Înființat în 1993, Festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, principala platformă a documentarului din România și una dintre cele mai importante din Europa, este în căutare permanentă de filme documentare cu o prezență puternică a perspectivei regizorului, atât în formă, cât și în conținut. Specialiștii și publicul AFF Sibiu apreciază în mod deosebit calitățile cinematografice, onestitatea, curajul de a aborda teme dificile, originalitatea și creativitatea.
Cu ce se evidențiază ediția din acest an a AFF față de edițiile anterioare?
Cea de a 29-a ediție Astra Film Festival va avea probabil cea mai mare densitate de evenimente culturale de neratat. Practic, vorbim despre o săptămână în care tot timpul va fi ceva de văzut, de trăit și de gândit. Ne așteptăm ca mulți prieteni de toate vârstele ai festivalului să își ia concediu atunci și să vină la Sibiu în anotimpul celor mai frumoase culori.
Da, festivalul se va întoarce la perioada „clasică”, în luna octombrie. Și mizăm astfel pe consolidarea prezenței la proiecții a unui număr mare de tineri (elevi și studenți). De asemenea, suntem foarte fericiți că, după doi ani de pauză, vom putea relua Astra Film Junior, cel mai îndrăgit program de educație audiovizuală din România, eveniment cinematografic care obișnuiește să adune la Sibiu, an de an, zeci de mii de elevi. Un public pe care îl iubim. N-ai cum să rămâi indiferent văzând valuri-valuri de copii venind din toate colțurile județului Sibiu, ba chiar și din alte părți, să vadă filme non-ficțiune.
Vom avea și în acest an cele patru programe competitive bine cunoscute, cu premii în bani. Mă refer la Voci emergente ale documentarului – pentru filme documentare de lungmetraj semnate de autori aflați la început, Europa Centrală & de Est – pentru filme documentare de lungmetraj, care abordează problematici specifice zonei blocului ex-comunist, România Open – pentru filme documentare produse sau co-produse în România sau producții internaționale care abordează problematici specifice României, respectiv DocSchool – secțiunea dedicată filmelor produse sau co-produse de universități/ institute de film sau în cadrul unor programe post-universitare de specializare în cinema.
Programul oficial AFF2022 Sibiu va cuprinde de asemenea secțiuni necompetiționale, precum și o serie de selecții curatoriale, secțiuni tematice și programe speciale. Firește, pregătim numeroase evenimente conexe, așa cum ne-am obișnuit publicul, de la concerte, dezbateri aprinse pe teme de interes și întâlniri cu invitați surpriză la întâmplări remarcabile, de povestit nepoților, cum se zice.
Pentru cei care vor dori să revadă unele filme sau nu vor putea ajunge la Sibiu în timpul festivalului, vom oferi online, în a doua jumătate a lunii octombrie, o selecție a filmelor din programul oficial.
Ce personalități sunt așteptate anul acesta la Sibiu?
Pe de o parte, vor fi realizatorii filmelor din selecția oficială și membrii juriului, adică personalități marcante ale filmului documentar din întreaga lume. Oameni de la care, oricine ai fi, ai de învățat, ai de aflat lucruri care îți vor îmbogăți viața.
Pe de altă parte, festivalul Astra Film va aduce la Sibiu oameni care au ceva de spus și de împărtășit, oameni apropiați de fenomenul Astra Film și aici vorbim despre oameni de cultură din diferite domenii, sportivi de top, jurnaliști apreciați, oameni ai zilei, indiferent de moda zilei, dacă-mi permiteți această exprimare.
Atunci când va veni vremea, vom avea grijă să vă anunțăm așa-zisele capete de afiș. Atât pot să vă spun acum: vă veți bucura și vă veți emoționa atunci când, în zilele festivalului, veți întâlni la tot pasul, prin Sibiu, oameni cărora veți fi onorați să le strângeți mâna și cu care v-ar face plăcere să faceți câte un selfie.
Ce ne puteți spune despre tema/ conceptul ediției din acest an, dacă va exista una?
Vor fi mai multe tematici, dictate în special de filmele care vor fi selectate. Autorii de film documentar simt foarte bine care sunt temele importante ale zilei. Ne aflăm în aceste zile în plin proces de selecție și pot să vă spun că suntem încântați de filmele care ne-au fost propuse. Unele subiecte sunt pur și simplu surprinzătoare și se va vorbi mult despre ele în toamna culturală 2022.
Trăim vremuri încărcate de semnificații, iar înțelepciunea este să înțelegem ce ni se întâmplă, de ce ni se întâmplă și ce avem de făcut fiecare dintre noi. Pentru că omenirea nu este o turmă, ci o seamă de individualități, opt miliarde de povești. Iar fiecare dintre aceste povești este importantă, contează și fiecare om liber are puterea să influențeze în bine tot ceea ce îl înconjoară. Astra Film Festival va vorbi hotărât și curajos despre acest lucru și la ediția 29.
