Zile si Nopti De Zile si Nopti | Publicat: 23 iunie 2011 | Actualizat: 14 martie 2022


Iubita mea poartă ochelari şi uneori îi zic să şi-i scoată, că-i lasă urme, o întreb dacă are nevoie de ei mereu… Întîmplător mai mulţi cunoscuţi şi-au făcut ochelari într-un timp foarte scurt… inclusiv io, tot întîmplător, fireşte. Ne-am făcut un control cică de rutină şi unuia i-au descoperit cicatrici pe retină, altul aproape că nu vede cu un ochi, altcineva n-are nimic, dar şi-a făcut, totuşi, pentru computer…

Eu m-am dus doar pentru un control, convins că n-am nimic. „Cum adică nimic? – m-a întrebat doctorul în medicină cu dispreţul ăla specific medicilor, încît abia m-am abţinut să-i zic că şi eu sînt doctor, e adevărat că-n filologie, – nu ai probleme să vezi la distanţă?” Nu, n-am nici o problemă, dar după ce mi-am luat ochelarii mi-am amintit de colega din biroul vecin, care după ce şi-a luat ochelarii mi-a zis că mă vedea prea bine. Eu nu te văd prea bine, – am glumit. Adevărul e că acum, deşi încă nu mă pot obişnui cu ochelarii, cînd mi-i pun pe nas parcă aş vedea 3D, frate! Păi să ştii că uneori e mai bine să vezi aşa cum vezi, uneori e mai igienic să nu vezi prea bine şi să trăieşti în lumea ta, crede-mă.

Dacă vă simţiţi bine – nu vă duceţi la medic, că puteţi să aveţi surprize neplăcute. Dar să ieşim în oraş în gaşcă, că împreună vedem oraşul mai bine! Zile şi nopţi frumoase, prieteni!

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută