Lucian Sandu-Milea are 35 de ani, s-a născut în Sânnicolau Mare, Jud. Timiș, dar a locuit și în Arad, Bacău, Brașov, Paris și București – de acesta din urmă simțindu-se cel mai legat, având în vedere că aici și-a petrecut ultimii 18 ani. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, unde și-a început cariera în domeniul artelor vizuale. Se exprimă creativ în mai multe domenii prin diverse tehnici și forme, arhitectură, pictură murală, grafică/pictură, grafică 3D/ artă digitală, ilustrație, street art etc. De asemenea, este și inițiator și organizator de evenimente și locuri culturale precum Carol 53 și Noaptea Caselor.
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscut și apreciat în România?
Stilul care mă definește l-am dezvoltat într-un proces încă neîncheiat și care a cunoscut mai multe rafinări pornind de la referințe din filozofie, psihologie și freestyle-ul specific street art-ului, cu o amprentă puternică venită din formarea mea ca arhitect. Mă consider încă la început de drum în cariera de artist și cred că pe undeva curiozitatea pentru descoperirea unor locuri și medii noi de exprimare, alături de deschiderea pe care am primit-o din partea multor oameni creativi, m-a ajutat să conturez acest început de drum.
Cum decurge procesul tău creativ?
În general sunt preocupat constant de foarte multe teme din domenii precum politică, filozofie, psihologie, istorie, istoria artei și artă contemporană, diverse noutăți tehnologice, viață cotidiană. Toate îmi furnizează un amalgam de informații într-un continuu proces de acumulare, acesta reprezentând principala mea sursă de inspirație. În general formulez, compun și descompun diverse idei ori imagini, de cele mai multe ori mental, în plimbările prin oraș, în atelier sau în diverse contexte, etapa de reprezentarea fizică fiind, de fapt, ultima și cumva cea mai simplă, chiar dacă implică uneori mult efort fizic, cum e cazul picturii murale. Există și proiecte în care referințele sunt destul de contextuale ori necesită răspunsuri la problematici formulate din exteriorul căutărilor mele, dar în cazul în care nu mă pot conecta, pentru că nu fac parte din aria mea de interes, încerc să le evit.
Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea în general?
Prezența artei în spațiul public am simțit-o aproape de mine foarte ușor și datorită arhitecturii, care este probabil cea mai prezentă artă în spațiul public. Cumva mă simt mai conectat cu oamenii când mă exprim în spațiul public și cred că pentru artă este esențial să fie prezentă în viața cotidiană. Rapiditatea cu care trebuie să realizez anumite lucrări în street art mi-a influențat direct stilistica și modul de execuție, iar contextele diverse ce îmi impun multă adaptabilitatea m-au împins către freestyle – evident, cu extracție din bulgărele amalgam de informație despre care am menționat în răspunsul precedent. Cred mult în libertatea de exprimare și libertatea de a modificare estetica spațiului public ce este din ce în ce mai privat vizual de prezența artei, fiind dominat de estetica cu interes comercial. O artă sinceră precum graffiti ori alte manifestări din zona street art, intervine peste estetica arhitecturală, generând o nouă estetică, mai aproape de artă. Evident, sunt și cazurile în care clădirea conține valori cultural estetice peste intervenția de street art, cum e cazul clădirilor de patrimoniu ori a rarelor exemple de arhitectură contemporană reușită. Pe undeva, arta și simțul estetic al artistului (street art), alături de estetica moștenită a orașului, cel mai bine ar fi să se regaseasca în spațiul public sub formă simbiotică. O dovadă în acest sens o reprezintă intervențiile de street art ce sunt realizate în locuri urbane inestetice – țesuturi interstițiale rezultate în urma unor dezvoltări de infrastructură, precum zonele de sub poduri ori pasaje subterane, locuri în care arta urbană are capacitatea de estetizare și conversie. Consider arta în spațiul public ca fiind un potențial vector pentru dezvoltarea economică și culturală a orașelor, potențial încă insuficient valorificat, dar spre care a început să se îndrepte tot mai multă atenție.
LUCIAN SANDU-MILEA: „Cred mult în libertatea de exprimare și libertatea de a modificare estetica spațiului public”
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Social media m-a ajutat destul de mult. Sunt mecanisme esențiale în comunicare pe care nu le poti exclude, dar în general conținutul e cel care contează cel mai mult în a face un lucru cunoscut. Probabil că dacă ar fi să definesc într-un cuvânt omenirea în ultimii 30 de ani, cred că acel cuvânt este conexiunea. Lumea a devenit mult mai conectata, prin internet și rețelele de socializare, prin zboruri low cost, prin politici de integrare și deschiderea frontierelor, prin mass-media . Într-un mod ușor exagerat, tind să numesc acest proces – revoluția conexiunii și consider că este într-o fază incipientă. Schimbul de culturi, descoperirea și ușurința cu care se poate extinde dintr-o parte în alta a planetei anumite manifestări culturale, probabil se v-a simți foarte puternic în artă. Un stil ori o manifestare culturală aparținând inițial unei zone locale se poate rostogolii ușor, ca un bulgăre, într-un timp foarte scurt, arta probabil poate să devină mai hibridă și mai mult un răspuns al momentului, cu un mare risc de a nu se sedimenta, devenind mai mult un show cu impact intens și efemer.
Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale în mai multe orașe. Povestește-mi un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România?
Arta murală pentru mine s-a dezvoltat din mai multe direcții – din partea formării ca arhitect o văd ca o intervenție directă în estetica fațadei. Deci, în estetica întregii clădiri. Din perspectiva de pictor/grafician am ajuns instinctiv să lucrez la scară din ce în ce mai mare încât suportul oferit de limitele atelierului era insuficient, iar ca street artist am rămas fascinat de posibilitatea intervenției la nivel de oraș și de libertatea în exprimare a acestei manifestări (chiar cu riscurile transgresive pe care le implică). Primele lucrări de pictură murală au apărut cu câteva comenzi private, colabrarea cu organizații preocupate de revitalizări urbane și lucrări individuale ori în echipă în cadrul unor evenimente ori festivaluri. Unele dintre evenimente și inițiative ale unor organizații erau în diverse orașe din țară. Nu pot să spun că am o lucrare preferată, probabil ultima lucrare – cea realizată în Ploiești, în cadrul festivalului Artown.
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Multe dintre lucrări au ridicat provocări în privința suportului, a accesibilității ori a percepției din partea oamenilor. Cea mai mare provocarea a fost lucrarea realizată în pasajul Râșnov, din cauza suportului de lucru dificil și a pantei. O altă lucrare foarte dificilă în execuție a fost pictura murală din Timișoara, din cauza intervalului de timp dedicat de organizatorii evenimentului – s-a realizat execuția în noiembrie, cu temperatura de aproximativ 5-6 grade. În general încerc să mă adaptez provocărilor și din altă perspectivă încerc să le folosesc ca resursă de creativitate, spre a genera lucruri pe care nu le-am realizat în lucrările precedente .
Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj cu încărcătură politică?
Din perspectiva mea, clasific arta murală în trei mari categorii. Artă murală ce a fost foarte mult folosită ca instrument de propagandă politică în cazul regimurilor socialiste – comuniste, dar și în cazul mediilor capitaliste. Artă murală ce a fost și este în strânsă relație cu religia, unde intră într-o aproape perfectă armonie cu arhitectura și credințele pe care sunt întemeiate lăcașurile de cult. Și pictura murală recentă, dezvoltată informal din comunități de artiști cu diferite background-uri, care este probabil ramura cea mai contemporană și alături de celelalte manifestări de artă murală își revendică un loc în spațiul public. Prezenta unui mesaj social / politic ori de formare spirituală cred că se regăsește mai mult în primele două categorii. Cea de-a treia ramură, datorită libertății pe care o are în exprimare, este mai aproape de arta contemporană. Din altă perspectivă, modul și diversele contexte prin care se ajunge la realizarea unor astfel de lucrări cumva au favorizat și apariția a foarte multe lucrări cu valori artistice și estetice naive sau cel puțin discutabile în raport cu arta contemporană. În arta contemporană probabil referențierea la istoria artei, la cultura prezentului ori la opere de artă și artiști contemporani consacrați este mai puternică și cumva inevitabilă, iar prezența unui mesaj politic sau social sub diverse forme, mai mult sau mai puțin criptice, este mai pronunțată. În arta murală prezența acestor mesaje se manifesta cu mai multă timiditate, probabil pentru că, spre deosebire de arta care se găsește la adăpostul unor galerii și invită oamenii către ea, arta murală în spațiul public vine către oameni cu sau fără voia lor, iar necesitatea de a comunica cu ei este mult mai pronunțată. Probabil există o graniță mai rigidă ori mai difuză între validarea elitistă și validarea de masă a artei murale, dar din perspectiva mea, o artă puternică în estetică și mesaj supraviețuiește și este percepută bine în ambele medii. Prezență în spațiul public, arta murală cu siguranță are o forță foarte mare, prin simplul fapt că ajunge la foarte mulți oameni. Și această forță devine din ce în ce mai de interes pentru politici publice, diverse organizații de mediu ori cu scop educativ, sau de companii în interes economic, entități care generează un cadru din ce în ce mai limitativ pentru libertatea de creație a artistului.
Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale?
Probabil multe dintre lucrările mele, prin complexitatea lor, sper și tind să cred că generează trecătorilor o mică ruptură din cotidian și invită la descoperire și contemplare. În unele cazuri intrigă sau lansează semne de întrebare în privința unor problematici ori teme social politice. De multe ori m-am confruntat cu situația în care ceea ce am realizat sau ce am dorit să transmit ca mesaj să fie pentru mulți trecători prea criptic, iar lucrarea să rămână la nivel perceptiv doar cu valorile estetice, cromatice, ori de compoziție. Uneori am folosit aceste valori și sub formă de interfață introductivă, ce invită la descoperire.
Ce urmează pentru Lucian Sandu-Milea?
În viitor urmează să dezvolt ramurile pe care le-am format până acum – pictura murală, arhitectura, grafica digitală, organizări de evenimente culturale – ușor cu o orientarea mai mult spre arta contemporană și arhitectură și cu mai multă explorare de noi medii și tehnologii de exprimare vizuală.