Care a fost principala greutate în organizarea ediției din 2022, având în vedere că pandemia nu mai este o problemă (cel puțin, așa pare acum)?
Desigur, suntem foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă la vecinii noștri din Ucraina, care, apropo, au câțiva regizori de film documentar absolut remarcabili. Lucrurile sunt acum mult mai complicate decât în vreme de pandemie. Provocările sunt acum de alt fel. Dar tragem nădejde ca, la ora începerii Astra Film Festival, poporul ucrainean să fi trecut de această încercare teribilă. O situație care este, de departe, cea mai mare preocupare a zilei și niciun om cu capul pe umeri și cu inima în piept nu-și poate vedea impasibil de treabă.
Altfel, știți cu toții deja, anul trecut am avut parte de cea mai neplăcută surpriză: subfinanțarea absolut neașteptată, nefirească și năucitoare. Dimensionasem festivalul bazându-ne pe o oarecare previzibilitate a finanțării, dar am greșit, fiindcă nu am luat în calcul impredictibilitatea specifică autorităților centrale din România. Sper din tot sufletul ca, în acest an, finanțarea decentă să nu mai fie o preocupare de prim-plan și să ne putem concentra cu toate forțele și cu toată creativitatea echipei noastre pe conținutul festivalului.
Cum s-a schimbat perspectiva cinematografiei documentare, având în vedere că am trecut printr-o pandemie și că în Ucraina are loc o invazie care va avea ecouri și urmări grave mult timp de acum încolo?
Viața bate filmul, iar filmul documentar este viață pur și simplu. Prin urmare, perspectiva cinematografiei documentare rămâne aceeași: reflectarea unor felii de viață reală. Despre lucrurile teribile care se întâmplă în Ucraina se vor face probabil sute și mii de filme. Deja, grație tehnologiei, suntem martori live ai acestui eveniment cumplit. Vă rog însă să priviți și din această perspectivă: dincolo de atrocitățile incompatibile cu mileniul în care ne aflăm, care sper să fie pedepsite, fiecare în parte este martorul a sute de povești despre oameni simpli, care refuză să se dea bătuți și se încăpățânează să fie buni creștini, să-și ajute semenii și să-și strige credința în libertate, în pace și în a construi, nu în a distruge.
Cum a evoluat AFF de la prima ediție?
Care sunt lucrurile majore care s-au schimbat de atunci?
Astra Film Festival a avut o evoluție pe care nici măcar eu nu o speram atât de spectaculoasă. În 1993, când am început, când spuneai film documentar, lumea se gândea doar la reportajele de la TVR. Pentru că producția de documentar din România anilor `90 era ceva exclusivist, din cauza echipamentelor scumpe și greoaie și pentru că veneam dintr-o perioadă în care regimul comunist căuta să controleze tot. Așa că nu aveam public care să știe și altceva decât acest tip de film documentar.
Acum, la Astra Film Sibiu poți să vezi filme de autor din toată lumea, filme care te ridică de pe scaun și te transportă în lumi diverse.
Da, acum e mult mai simplu să faci film, iar acesta este un lucru foarte bun. Există foarte mulți regizori cu viziune proaspătă, an de an sunt absolvenți remarcabili care vin la Sibiu cu proiectele lor interesante, pe care îi ajutăm să le dezvolte, iar secțiunea DocSchool propune în fiecare an producții care adună public entuziast și nume care, treptat, se impun. Cred că se va putea vorbi hotărât despre o școală românească de film documentar, iar o componentă foarte importantă a acestei școli este ceea ce am putea numi Școala de Film Documentar de la Sibiu.
Care este influența pe care o are AFF asupra turismului din Sibiu? Cum v-au susținut până în acest moment autoritățile?
Astra Film Festival este, fără îndoială, o parte importantă a emblemei culturale a Sibiului, oraș care a fost, se știe, capitală culturală europeană. Știm că avem un public care depășește cu mult granițele Sibiului și chiar ale țării și că sunt mulți prieteni ai festivalului care își iau concediu pe perioada AFF sau vin măcar într-un city break la Sibiu. Practic, hotelurile și pensiunile sunt pline în zilele Astra Film Festival. Nu știu dacă aceasta este doar o coincidență, dar am foarte multe motive să cred că nu. Câteva mii și mii de motive. Iar acest lucru mă bucură foarte mult. Înseamnă că facem un lucru bun și că oamenii au nevoie de energia extraordinară pe care festivalul nostru o emană an de an.
Cum vă așteptați să arate festivalul vostru în 5 ani? Care sunt planurile și așteptările voastre?
Festivalul Astra Film din Sibiu se va dezvolta în continuare. De 30 de ani, festivalul nostru se reinventează. Ne vom reinventa mereu.




