Interviu cu PILBÁTH G. Attila, TUSNAD GASTRO BLUES FEST #3

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir | Publicat: 16 mai 2022


Tusnad Gastro Blues Fest a fost unul dintre puținele festivaluri desfășurate în primii doi ani de pandemie. Cum a fost această experiență, atât pentru organizatori, cât și pentru public?

PILBÁTH G. Attila

Sincer, a fost o experiență inedită. Când știi că totul este sub semnul întrebării: „se va ține – nu se va ține?”, pe lângă problemele reale privind pandemia, a mai intervenit și bâlba autorităților… Eu, unul (Attila), am acumulat o frustrare când vedeam că biserica era scutită de restricțiile pandemiei (vezi pelerinajele tuturor cultelor, unde se adunau mii de credincioși). Poate mă repet, dar, după cum am mai menționat, este frustrant pentru tine, ca și organizator… Să nu mai zic de aroganța politicienilor (noi bem, fumăm, chefuim…). Din păcate, ambele ediții am fost nevoiți să le reprogramăm, ceea ce sper că NU se va repeta și la ediția din acest an. Vedem cu toții situația actuală, iar totul pare sub semnul întrebării…

Ce aduce această ediție din 2022?

Liniște :)

Ce nume vor urca pe scenă în acest an?

MARCUS BONFANTI

Venim cu trei premiere pentru România: chitaristul britanic MARCUS BONFANTI, un artist cu o bogată carieră solo, care din 2014, l-a înlocuit pe Joe Gooch în faimoasa trupă TEN YEARS AFTER, legendară trupă britanică DR. FEELGOOD, formată în 1971, bine cunoscută pentru single-urile timpurii, precum: „She Does It Right”, „Roxette”, „Back in the Night” și „Milk and Alcohol”, precum și GISELE JACKSON, din SUA, o artistă ce și-a început cariera în muzica soul atunci când Ray Charles a adus-o în trupa sa. Ea va fi acompaniată de trioul spaniol THE SHU SHU’S.

GISELE JACKSON

Muzicuțistul maghiar Pribojszki Mátyás aka JUMPING MATT revine pe scena festivalului, de data aceasta în formulă completă, ca JUMPING MATT & HIS COMBO, alături de trupa sa, a cărei secțiune de corn mare este cunoscută și sub denumirea de „Custom Big Band”.

JUMPING MATT

Și a treia ediţie a festivalului vă va oferi noi surprize românești, printre care se numără trupa BURNING BLUES, din care mai fac parte, alături de cei doi „foști Survolaj”, Szabó Zsolt – chitară, Molnár Levente – tobe şi Nagy „Bogy” Bogdan – voce şi muzicuță, Ştefan Czifrak – chitară bas. Cei doi muzicieni de la SOUL SERENADE (Adelina Chivu – voce, chitară bas și kazoo; Andrei Rotariu – voce, chitară și muzicuță) și invitatul lor, Hanno Höfer – voce, chitară. Ei vor îmbina stiluri şi estetici din tradiția SUA, de la blues-ul de la finele secolului XIX până la începuturile tradiției de jazz și swing din anii ’30.

FLORIN GIUGLEA TRIO (Florin Giuglea – chitară, voce; Adrian Ciuplea – chitară bas; Vlad Isac – tobe) ne va aduce magia blues-ului electric la Băile Tușnad, împreună cu o bucată din sufletul lui – „Invitation to the Blues” (albumul de debut).

SOUTHERNMAN ROBBIE

Îl vom avea alături și pe Zsugya Robert Cristian aka. SOUTHERNMAN ROBBIE, un interpret și compozitor de muzică country blues și unul dintre puținii artiști români care abordează blues-ul din sudul SUA, folosind accentul specific acestei zone, combinând tehnici de „slide guitar”, „finger picking”, voce și kazoo.

BLUEMANS

După cum am promis, în fiecare ediție vom aduce tineri artiști talentați, aflați la început de drum. A treia ediție a festivalului va fi deschisă joi, 2 iunie, de BLUEMANS – o pâine nouă scoasă dintr-un cuptor vintage. În cazul de față, cuptorul este Blues-ul, iar pâinea este rezultatul la care au ajuns cei patru membri. Să nu vă sperie statement-ul „Trupa a luat ființă în 2019”. Băieții cântă împreună de mult timp, mai ales dacă ne referim la Adrian Tetrade (tobe), Alin Neagoe (chitară bas) și Alexandru Matei (clape). Alexandru Cismaru este nou-venitul în acest ecosistem, ajuns în plaiurile deltei Văcăreștiului tocmai din Delta Missi… pardon, Delta Dunării, cu multă dăruire și optimism.

Cum arată Tusnad Gastro Blues 2022 în cifre?

Întreabă-mă din nou la finalul festivalului . Este primul an în care îl putem organiza în condiții cât de cât „normale”, fără restricţii impuse de pandemie, așa că ne așteptăm la un public mai numeros, comparativ cu edițiile anterioare. Însă, incertitudinea este în continuare ridicată și oamenii prudenți, iar noi am învățat din primele două ediții să nu spunem hop până nu sărim gardul.

Ce alte activități pregătiți pentru ediția din acest an, în afară de concertele propriu-zise?

TUSNAD GASTRO BLUES FEST reprezintă, de fapt, un concept de mai multe evenimente tematice, dedicate promovării Destinației ecoturistice Băile Tușnad și Împrejurimile, care face parte dintr-un grup de 7 destinații de ecoturism ce oferă numeroase produse și servicii care sunt disponibile pentru iubitorii de natură, de mișcarea în aer liber și de gastronomia locală.

Pentru al treilea an consecutiv, Papa la Șoni se mută cu tot cu celebrele sale ceaune la Băile Tușnad, unde, timp de 3 zile, va găti pentru toți pofticioșii preparate delicioase, așa cum ne-a obișnuit deja. Nu vor lipsi din festival preparatele specifice zonei, cum ar fi gulașul, kürtőskalács-ul sau langoșii, dar nici preparate mai „ușoare”, precum: pastele, iar la final, ne putem cu toții îndulci cu mai multe sortimente de ciocolată artizanală. Pe 11 și 12 iunie vor fi organizate câte două SESIUNI DE GASTRONOMIE cu DEGUSTARE DE VIN vs. DEGUSTARE DE BERE pe zi, în intervalele 12:30 – 14:00 și 15:00 – 16:30, în cadrul cărora vor fi prezentate atât preparatele pregătite de maeștrii bucătari, cât și diverse sortimente de vin și bere potrivite fiecărui preparat în parte, recomandate de somelierii festivalului. Festivalul va găzdui și o EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE, cu imagini din edițiile anterioare, precum și o serie de WORKSHOPURI TEMATICE, de inițiere în tainele bluesului. Accesul la workshopuri este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Cum vă așteptați să arate festivalul în următorii ani? Care sunt planurile și așteptările voastre?

Păi, noi visăm… Să deschidem sezonul turistic cu acest TUSNAD GASTRO BLUES FEST, iar la final să-l închidem cu un TUSNAD GASTRO ROCK FEST și în sezonul de iarnă mai facem și un indoor de TUSNAD GASTRO JAZZ FEST. Sub brandul DESCOPERĂ ECO-ROMÂNIABăile Tușnad și Împrejurimile face parte din cele 7 destinații de ecoturism ce ofertă numeroase produse și servicii care sunt disponibile pentru iubitorii de natură, de mișcarea în aer liber și de gastronomia locală.

Ce înseamnă acest festival pentru comunitatea locală?

Cred că în primul rând, festivalul și activitățile conexe oferă localnicilor sentimentul de apartenență la o comunitate culturală cu care rezonează, fără nevoia de a călători pe distanțe mari pentru a beneficia de aceasta. Nu este de neglijat nici aspectul financiar, festivalul atrăgând un număr suplimentar de turiști în mica noastră stațiune, ceea ce se traduce în venituri suplimentare pentru pensiuni, restaurante și alți furnizori de servicii turistice.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută