„65”. Adam (Driver), dinozauri, nave spațiale și arme cu laser
În cel mai așteptat S.F. din ultimii ani, Adam Driver interpretează un personaj (Mills) despre care se poate spune că este acel Adam biblic, primul bărbat. Dar nu pică din cer doar cu o frunză în mână, ci cu o navă spațială și arme cu laser. Totul este posibil datorită unui scenariu care spune o poveste pe cât de absurdă, pe atât de interesantă și captivantă.
După un accident catastrofal pe o planetă necunoscută, astronautul „extraterestru” Mills (Adam Driver) descoperă rapid că e blocat pe planeta Pământ… doar că în urmă cu 65 de milioane de ani. Acum, cu o singură șansă de salvare, Mills și singurul supraviețuitor, o fetiță pe nume Koa (Ariana Greenblatt), trebuie să-și croiască drum pe un teren necunoscut plin de creaturi preistorice periculoase într-o luptă dramatică pentru supraviețuire.
Întregul proiect este învăluit în mister, așa că nu ni se spune concret dacă Mills este un „ancient alien” sau un pământean din viitor care ajunge printr-o anomalie spațială să călătorească în trecut, pe modelul „Planeta Maimuțelor” (doar că acolo e vorba de viitor). E posibil ca filmul nici măcar să nu-și propună să elucideze acest mister, ci, dimpotrivă, să-l alimenteze și să lase fanii să găsească ce explicații doresc.
În orice caz, oricât de exagerat ar părea totul (nave spațiale, dinozauri, arme cu laser), n-ai cum să nu-ți dorești să-l vezi la cinema, pe un ecran cât mai mare. Mai ales că există multe garanții că filmul va fi bun, nu un „Sharknado”. Până la urmă, Adam Driver e un actor excelent, nominalizat de două ori la Oscar, cu o reputație superbă la Hollywood și care n-ar accepta să joace în orice film de categorie B. Deci, implicarea sa în „65” sugerează că scenariul și conceptul au fost suficient de puternice pentru a-l convinge.
Partenera sa în fuga de dinozauri este actrița Ariana Greenblatt („Love and Monsters”). Producătorul este Sam Raimi (care a mai produs și minunatele thrillere horror „Crawl” și „Don’t Breathe”, dar care a și regizat primele trei filme Spider-Man). Nu în ultimul rând, de scenariu și regie s-au ocupat Scott Beck și Bryan Woods, duo-ul care a scris și scenariul pentru „A Quiet Place”.
Însă, abia pe 17 martie vom vedea la cinema dacă Adam (Driver) va duce la extincția dinozaurilor, dacă va supraviețui, iar din ADN-ul său vom răsări noi, oamenii, 65 de milioane de ani mai târziu.
Alte Articole, Știri din FILME-PREMIERE.






