„Frère et soeur”/ Frate și soră, o poveste de dragoste şi ură fraternă

Teodora Bratu De Teodora Bratu | Publicat: 3 ianuarie 2023 | Actualizat: 4 ianuarie 2023
frate si sora


PREMIERĂ | „Frère et soeur”/ Frate și soră, o poveste de dragoste şi ură fraternă

Frații joacă un rol unic, devenind o simulare a companiei părinților, precum și influența prietenilor.

Desigur, deseori, vorbim despre o relație complicată, marcată de rivalitate. Și ar fi dificil să numim cu exactitate motivul. Poate problemele încep de la diferențele de comportament, de gen sau de vârstă, poate de la competiția constantă pentru afecțiunea părinților, poate pentru că, până la urmă, ei sunt cei cu care petrecem cel mai mult timp în copilărie și ne cunosc cel mai bine.

Frate și soră, drama franceză din 2022, regozată și scrisă de Arnaud Desplechin (Regii și regina, Santinela, Esther Kahn), în colaborare cu Julie Peyr (White Bird in a Blizzard), ne poartă în povestea a doi frați care, după ani în care au dus un război silențios, sunt nevoiți să pună armele deoparte și să joace de aceeași parte.

Un frate și o soră la 50 de ani, cu o ură care a crescut de mai bine de 20 de ani.

Dacă întâmplător, fratele s-ar fi întâlnit cu sora, aceasta l-ar fi ignorat și ar fi fugit. Alice (Marion Cotillard – La Môme) și Louis (Melvil Poupaud – Laurence până la capăt) au părăsit casa părintească și și-au refăcut viața, departe unul de celălalt.

frate si sora

Ea e actriță, el e profesor. Însă, moartea subită a părinților îi readuce împreună, dezgropând trecutul și căutând liniște. Nu avem idee ce s-a întâmplat sau ce îi împiedică să se împace.

Pe măsură ce filmul începe, Louis și soția sa, Faunia (Golshifteh Farahani – Paterson), își pierd fiul cel mic. Când cumnatul Andre (Francis Leplay – Acts of Love), soțul lui Alice, vine la ușă să-și ofere condoleanțe, Louis îl dă afară. Găsindu-și sora pe palier, îi obligă să iasă din clădire.

Regăsindu-se într-o relație toxică, deja binecunoscută în media, Frate și soră urmărește impactul emoțional și fizic al modului în care această relaţie poate otrăvi fiecare parte a vieții.

La bază, filmul necesită și recompensează o investiție emoțională preexistentă pe care nu încearcă niciodată să o construiască. Dar când vrem să înțelegem de ce, trebuie doar să ne uităm la numele acestor personaje și la poveștile pe care le parcurg.

Expresiile verbale și fizice ale emoțiilor negative sunt adesea în prim-plan.

Frate-si-sora-Cosmina-Stratan
Cosmina Stratan – foto Vlad Bâscă

Alice și Louis afișează amândoi zâmbete răutăcioase în multe situații sociale, dar sunt capabili de o furie vulcanică în medii atât private, cât și publice. Însă, aceștia dau dovadă și de compasiune și înțelegere, cum vedem în relația dintre Alice și Lucia (Cosmina Stratan – După dealuri), o tânără româncă fără bani, de care Alice se atașează ciudat.

Frate și soră va putea fi vizionat în cinematografe începând cu data de 6 ianuarie.

Text de Teodora Bratu

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate filmelor pe Zile și Nopți

Filme →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută