Dar nu ne-am supărat prea tare din cauza asta pentru că ştim şi noi că-i greu să faci faţă la o terasă plină de flămânzi. Ne-am supărat însă destul de tare pe risotto-ul cu fructe de mare, care a fost atât de acru încât nu ne-am putut atinge de el. Am aflat de la ospătăriţă, care aflase la rîndul ei de la bucătar, că orezul nu e acru, ci că sosul a fost prepart cu vin alb sec. Mă rog, risotto am mai mâncat şi prin alte părţi, mai peste tot scăldat în sos cu vin alb, dar acru ca ăsta n-am mai pomenit. Om fi fost noi prea puţin instruiţi să apreciem melanjul.
Noroc cu pastele proaspete în sos de peccorino şi roşii cu vârf de pesto, care-au fost bune. Noroc şi ghinion în acelaşi timp, pentru că pe lângă c-au fost bune, pastele au fost şi foarte puţine, un ghem mic de paste într-o ditamai farfuria. Data viitoare venim mâncaţi, măcar să ştim o treabă.
