Ei, bine, chiar merită să îţi satisfaci curiozitatea, pentru că vei descoperi o alternativă gustoasă, rapidă şi îndestulătoare la meniul format din şniţel sau shaorma al truditorului de birou fără pauză de masă. Vei avea parte de gusturi noi, sau cu care eşti mai puţin obişnuit. Aromele frigăruilor (*Suvlaki*, 4 frigărui cu cartofi, sos şi salată – 15 lei), ale cârnaţilor de casă (meniu *Lukarnika* 13 lei), ale costiţelor (meniu *Pantsete* – 17 lei) n-au nicio legătură cu ce mai găseşti prin Bucureşti la capitolul „mâncare rapidă”.
Iar dacă vezi carnea frigându-se şi ai senzaţia că *Gyros kebab* (11 sau 15 lei) înseamnă o shaorma, nimic mai greşit. Bucăţile de pui sau porc se aşează într-o pită grecească proaspăt făcută şi se asezonează cu salate proaspete de roşii şi castraveţi, plus sosuri uşoare de iaurt. Un poem cărnos de vară!





