au scris texte (de orice gen literar) pe tema dată de mine: Prima dragoste. Au putut să nu-şi semneze textele, iar din cele semnate am publicat cîteva pe site-ul editurii Paralela 45, la care apare colecţia Prima dragoste. Liceenii mi s-au părut interesaţi de literatură, iar unele din textele lor sunt foarte bune.





